Cum şi-a tasat un ieşean pământul cu o bombă timp de 40 de ani. Poveste demnă de un scenariu de Kusturica: doi bătrâni, două proiectile vechi şi o tragedie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul deţinea două proiectile: dintr-unul a improvizat un tasator pentru pământ, pe care l-a folosit 40 de ani. A doua bombă a împrumutat-o unui vecin, care voia să-şi facă propria unealtă. În timpul prelucrării, proiectilul a explodat rezultând un mort şi doi răniţi.

Două persoane de vârsta a treia au fost condamnate, zilele trecute, de Curtea de Apel Iaşi, într-un proces deschis urmare a unei tragedii ce a avut loc în 2015.

Neculai Pipos (70 de ani) şi Eugen Rotaru (61 de ani) au fost găsiţi vinovaţi pentru nerespectarea regimului privind armele şi muniţiile, deşi, în primă fază, fuseseră suspecţi şi de ucidere din culpă. Cei doi au primit câte doi ani de închisoare cu suspendare, fiind obligaţi să presteze şi muncă în folosul comunităţii. Decizia este definitivă.

Cazul a pornit după ce un ieşean din comuna Ungheni a murit, în 2015, urmare a exploziei unui proiectil din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Deflagraţia a avut loc în timp ce victima, fierar de meserie, suda bomba.

Judecătorii primei instanţe relevă în motivare că Neculai Pipos s-a mutat în localitatea ieşeană Mânzăteşti în 1977, tot atunci găsind pe terenul său şi două proiectile. Una dintre bombe a fost transformată de Pipos în tasator de pământ, ieşeanul înfingând o ţeavă metalică în ogiva proiectilului. De atunci şi până în 2015, anul în care a avut loc tragedia, Pipos a folosit bomba de nenumărate ori la activităţile agricole.

Vecinul a vrut şi el unealtă similară

În cele aproape patru decenii, Eugen Rotariu, vecin de-al lui Pipos, a împrumutat şi el tasatorul improvizat. În aprilie 2015, ştiind că vecinul său ţinea cea de-a doua bombă într-o magazie din bătătura sa, Rotariu i-a cerut proiectilul pentru a-şi face propriul tasator. Bărbatul a primit bomba şi, după patru zile, a mers cu ea la fierarul din sat pentru a i-o suda. Fierarul, Constantin Andrieş, a fixat o bară de fier de 1,20 metri în ogiva proiectilului, după care a început să sudeze piesele. La un moment dat, proiectilul a explodat, fierarul murind pe loc şi alte două persoane din atelier, inclusiv Rotariu, fiind rănite. Celălalt rănit, Costel Pârţac, a rămas fără două degete.

„Atelierul de fierărie a prezentat distrugeri provocate de explozie, geamuri sparte, plăcile de azbociment perforate în multiple locuri, un perete lateral prăbuşit, un scaun de metal fiind deformat, în interiorul atelierului fiind identificate 3 fragmente metalice din proiectil iar un altul în curtea unui vecin, la 10 metri de atelier“, au precizat judecătorii.

Atât bomba care a explodat cât şi cea folositâ ca tasator de Pipos era proiectile de artilierie, calibrul 76 mm, aveau provenienţă ruseasă şi erau utilizate în război de bateria ZIS-3, model 1942.
Judecătorii ieşeni au menţionat că cei doi bătrâni nu pot fi traşi la răspunde pentru ucidere din culpă deoarece decizia de a suda bomba i-a aparţinut fierarului care a murit în urma deflagraţiei. „Instanţa apreciază că, deşi inculpaţii nu au antecedente penale, au o vârstă înaintată şi au avut o atitudine procesuală sinceră, gravitatea deosebită a urmărilor faptelor comise de aceştia şi necesitatea de a asigura scopul pedepsei, anume prevenirea comiterii de astfel de fapte de alte persoane care ar mai găsi proiectile periculoase neexplodate şi ar fi tentate să le păstreze sau să le folosească, în orice mod, impune aplicarea unor pedepse“, a motivat prima instanţă. 

Românii şi iubirea pentru bombe

În zona Moldovei, frecvent, pompierii descoperă grenade sau proiectile din cel de-al Doilea Război Mondial. În februarie 2018, de pildă, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au asanat o suprafaţă de 400 de metri pătraţi după ce a fost descoperită o grenadă defensivă şi o bombă aruncător. Anul trecut, în august, 46 de proiectile au fost găsite, de asemenea, de pompieri în comuna Horleşti din judeţul Iaşi.

Un număr necunoscut de astfel de materiale explozibile au fost lăsate în pământ după cel de-al Doilea Război Mondial, judeţul Iaşi fiind linie a frontului. Nu e prima dată când oamenii din mediul rural folosesc bombele ca unelte, accidente similare precum cel din Iaşi mai având loc. În 2010, în judeţul Galaţi, un sătean a murit după ce, de asemenea, proiectilul pe care îl transformase în tasator a explodat. În 2009, de asemenea, în judeţul Neamţ, un tânăr de 29 de ani a murit în condiţii similare.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite