Povestea sărmanilor care dorm în picioare, în cocioabele cartierului ridicat din mocirlă. Cine sunt „oamenii glodului“
0
Peste o sută de suflete uitate de statisticile oficiale îşi duc veacul la marginea oraşului Iaşi, printre câini vagabonzi şi mormane de gunoaie. Oamenii nu au apă sau curent, iar conducta de gaz nu iese din oraş pentru ei. Toţi cei care locuiesc sau care ajung acolo ştiu cu sfinţenie regula de bază pentru a intra în acest loc uitat de lume. Fără cizme, „ciubote”, cum zic oamenii de aici, accesul este interzis.
Terenul din cartierul Cicoarei, scriptic parte a municipiului Iaşi, este situat la marginea oraşului. Oficial, sărmanii de aici, unii oameni analfabeţi şi fără acte de identitate, nu se regăsesc în niciun registru. Trăiesc într-o sărăcie cruntă, pe care nici măcar fotografiile nu au cum să o exprime. Printre gunoie. Fără apă. Fără curent. Fără gaz. Cei mai mulţi, fără speranţă. Ei sunt oamenii din cartierul Cicoarei, spinul din spinarea autorităţilor, oamenii fără buletin care au rămaşi captivi unui Ev Mediu al anului 2015.
Familiile care stau în case mari cât nişte cutii de chibrituri se luptă să supravieţuiască de pe o zi pe alta. Zilieri prin oraş sau strângători de PET-uri, toţi încearcă să pună la sfârşitul zilei o pâine pe masă.În unele cazuri, bucata de pâine este împărţită la peste zece guri.
Cum iarna întârzie să se instaleze, oamenii care stau în cartierul Cicoarei încă înoată în noroaie. Mocirla de pe drumul care se întinde în faţa căsuţelor intră până în cămăruţele improvizate ale oamenilor care locuiesc aici. Cartierul Cicoarei din Iaşi este situat într-o zonă inundabilă de la marginea oraşului, spre satul Miroslava, în prelungirea cartierului Dalas, o zonă rău-famată a oraşului.
Dacă în Dalas autorităţile au adus utilităţile în majoritatea curţilor, lumina, apa şi gazul nu au ajuns în Cicoarei. Nici maşinile de la firma de salubritate din oraş nu intră aici pentru a scăpa oamenii de mormanele de gunoi, cu toate că ei îşi adună resturile menajere în grămezi care pot fi ridicate oricând. Atunci când sunt solicitate, inclusiv maşinile de salvare rămân împotmolite în glodul care urâţeşte uliţa. Odată, pentru salvarea unei bătrâne care a fost înjunghiată de soţul său beat, SMURD a intervenit cu elicopterul pentru preluarea victimei. Femeia nu se afla în stare deosebit de gravă, însă autosanitara care a fost trimisă la faţa locului s-a înecat în noroi.
În capătul cătunului înfiinţat pe un teren al episcopiei catolice din Iaşi locuieşte Constantin şi Petronela Avădanei. În căsuţa celor doi concubini trăiesc 16 suflete. Ei, copiii lor şi cinci nepoţi de la una din fetele majore, măritată la rândul ei. Locuinţa lor măruntă este ridicată de People Against Poverty, o organizaţie englezească care se interesează de ieşenii din cartierul Cicoarei şi care vine de trei ori pe an aici pentru a construi câte una - două căsuţe pentru cei mai nefericiţi. Până acum, străinii, în colaborare cu o asociaţie din Iaşi din care face parte Adrian Mihai, un fel de părinte al oamenilor nevoiaşi din Cicoarei, au ridicat aproape 10 astfel de adăposturi. Printre primele, a fost căsuţa familiei Avădanei.
„Noi stăm în cartierul acesta de 10-11 ani aici, dar în căsuţa asta locuim de şase ani. Este făcută cu ajutorul organizaţiei, dar din ce am strâns noi am reuşit să ridic holişorul din faţă. Am mai luat bunuri în casă. În primul rând generator, pentru că nu avem lumină. Pentru alimentarea lui avem nevoie zilnic pentru benzină de 30 de lei. Şi eu şi soţul suntem din Iaşi. Am locuit la părinţi, apoi la socri, apoi în gazdă. În 1996 am făcut greva foamei pentru a primi o locuinţă. Pe atunci, soţul era paznic la Liceul Naţional şi pentru că era bugetar puteam primi casă, dar nu s-a întâmplat. Acum, el lucrează în construcţii, iar eu când găsesc merg cu ziua să fac treabă la oamenii din sat. Casa este micuţă, dar noi facem eforturi mari ca să încăpem toţi 16, decât să risipim copiii. Le e mai bine cu noi, decât printre străini”, a spus Petronela, în vârstă de 48 de ani.
Vecinii ei, o familie din Răducăneni, stau într-o cocioabă cu chirie. Pereţii deslânaţi ai locuinţei lor par să se dărâme la prima rafală de vânt. Locuitorii din zonă spun că printre familii originare din oraş care s-au retras aici să locuiască fără să plătească chirie pentru terenul ocupat s-au infiltrat şi câţiva oameni veniţi din satele din împrejurul Iaşiului pentru a lucra în oraş. Mulţi dintre ei au în satele de provenienţă locuinţe pe care le-au părăsit în speranţa unui trai mai bun în oraş. Dar pentru că în Iaşi nu au găsit ce sperau, unii dintre ei au început să fure din sărăcia lucie în care trăiesc vecinii lor. O găină, un lemn sau un carton care poate fi folosit la foc.
Luminiţa şi Vladimir Curerariu stau de cinci ani în cartierul Cicoarei şi trăiesc din alocaţia copiilor şi din colectarea PET-urilor. El ştie să scrie şi să citească. Ea însă abia recunoaşte literele. Semnătura o mâzgăleşte de fiecare dată ca pe un desen. Cei doi soţi au împreună şase copii, dintre care doi s-au născut cu dizabilităţi. În casa din lut în care şuieră vântul o fată mai mare leagănă un copilaş pe picioare. Este nepoţelul cuplului Curerariu, băiatul fetei de 17 ani.
„Este foarte greu să trăieşti numai din alocaţie şi din strâns PET-uri. Bărbatul meu este un om muncitor care zilnic merge şi ridică saci cu sticle ca să aducă un ban în casă. Pe săptămână face câte un milion de lei. Ne este foarte greu să creştem doi copii cu dizabilităţi, unul cu strabism la ambii ochi din naştere, cu deficienţă de vorbire şi cu incontinenţă urinară şi altul care la ochiul stâng are miopie mare şi o boală psihică din cauza căreia este violent. Dacă vede un vecin, aruncă în el cu tot ce nimereşte. La fel face cu mine când suntem în casă”, a povestit Luminiţa. Acum cinci ani, copiii soţilor Curerariu au fost luaţi în plasament de Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului pentru că stăteau într-o cameră strâmtă şi îngheţată în care plângeau de frig.
Alina, o mamă de 27 de ani care are trei copii, s-a stabilit cu soţul la marginea oraşului după ce părinţii ei şi-au vândut apartamentul din Copou. Tinerii au ajuns pe drumuri după ce nu şi-au mai putut plăti chiria pentru locuinţele în care au stat. Pentru ei, locuinţa din cartierul Cicoarei, pentru care nu plătesc nimic, a fost o şansă pe care nimeni altcineva nu le-a pus-o la dispoziţie. Julieta Lucan a povestit şi ea că locuinţa ridicată de asociaţia People Against Poverty este cel mai mare ajutor pe care l-a primit vreodată. Femeia în vârstă de 43 de ani, diagnosticată cu cancer ovarian, creşte singură trei copii, după ce bărbatul ei a fost închis pentru incest. La început a dormit pe drumuri, iar când a aflat de cartierul Cicoarei a simţit că s-a salvat şi că nu-şi va pierde copiii.
Lumina, apa şi gazul sunt vise neîndeplinite ale ieşenilor din cartierul Cicoarei. Oamenii se încălzesc şi gătesc la sobe improvizate. Apa de băut şi-o cară în bidoane de la câţiva kilometri distanţă, de la nişte cişmele din capătul oraşului, iar pentru iluminat unii şi-au cumpărat generatoare electrice. Alţii trăiesc la lumina firavă a unei lumânări.
Citeşte şi:
Se încarcă comentariile...
