Prostituată violată de un client. Individul, eliberat condiţionat, s-a tocmit cu femeia la un număr de pe site-urile pentru adulţi

Prostituată violată de un client. Individul, eliberat
condiţionat, s-a tocmit cu femeia la un număr de pe site-urile pentru
adulţi

Femeia a fost găsită agonizând într-o baie FOTO Adevărul

Un individ din Iaşi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru viol şi tâlhărie după ce ar fi agresat o prostituată din oraş. Bărbatul este recidivist, fiind eliberat cu peste 800 de zile înainte de a-şi ispăşi o pedeapsă de opt ani de închisoare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ci­prian Teodor Butnărică (34 de ani) ar fi comis faptele în noaptea de 6 spre 7 decembrie, după miezul nopţii. Atunci, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi au ajuns la faţa locului după ce au fost alertaţi de vecini că, dintr-o baie a unui imobil, o femeie care este sechestrată ţipă după ajutor.

La faţa locului, victima se afla în baie, având mai multe urme de violenţă pe gât şi faţă. Ea a spus că a fost lovită cu pumnii şi palmele în zona maxilarului. Procurorii Par­chetului de pe lângă Judectoria Iaşi au aflat că Ciprian Teodor Butnărică stabilise în seara respectivă o întâlnire cu persoana vătămată, folosindu-se de un număr de telefon care era afişat pe un site pentru adulţi.

„După ce a ajuns la locuinţa persoanei vătămate, aceasta a refuzat să-i mai permită accesul în locuinţă, moment în care bărbatul a forţat uşa, a pătruns în apartament fără acordul persoanei vătămate. Prin constrângere şi sub ameninţarea cu un cuţit, inculpatul a constrâns-o pe persoana vătămată să întreţină un raport sexual“, au transmis reprezentanţii Parchetului.

Anchetatorii au mai menţionat că, după actul sexual, Butnărică a sustras un laptop, două telefoane mobile şi o sumă de bani din locuinţa tinerei. „Pentru a-şi asigura plecarea, inculpatul a închis persoana vătămată în camera de baie, exercitând în tot acest timp acte de violenţă fizică asupra acesteia şi adresându-i ameninţări“, au mai precizat procurorii ieşeni.

Poliţiştii au efectuat percheziţii la domiciliul bărbatului şi au găsit în maşina folosită de acesta cele două telefoane furate de la victimă, o macetă, un baston telescopic, două bâte, două cuţite tip briceag şi un spray lacrimogen. Butnărică se află în divorţ de soţia sa, o femeie condamnată după ce, în 2012, a atacat cu cuţitul un taximetrist din Iaşi. 

Citeşte şi:

Doi elevi, de 16 şi 17 ani, reţinuţi de poliţie. Unul dintre ei a agresat un profesor, iar celălalt şi-a şantajat colegii 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: