Protest de unul singur în faţa Primăriei din Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înarmat cu o pancartă şi un pistol cu gaze, Sorin Bălănescu, preşedintele unei organizaţii nonguvernamentale a protestat astăzi timp de o oră în faţa sediului Primăriei Iaşi.

Preşedintele Asociaţiei Forumul Asociaţiilor Publice pentru Transparenţă în Administraţie este nemulţumit de faptul că reprezentanţii Primăriei nu i-a avizat cererea pentru organizarea unor proteste în zilele de 19, 20, 21 şi 22 ianuarie în Piaţa Unirii, între orele 16.00 şi 24.00.

Angajaţii Primăriei au explicat că solicitarea înaintată de Bălănescu pe 18 ianuarie nu a fost depusă la timp, adică cu trei zile înainte de protest.

„Voi protesta în fiecare zi, în faţa Primăriei, timp de o oră până la alegeri. Este inadmisibil. Primarul este un corupt“, a strigat Sorin Bălănescu. Acesta a venit înarmat cu o pancartă cu mesajele „Cel mai corupt primar din ţară-Gheorghe Nichita“ şi „Mârlanul din Dorohoi“, precum şi cu un pistol cu gaze cu care vroia să se apere în cazul în care ar fi fost luat la întrebări de poliţişti.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite