Primăria Iaşi vrea să interzică maşinile poluante în municipiu, până în 2023

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Iaşi vrea să interzică, treptat, utilizarea maşinilor poluante în municipiu, până la 1 ianuarie 2023, când nu va mai circula pe străzile din oraş niciun autovehicul înregistrat sub categoria Euro 5 inclusiv.

Potrivit unui comunicat al Primăriei ieşene, municipalitatea pregăteşte măsuri ample pentru reducerea nivelului de poluare în oraş, urmând ca într-o şedinţă viitoare a Consiliului Local să fie discutată varianta interzicerii utilizării maşinilor cu grad ridicat de poluare.

"Cea mai importantă măsură prevăzută este cea de interzicere, din momentul când va fi adoptată hotărârea, a utilizării autovehiculelor înregistrate sub categoria Euro 3 inclusiv şi non-Euro. De asemenea, începând cu data de 1 ianuarie 2021 va fi interzisă utilizarea autovehiculelor înregistrate sub categoria Euro 4 inclusiv, iar începând cu data de 1 ianuarie 2023 utilizarea autovehiculelor înregistrate sub categoria Euro 5 inclusiv. În toate cele trei cazuri decizia se aplică pe raza administrativ-teritorială a municipiului Iaşi şi numai în intervalul orar 6.00 - 22.00", se arată într-un comunicat al Primăriei Iaşi.

Reprezentanţii municipalităţii ieşene consideră că acest proiect va contribui la înlocuirea unui număr de autovehicule cu normă de poluare ridicată cu autovehicule noi, cu norma de poluare Euro 6, hibrid sau electrice.

Vor fi exceptate autovehiculele îndreptăţite să utilizeze semnale speciale de avertizare luminoase, autovehiculele care efectuează transport public local, ambulanţele, autovehiculele care transportă alimente, respectiv autovehiculele de depanare sau de transport, vehicule care au girofaruri galbene, autovehiculele militare, autovehiculele care transportă persoane cu handicap locomotor şi autospecialele televiziunilor acreditate.

Totodată, reprezentanţii Primăriei ieşene susţin că intenţionează să acorde vouchere în valoare de câte 500 de euro unui număr de 25.000 de posesori de autovehicule vechi şi poluante din municipiul Iaşi, cu scopul de a-i încuraja să renunţe la acestea.

Proiectul va fi trimis Comisariatului European pentru Mediu şi, în cazul unui răspuns favorabil, va fi depus la Comisia Europeană în vederea accesării unei finanţări nerambursabile.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite