Profesorul UMF cu maşina explodată, bătut pe stradă acum două luni

În urmă cu mai bine de două luni, Dumitru Păduraru (47 de ani), şeful Institutului de Anatomie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Iaşi, a fost bătut cu brutalitate chiar în faţa propriei locuinţe situate pe stradela Sărărie, în cartierul ieşean Copou. 

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe 11 februarie, în jurul orei 21.00, profesorul Dumitru Păduraru a fost atacat şi lovit cu un box metalic şi s-a ales cu fracturi ale oaselor feţei. Păduraru a reclamat incidentul la Poliţie, dar plângerea a rămas până acum încadrată cu „autor necunoscut".

Surse din instituţia de învăţământ spun că profesorul ar fi fost bătut de prietenul unei studente căreia i-ar fi făcut avansuri sexuale în schimbul promovării unui examen. Întâmplarea circulă în mediul academic de la UMF cu titlu de certitudine.

În plus, mai mulţi studenţi care învaţă la universitatea ieşeană spun că Păduraru ar pretinde şpăgi substanţiale chiar şi pentru o simplă notă de trecere la un examen. „Cere 500 euro pentru nota 5 şi 1.000 de euro pentru nota 10. Face mereu avansuri studentelor. Din câte spuneau nişte studenţi, bătaia din februarie a luat-o de la prietenul supărat al unei fete căreia îi ceruse favoruri sexuale pentru o notă mai mare", ne-a declarat o sursă sub anonimat din cadrul UMF.

De altfel, conducerea instituţiei de învăţământ a avut de analizat mai multe plângeri care l-au vizat pe şeful Institutului de Anatomie. „Am primit mai multe sesizări anonime potrivit cărora domnul profesor ar fi cerut şpagă pentru admitere, dar s-au dovedit a fi neîntemeiate", a precizat Vasile Astărăstoae, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie Iaşi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările