Ritualuri populare de aducere a ploilor. Cine le mai practică şi ce semnificaţii au „Paparudele“ şi „Caloianul“

În lumea satului, atunci când seceta îşi făcea simţită prezenţa iar recolta era ameninţată, comunitatea „punea în scenă“ două ritualuri de „chemare“ a ploii.

Unul din aceste obiceiuri este cel al „Paparudelor“. Ritualul are o dată tradiţională fixă, marţi, în a treia săptămână de după Paşte, dar se practica în perioadele cu secetă prelungită, în lunile iunie şi iulie. „La acea grea cumpănă a plugăriei «fete, aproape goale, joacă în drum, îmbrăcate în frunzăriş, şi lumea le udă cu apă»”, povesteau bătrânii.

Fetele cântau în timp ce erau udate: „Paparudă, rudă, /Vină de ne udă;/ Ca să-nceapă ploaie/să curgă şiroaie/ cu găleata leata/ peste toată sloata:/ unde dă cu maiul/ să crească mălaiul/ unde dă cu sapa/ să curgă apa.../ ploaia să pornească,/ holde să stropească,/ orzul şi cu grâul,/ secara şi meiul,/ legumele toate/ şi orice bucate.“

Atunci când seceta era şi mai puternică, fetele din lumea satului practicau un alt ritual  de invocare a ploii, şi mai puternic- „Caloianul“: „E obicei ca fetele şi femeile de la ţară, frământând lut galben, să modeleze un om în miniatură, numit Caloian, îl aruncă în gârlă, ca să tulbure norii şi apele, cum se întâmplă înainte de ploaie“.

În tot acest timp, femeile cântau: „Caloine, iene,/ Caloine, iene,/Du-te-n cer şi cere/ sî deschidă porţile,/ să sloboade ploile,/să curgă ca gârlele/ zilele şi nopţile/ ca săcrească grânele/ să curgă şi ploile zilele şi nopţile/ să umple şanţurile,/ să crească legumele/ şi toate ierburile/ ca să plouă tot mereu,/ zilele şi nopţile/ să dea drumul roadelor,/ roadelor noroadelor/ ca să fie îmbelşugată/ ţara toată, lumea toată“.