Primarul Nichita îi scoate la curăţenia de primăvară pe ieşeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muncitorii au început curăţenia de primăvară
Muncitorii au început curăţenia de primăvară

Oficialii Primăriei au găsit soluţia pentru a face curăţenie în oraş. Aceştia i-au convocat pe ieşeni, Asociaţii de Proprietari şi voluntari să se implice în igienizarea spaţiilor verzi pentru ca toate cartierele Iaşiului să arate diferit.

Start la peticeală şi măturat străzi. Unde plombează echipele Primăriei Iaşi

Edilii intenţionează să suplimenteze forţa de muncă din instituţiile subordonate, care este deficitară, cu intervenţia ieşenilor, voluntarilor, a organizaţiilor nonguvernamentale, şcolilor şi Asociaţiilor de Proprietari. Primarul Gheorghe Nichita susţine că nu poate face curăţenie în tot oraşul cu muncitorii de la Citadin, unde personalul s-a înjumătăţit, sau cu cei de la Spaţii Verzi, unde sunt 400 de angajaţi, faţă de 600, de acum doi ani.

„Nu avem forţa de muncă şi nu puteam acoperi toate nevoile. Invit ieşenii să vină alături de Primărie să facem oraşul cât mai curat", a spus primarul Gheorghe Nichita.

Ieşenii care vor dori să se implice în curăţenia de primăvară vor primi de la Primărie materia primă. Mai mult, în câteva zile, va fi întocmit un program de intervenţie pe zone.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla ultimele informații din oraș și județ.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite