Scenele horror într-un centru de stat. Patru infirmiere, filmate lovind cu şipca la fund o persoană cu handicap

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centrul unde au avut loc agresiunile FOTO Ziarul de Iasi
Centrul unde au avut loc agresiunile FOTO Ziarul de Iasi

Patru femei din judeţul Iaşi au fost găsite vinovate de Judecătoria Hârlău într-un dosar în care au fost acuzate de purtare abuzivă.

Magistraţii au stabilit pedepse de câte 1 an de închisoare cu amânarea pedepsei pentru Maria Scurtu, Mihaela Mătasă, Mihaela Cojocariu şi Nicolaeta Genoveva Blanariu. Acestea au comis fapte pe 31 decembrie 2015, când au agresat fizic o persoană cu handicap din Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică din Hârlău.

Victima lor a fost I.A., o persoană cu întârziere mintală medie şi cu tulburări de comportament, care, în ziua agresiunii, a vrut să meargă la urat.

„Din imaginile video rezultă că persoana vătămată, cel puţin în acea seară, se afla într-o stare de vădită vulnerabilitate datorită sănătăţii psihice, iar inculpatele au profitat în acel moment de starea de vulnerabilitate a acesteia“, au arătat judecătorii.

După ce Cojocariu a lovit-o pe victimă, celelalte trei infirmiere au coborât pe scări. Blanariu, de pildă, atunci, a lovit-o cu piciorul, de şase ori, pe persoana cu handicap. „Din imaginile video, se poate observa cu uşurinţă că este vorba în mod evident de lovituri puternice cu piciorul, şi nu de simple împingeri cu piciorul, cum a încercat această inculpată să-şi justifice acţiunile“, au mai arătat judecătorii.

Victima a fost bătută atât pe hol, cât şi în salon, unde a fost lovită cu o şipcă de la geam. Sentinţa Judecătoriei Hârlău nu este definitivă, şi poate fi atacată cu apel.  Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, n e-au precizat că cele patru au fost destituite ca urmare a unei comisii de disciplină care a analizat cazul. 

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite