Vaccinarea la sat, subiect derutant în lipsa unei comunicări oficiale. „Om trăi şi-om vedea” REPORTAJ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Despre vaccin, despre avantajele şi dezavantajele sale, România rurală află ce poate, de unde poate. În lipsa unor mesaje clare, oficiale, oamenii obişnuiesc să-şi croiască păreri proprii din ce aud la vecini, prieteni sau rude.

Vineri, 15 ianuarie, a început a doua etapă a vaccinării, însă foarte puţini seniori ştiu exact cum decurge imunizarea. În mediul rural aproape nimeni n-a vorbit cu medicul de familie sau cu o persoană oficială despre procedură, beneficii sau efecte adverse. Practic, informarea nu există.

Cu excepţia câtorva afişe lipite pe garduri, prin satele ieşene, informaţiile despre campania naţională de vaccinare lipsesc.  

În comuna ieşeană Scânteia, persoanele peste 65 de ani nici nu au fost informate că se încadrează în cea de-a doua etapă a vaccinării. Iar detalii despre vaccin au aflat din vorbă în vorbă, nu de la oficialii din localitate sau de la medicii de familie. 

Astfel, despre vaccin, despre avantajele şi dezavantajele sale, România rurală află ce poate, de unde poate. Nu e de mirare că, în lipsa unor mesaje clare, oficiale, oamenii obişnuiesc să-şi croiască păreri proprii din ce aud la vecini, prieteni sau rude.

Bătrâna Ileana din Scânteia are 72 de ani şi spune că vrea să se vaccineze „pentru COVID-ul ăsta”, dar nu a anunţat-o nimeni că se încadrează în etapa a doua. „Chiar vreau să mă vaccinez...păi nu vreau să mor. Nu mi-a spus nimeni. Ştim ce-am auzit prin sat. Om trăi şi-om vedea”.

Situaţia nu arată altfel nici în satele din judeţul Vaslui. Doar părerile formate din auzite amintesc de coronavirus şi de vaccinul împotriva acestuia. 

„Mi-au spus copiii de vaccin. Acum, maică, nu ştim ce să credem. Unii zic că-i făcătură...Cine ştie nu vorbeşte. Cum să mă vaccinez eu acum? Zice că medicii se vaccinează acum”, spune Maricica Oajdea, în vârstă de 78 de ani, din comuna vasluiană Stănileşti. 

Şi amenajarea centrelor de vaccinarea a luat prin surprindere autorităţile locale. Unii primari spun că nu au fonduri şi aşteaptă clarificări de la centru. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

„Şamanul QAnon“ vrea să fie graţiat de Trump: „Ar fi corect. A acceptat invitaţia preşedintelui cu intenţii onorabile“

 

La un pas de dezastru pe A3 Gilău-Turda: a intrat pe contrasens. „Luat permisul pe viaţă. Omoară oameni nevinovaţi” VIDEO

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite