Protejatul baronului Nichita şi-a luat nevasta şi copiii şi a plecat în SUA înainte de arestarea primarului. Politicianul „16 joburi“ pune PSD pe jar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Ostaficiuc (foto dreapta) este unul dintre protejaţii lui Gheorghe Nichita
Marius Ostaficiuc (foto dreapta) este unul dintre protejaţii lui Gheorghe Nichita

Unul dintre protejaţii baronului Gheorghe Nichita, Marius Ostaficiuc, un consilier local cu 16 joburi declarate, a plecat din ţară cu doar câteva zile înainte de arestarea primarului suspendat al Iaşiului. În interiorul PSD Iaşi, tot mai multe voci leagă plecarea în SUA a tânărului Marius Ostaficiuc de ancheta derulată de procurori împotriva lui Nichita.

Controversatul Marius Osfaficiuc, vicepreşedinte al PSD Iaşi şi cocoţat în nenumărate funcţii publice de baronul Gheorghe Nichita a pus pe jar filiala judeţeană a PSD Iaşi după ce a dispărut din ţară cu doar câteva zile înainte ca primarul Iaşiului să fie reţinut. 

Ostaficiuc, considerat la Iaşi ca fiind unul dintre pupilii lui Nichita, a plecat, împreună cu soţia, în SUA, cu doar câteva zile înainte ca procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) să efectueze descinderi la vila lui Nichita şi la Primăria Iaşi. 

Surse multiple din interiorul partidului, consultate de corespondentul "Adevărul", leagă plecarea din ţară a lui Ostaficiuc de ancheta instrumentată împotriva primarului suspendat. Ostaficiuc este consilier local la Iaşi şi şef al comisiei de urbanism din cadrul Consiliului Local fiind considerat, totodată, apropiat de afacerile cu iz penal derulate de-a lungul anilor de către Gheorghe Nichita, aflate acum în cercetare la DNA. 

Pe de altă parte, oficiali din partid au precizat pentru "Adevărul" că Ostaficiuc ar fi declarat că se va întoarce la Iaşi pe 30 mai. În ultimele zile, însă, Ostaficiuc a avut telefoanele închise şi nu a mai discutat cu colegii săi din partid, chiar dacă la Iaşi s-au întâmplat lucruri importante, cum ar fi preluarea prerogativelor de primar de către Mihai Chirica 

“Oficial, Marius se întoarce pe 30 mai, neoficial, la nivelul partidului se zvoneşte însă că nu va mai veni. Soţia sa şi-a luat deja la revedere de la colegii ei de muncă”, a spus o sursă din politica ieşeană, apropiată administraţiei de la Palatul Roznovanu. 

Pe lângă funcţia de consilier local, Marius Ostaficiuc mai este şi director comercial la Direcţia Regională de

ostaficiuc nichita

Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi.  Ovidiu Laicu, al acestei instituţii, a precizat ă îl aşteaptă la muncă pe Marius Ostaficiuc pe 4 iunie. “Domnul Ostaficiuc şi-a luat o perioadă de concediu de 28 de zile şi îl aşteptăm la muncă, are proiecte pe care trebuie să le finalizeze. Nu ştiu nimic despre zvonurile despre care vorbiţi, nu pot să comentez aşa ceva”, ne-a spus Ovidiu Laicu, la rândul său un apropiat al PSD. 

Aceeaşi reacţie oficială a avut-o marţi şi deputatul PSD Sorin Iacoban, unul dintre "greii" PSD. “Habar n-am nimic despre acest subiect”, a spus Iacoban, care s-a scuzat spunând că este într-o comisie şi că nu poate vorbi.

Preşedintele interimar al PSD, Victorel Lupu, preşedinte interimar şi al Consiliului Judeţean, ne-a precizat: “E adevărat că nu l-am mai văzut de mult pe Marius Ostaficiuc însă nu ştiu nimic despre acest lucru. Noi nu am avut oricum niciun fel de relaţie de serviciu şi nu pot să vorbesc despre aceste zvonuri pentru că nu ştiu nimic.” 

Marius Ostaficiuc a remis un SMS corespondentului "Adevărul" în care a precizat: 

Sunt zvonuri nejustificate. Intoxicaţii din partea unor persoane care nu cred că mă cunosc. Este mult prea costisitor să vin mai devreme chiar dacă mi-aş fi dorit să fiu acasă în această lună. Data de întoarcere este clară de când am achiziţionat biletul de avion, 01.06.2015

Soţia a plecat "discret" de la muncă

Ostaficiuc a plecat în SUA alături de soţia sa, Ramona, angajată ca inginer în cadrul Poştei dar şi cu cei doi copii. “Plecarea Ramonei a fost una foarte discretă, abia după ce a intrat în concediu am aflat unde a mers”, a spus un angajat al Poştei.

Din informaţiile corespondentului "Adevărul", cei doi copii ai tânărului de 37 de ani de la PSD ar fi fost retraşi de la şcoală, chiar dacă anul şcolar urmează să se încheie în scurt timp. 

La începutul acestui an, Marius Ostaficiuc şi soţia sa au mai mers împreună într-un concediu de lux. La scurt timp după un deces în familie, cei doi au stat o perioadă la Dubai, după cum ne-au precizat apropiaţi ai familiei.

Marius Ostaficiuc a mai fost plecat în concediu şi în toamna anului trecut, susţin aceleaşi surse, care au arătat că membrul PSD ar fi fost atunci în Spania. Se întâmpla în perioada în care DNA descindea la Iaşi la sediul DRDP, dar şi la vila lui Marius Ostaficiuc, într-un dosar de corupţie privind achiziţiile de la această instituţie în care printre cei vizaţi ar fi şi Ostaficiuc. 

Consilierul "16 joburi"

Pornit de jos în PSD, Marius Ostaficiuc a avut o ascensiune ca nimeni altul ajungând o piesă importantă în PSD. Preşedinte pentru o bună bucată de vreme al organizaţiei de tineret şi vicepreşedinte al filialei, propulsarea lui Ostaficiuc este strâns legată de relaţia pe care acesta a avut-o cu primarul Gheorghe Nichita. Multe voci din mediul politic îl cataloghează pe Marius Ostaficiuc ca fiind una dintre piesele cele mai importante din angrenajul primarului-suspendat, dar şi una dintre persoanele care ar şti foarte multe despre aşa-zisele “afaceri” ale lui Nichita, unele dintre ele investigate de procurorii DNA.

Ajuns în vârful piramidei, Ostaficiuc menţiona în declaraţia de avere publicată anul trecut venituri din nu mai puţin de 16 surse diferite. 

Patru dintre joburile tânărului PSD-ist erau de la stat, în timp ce altele erau de la entităţi private apropiate Primăriei. Potrivit documentului menţionat, pe lângă funcţia de consilier local şi cea de director la DRDP, Ostaficiuc mai este angajat la cabinetul parlamentar al Cristinei Nichita, deputat din partea PSD. 

De asemenea, Ostaficiuc mai este membru în Consiliu de Administraţie al Aeroportului Iaşi. În total, conform declaraţiei de avere, totalul veniturilor anuale ale lui Ostaficiuc s-au ridicat doar în 2013 la 150.000 de lei.

În toamna anului 2013, Marius Ostaficiuc a fost înregistrat de reporterii TeleM în timpul unei discuţii private de la Tineretul Social Democrat când le dădea indicaţii colegilor săi despre cum să se infiltreze în mijlocul unui grup ce urma să protesteze împotriva teilor şi să înăbuşe mesajul public pe care voiai să îl transmită protestatarii. Urmare a acelui scandal, Ostaficiuc şi pierdut funcţia de vicepreşedinte în PSD Iaşi. 

Mai puteţi citi:

Consilierul local cu 16 joburi. Un membru PSD Iaşi ia „salar” de la Primărie, Parlament, Aeroport şi CNADR

Cum pregătesc şefii PSD Iaşi infiltrarea la mitingul pentru tei şi discreditarea mişcării: „O să deviem subiectul către Roşia Montană“

AUDIO Înregistrarea diversiunii vicelui PSD Iaşi. Ostaficiuc toarnă secretele partidului: deturnarea teilor spre Roşia, păcatele Mitropoliei şi hoţia lui Fenechiu

ÎNREGISTRARE Cum pregătesc şefii PSD Iaşi infiltrarea la mitingul pentru tei şi discreditarea mişcării: „O să deviem subiectul către Roşia Montană“

STENOGRAME PSD Iaşi aruncă Roşia în capul Guvernului Ponta

Primăria Iaşi, somată să replanteze teii puşi la pământ în centrul oraşului. Un nou protest împotriva tăierii arborilor va avea loc pe data de 4 octombrie

Prefectul de Iaşi cere amenzi pentru protestatarii anti-Roşia Montană. Este primul oraş din România în care un înalt funcţionar face asemenea declaraţii

VIDEO Protest fără precedent la Iaşi faţă de primarul Gheorghe Nichita. Edilul este chemat să dea socoteală după ce a măcelărit teii din centrul oraşului

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite