Primarul Iaşiului, despre lipsa fondurilor europene din bugetele pe 2017: „Nu vreau să le aduc oamenilor în curte o pasăre care nu există!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Chirica FOTO Liviu Chirica
Mihai Chirica FOTO Liviu Chirica

Edilul Mihai Chirica a anunţat începutul dezbaterii pe bugetul Iaşiului din 2017. Acesta a vorbit despre faptul că, faţă de alţi ani, nu a inclus la venituri sume din fonduri europene pentru că niciun euro nu este sigur din cauza întârzierilor în elaborarea şi aprobarea unor ghiduri de finanţare.

Edilul Mihai Chirica a anunţat începutul dezbaterii pe bugetul Iaşiului din 2017. Acesta a vorbit despre faptul că faţă de alţi ani nu a inclus la cheltuieli sume din fonduri europene pentru că niciun euro nu este sigur în acest an din cauza întârzierilor de doi ani în elaborarea şi aprobarea unor ghiduri de finanţare.

Veniturile estimate în bugetul din 2017 ajung la 664 milioane de lei, la care se adaugă „economii“ de 97 de milioane de lei făcute din bugetele anilor precedenţi, a anunţat duminică primarul Mihai Chirica. Astfel, pentru cheltuielile din acest an sunt alocate sume de peste 760 de milioane de lei.

Faţă de anii precedenţi, din bugetul Iaşiului lipsesc fonduri europene. „Am pregătit fonduri proprii pentru dezvoltare pentru că se vedeau foarte clar întârzierile aberante în dezvoltarea ghidurilor de finanţare, întârzieri care persistă şi în acest moment. Ghidurile de finanţare pentru polii de dezvoltare încă nu au fost lansate. Nu putem depune proiecte şi nu ne putem dezvolta. Sunt întârzieri majore în evaluarea proiectelor peste tot prin ţară. Nu ştiu ce va fi, nu vreau să fac niciun fel de scenariu apocaliptic, probabil că va fi o accelerare în perioada următoare în ceea ce priveşte ghidurile de finanţare şi acceptarea mai rapidă a proiectelor. De aceea, în bugetul anului în curs, nu am pus niciun ban din fonduri europene, pentru că am spus că trebuie să fiu cinstit cu ieşenii şi nu vreau să le aduc în curte o pasăre care nu există. Pe măsură ce fondurile vor fi atrase, vom face corecţii la buget“, a explicat edilul Iaşiului.   

Potrivit acestuia, bugetul de dezvoltare este de 208 de milioane de lei. Practic, 28% din bugetul de cheltuieli va fi direcţionat către investiţii. Un buget similar este direcţionat la capitolul educaţie. Pentru modernizarea străzilor sunt alocate 56 de milioane de lei, iar pentru reparaţia arterelor vor fi repartizate alte 22 de milioane de lei, iar pentru întreţinerea de spaţii verzi- 21 de milioane de lei. Pentru serviciile de salubritate sunt estimate sume de 17 milioane de lei. În aşteptarea ghidurilor de finanţare, în proiectul de buget sunt estimate 10 milioane de lei pentru studiile la proiectele de investiţii ce ar urma să fie depuse pentru atragerea de fonduri nerambursabile.

Ieşenii sunt chemaţi să dezbată proiectul de buget în 10-11 martie şi 17-18 martie, la întâlniri în Palatul Roznovanu, iar propunerile vor fi analizate înainte ca documentul final să ajungă în mapele consilierilor locali. În primele zile din aprilie, urmează ca proiectul de buget să fie votat în plenul Consiliului Local.

Citeşte şi:

Soarta unui proiect european eşuat din start. Cum s-au cheltuit 4 milioane de euro pentru o clădire din Iaşi în care bate vântul

Cel mai mare proiect de infrastructură rutieră din Moldova, întors din drum. Unde s-a blocat o investiţie de 75 de milioane de euro

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite