Salvarea de vieţi omeneşti, fără frontiere. Un elicopter SMURD Iaşi a intervenit pentru salvarea unui bărbat cu arsuri din Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Facebook/ Inspectoratul General de Aviatie al M.A.I.
FOTO Facebook/ Inspectoratul General de Aviatie al M.A.I.

Bărbatul din Republica Moldova avea arsuri de gradul I, II şi III pe 85% din suprafaţa corpului. Pacientul a fost preluat de la Spitalul Raional Ungheni şi transportat de urgenţă la o unitate spitalicească din Chişinău.

Salvarea de vieţi omeneşti nu cunoaşte frontiere. Un elicopter SMURD de la Iaşi a intervenit marţi, 13 iulie, la solicitarea autorităţilor din Republica Moldova, pentru transportarea de la Ungheni la Chişinău a unui bărbat cu arsuri pe 85% din suprafaţa corpului.

„În cursul zilei de ieri (n.r. - marţi, 13 iulie), colegii noştri de la Punctul de Operate Aeromedical Iaşi au fost solicitaţi de către autorităţile din Republica Moldova pentru a oferi sprijin în salvarea unui bărbat de 55 de ani, cu arsuri de gradul I, II şi III pe 85% din suprafaţa corpului. Pacientul a fost preluat de la Spitalul Raional Ungheni şi transportat de urgenţă la o unitate spitalicească din Chişinău”, anunţă reprezentanţii  Inspectoratului General de Aviaţie.

Potrivit acestora, pe tot parcursul zborului, starea de sănătate a bărbatului a fost monitorizată de o echipă medicală asigurată de UPU-SMURD Iaşi, pacientul fiind predat în siguranţă medicilor din capitala Moldovei, precizează sursa citată.

De la începutul anului şi până în prezent, elicopterele SMURD au intervenit de opt ori pe teritoriul Republicii Moldova, la solicitarea autorităţilor din statul vecin, pentru salvarea persoanelor aflate în dificultate. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Un tânăr de 22 de ani, reţinut după ce a turnat benzină pe o vecină şi i-a dat foc. Femeia a ieşit din bloc în flăcări şi a murit la spital din cauza rănilor

Ucraina: Ce se ascunde în spatele demisiei influentului ministru de interne Arsen Avakov

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite