UPDATE Preşedintele Tribunalului Militar Iaşi, acuzat de trafic de influenţă pentru intervenţii asupra magistraţilor. Şeful Protecţiei Consumatorilor, implicat

UPDATE Preşedintele Tribunalului Militar Iaşi, acuzat de trafic de influenţă pentru intervenţii asupra magistraţilor. Şeful Protecţiei Consumatorilor, implicat

Radu Tărniceriu este acuzat oficial de trafic de influenţă FOTO Adevărul

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Iaşi îl acuză pe Radu Tărniceriu, preşedintele al Tribunalului Militar Iaşi, fost preşedinte al Tribunalului Iaşi, de trafic de influenţă şi participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ora 17.45 Preşedintele Tribunalului Militar Iaşi a declarat corespondentului "Adevărul" că a fost prezent astăzi la DNA, unde s-a prevalat de dreptul la tăcere. "Nu am ce să comentez, e o fază procesuală. Voi da declaraţii săptămâna viitoare", a spus Tărniceriu. Acesta va fi prezent săptămâna viitoare la DNA Iaşi pentru audieri. 

Potrivit procurorilor anticorupţie, lui Radu Tărniceriu i s-ar fi promis în cursul anului 2010, de către fostul primar al comunei Gorban, Ioan Leonte, suma de 50.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistraţii din cadrul Tribunalului Iaşi, pe care îl conducea la vremea respectivă, în vederea soluţionării favorabile pentru primar a unui proces civil. Ioan Leonte a devenit ulterior şef al Protecţiei Consumatorilor Iaşi. 

“Intervenţia avea în vedere admiterea apelului formulat împotriva unei sentinţei civile din data de 18.03.2010 a Judecătoriei Răducăneni, judeţul Iaşi, prin care s-a respins plângerea formulată de reprezentanţii unei societăţi comerciale împotriva unei încheieri de carte funciară a Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Răducăneni, judeţul Iaşi – promisiune acceptată de magistratul în cauză. Suma de 50.000 euro promisă iniţial de persoana respectivă în schimbul pronunţării unei decizii favorabile pentru societatea comercială, în apel, în dosarul Tribunalului Iaşi, urma să fie dată/primită după vânzarea terenului vizat de operaţiune, urmând să fie împărţită în cote egale între  Tărniceriu Radu-Dimitrie  şi o altă persoană”, au menţionat procurorii. 

Pentru a avea garanţia că promisiunea de plată va fi onorată, a doua zi după pronunţarea deciziei civile din data de 22.09.2010, în schimbul ajutorului primit, Ioan Leonte le-a dat lui Tărniceriu Radu-Dimitrie şi celeilalte persoane implicate, Emanuel Osoianu, o participaţie la firma beneficiară a deciziei judecătoreşti, printr-o operaţiune de majorare de capital, în urma căreia Osoianu a devenit asociat cu 20% la firma în cauză, susţin procurorii. 

De asemenea, Tărniceriu ar fi sprijinit împreună cu Osoianu şi cu alte două persoane, demersurile inculpatului cumpărătorului de influenţă de a-i determina  pe  doi magistraţi din cadrul Tribunalului Iaşi să pronunţe, fără vinovăţie,  decizia  civilã din 22.09.2010, prin care aceştia au admis apelul formulat de reprezentanţii societăţii comerciale. 

Ca urmare a acestei decizii judecătoreşti, Biroul de  Cadastru  şi  Publicitate   Imobiliarã  Rãducãneni, judeţul  Iaşi a fost obligat sã întabuleze, în favoarea societãţii, dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 282,5  hectare de  teren amplasat în extravilanul localitãţii Gorban, judeţul  Iaşi, în condiţiile în care acesta face parte din domeniul publi al statului. 

Radu Tărniceriu, Ioan Leonte şi un alt inculpat din dosar, Emanuael Osoianu, au fost prezenţi astăzi la sediul DNA Iaşi unde au fost informaţi cu privire la punerea în mişcare a acţiunii penale. 

Avocatul lui Tărniceriu, Radu Irimia, a declarat corespondentului “Adevărul”: “Este un act procedural care nu înlătură prezumţia de nevinovăţie şi sperăm ca până la sfarşitul tuturor procedurilor din această fază procesuală să rezulte adevarul şi nevinovăţia actualului preşedinte al Tribunalului Militar Iaşi”

Procurorii mai spun că, urmare a acestor  demersuri  frauduloase, pe  de  o  parte,  Ministerul Agriculturii  şi Dezvoltãrii  Rurale  ar fi   suferit  un  prejudiciu  în valoare  de 1.963.199,51  lei , iar pe  de  altã  parte, societatea  comercialã  în cauzã a obţinut  un folos de  aceeaşi  valoare urmare  întabulãrii  ilegale al dreptului  de  proprietate  al  acestora  asupra  terenului  în  cauzã în  cartea  funciarã a localitãţii  Gorban.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: