Primarul Iaşului îşi face unchiul care l-a ajutat cu bani cetăţean de onoare al oraşului. Naşul unui interlop, un escroc şi un deputat, decoraţi şi ei

Primarul Iaşului îşi face unchiul care l-a ajutat cu bani cetăţean de onoare al oraşului. Naşul unui interlop, un escroc şi un deputat, decoraţi şi ei

Vasile şi Mihai Chirica (foto Reporteris) şi Liviu Munteanu

Consilierii locali din Iaşi vor dezbate sâmbătă, 21 decembrie, un proiect de hotărâre prin care se propune acordarea titlului de cetăţean de onoare unui număr de 43 de persoane care au calitatea de revoluţionar. Printre acestea se numără şi unchiul primarului Chirica, Vasile Chirica, care l-a împrumut pe primar cu bani în trecut.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE Reacţia lui Mihai Chirica: Primarul Iaşului, despre decorarea unchiului: „Sunt mândru că un membru al familiei mele a luptat pentru ca unii «deontologi» să poată scrie”

Proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de cetăţean de onoare pentru „revoluţionarii ieşeni, luptători pentru victorie Revoluţiei Române din decembrie 1989” este susţinut de primarul Mihai Chirica, potrivit documentului obţinut de „Adevărul”.

Lista celor 43 de persoane care ar urma să primească această distincţie, printre care se află şi Vasile Chirica, este ataşată proiectului care va fi dezbătut sâmbătă, 21 decembrie, de consilierii locali ieşeni, într-o şedinţă extraordinară.

Pe lista viitorilor cetăţeni de onoare se mai află Liviu Munteanu, un afacerist controversat care a avut legături, în trecut, cu clanurile interlope, Florin Slabu, un ieşean condamnat pentru înşelăciune, dar şi deputatul Petru Movilă. 

Potrivit referatului ataşat proiectului, lista a fost întocmită de către cele trei asociaţii ale revoluţionarilor ieşeni: Asociaţia „14 decembrie 1989”, Asociaţia „22 decembrie 1989” şi Federaţia Naţională a Revoluţionarilor din România Iaşi.

„În urma procesului de consultare cu toate cele trei structuri organizate ale revoluţionarilor ieşeni, amintite mai sus, a rezultat o listă de 43 de persoane acreditate ca revoluţionari prin documente emise de autorităţile statului român şi care îndeplinesc şi criteriile regulamentului local de acordare a titlului de cetăţean de onoare, pentru care municipalitatea înaintează plenului Consiliului Local Iaşi propunerea de acorrdare a titlului de Cetăţean de Onoare în calitatea acestora de luptători pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989”, se arată în referatul de specialitate ataşat proiectului.

Cine este Liviu Munteanu

Numele lui Liviu Munteanu a ajuns pentru prima dată cunoscut în Iaşi în anii 90, atunci când acesta a devenit revoluţionar cu acte în regulă. Tot atunci, presa a speculat şi despre prietenia sa cu fostul primar al Iaşului Bebe Onofraş, un alt personaj implicat de-a lungul timpul în mai multe scandaluri. Liviu Munteanu a avut relaţii apropiate şi cu nume importante ale lumii interlope din Iaşi.

La începutul anilor 2000, Liviu Munteanu participa la petrecerile clanului Corduneanu, alături de interlopi ca Ion Clămparu sau membri ai familiei lui Cosmos Tănase.În 2006, cămătarul Tiberiu Cristodorescu era interceptat de procurorii de DNA vorbind despre o întâlnire pe care ar fi avut-o cu Liviu Munteanu. În respectiva interceptare, Cristodorescu spunea că Munteanu „i-ar fi strecurat“ o informaţie conform căreia cămătarul ar fi fost influenţat de un procuror de la Crimă Organizată în cadrul unei declaraţii.

Liviu Munteanu este naş al raketului basarrabean Ion Druţă, condamnat în basarrabia pentru un triplu asasinat şi considerat unul dintre cei mai perriculoşi interlopi din ţara vecină. În 2015, Munteanu a fost anchetat de DNA într-un dosar în care mai era vizat şi Iulian Herţanu, cumnatul premierului de atunci, Victor Ponta.

Cine este Vasile Chirica

Personaj necunoscut opiniei publice până ca nepotul său să ajungă primar al Iaşului. Potrivit Reporteris, în 2011, Vasile Chirica i-a donat nepotului Mihai Chirica, pe-atunci director tehnic în Primărie, 170.000 de lei. Cu aceşti bani, Mihai Chirica şi-a cumpărat una dintre vile, cea de pe strada Tudor Neculai.

 

„Probabil că nu apare niciun conflict de interese, nu există beneficii. Din punctul meu de vedere, pot să vă spun că mă onorează faptul, dacă este. Dacă ar fi fost un lucru care să indice un conflict de interese, nu m-ar fi onorat. Este o plachetă colectivă, nu sunt drepturi ca cetăţean de onoare sau altceva. Nu este nimic individualizat. Vă spun sincer, eu am refuzat acest titlu individual şi nu doar eu, ci şi alte persoane, dar, faptul că este o listă colectivă, ne onorează. Individual, am refuzat cu desăvârşire, pentru că iar va apărea un scandal, că presa asta aşteaptă scandal şi nu altceva, şi nu-mi doresc acest lucru”, a declarat Vasile Chiric, referitor la nominalizarea, potrivit Ziarului de Iaşi. 

La un an şi jumătate de la această donaţie, Vasile Chirica a obţinut de la Primăria laşi, la care Mihai Chirica ajunsese între timp viceprimar, o magazie în chirie, 52 mp, pe Elena Doamna.

În ultimii ani, profitând de calitatea de revoluţionar, mai mulţi dintre revoluţionarii ieşeni au primit de la municipalitate spaţii gratuite, dar şi alte facilităţi. 

Proiect de Hotarare - Cetatean de Onoare - REVOLUTIONARI by Ionut Benea on Scribd

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: