Povestea de dragoste a vedetei BBC, Tessa Dunlop, comentată aprins în Marea Britanie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Detaliile din autobiografia prezentatoarei TV care privesc relaţia cu actualul soţ, un bărbat pe nume Dan Luca născut la Iaşi, au fost primite cu rezerve în anumite cercuri media din Anglia.

Autobiografia prezentatoarei BBC Tessa Dunlop (37 de ani), „Pentru România, cu dragoste", publicată la începutul lunii mai 2012 la Londra, este puternic mediatizată în Anglia, îndeosebi datorită detaliilor referitoare la începuturile relaţiei jurnalistei cu actualul soţ, un ieşean pe nume Dan Luca. Tessa Dunlop poveşteşte în carte că l-a cunoscut pe Luca la Iaşi, când acesta avea doar 12 ani, iar ea împlinise 19.

Unii cititori s-au arătat scandalizaţi pe forumurile câtorva site-uri cu profil jurnalistic din Anglia de dezvăluirea vedetei BBC, care a mărturisit că s-a ataşat de actualul ei soţ, Dan Luca (acum în vârstă de 30 de ani), pe când acesta era elev.

O prezentatoare britanică şi-a găsit dragostea la Iaşi. Ea era profesoară, el elev de 12 ani VIDEO

David Icke, un scriitor britanic, autor a peste 20 de cărţi şi reporter cunoscut în Marea Britanie, a criticat pe blogul personal biografia Tessei, acuzând-o pe aceasta că promovează pedofilia: „Presupun că pedofilia este OK dacă eşti femeie şi o celebritate. Multe dintre comentariile voastre sunt foarte receptive şi este o uşurare să văd că majoritatea oamenilor interpretează corect acest subiect: aici nu este vorba despre o poveste de iubire, ci despre pedofilia unei femei prădătoare".

Reacţiile cititorilor pe blogul lui David Icke sunt, în general, în ton cu atitudinea administratorului blogului. „Este greşit şi dezgustător modul în care profită de un copil", a scris Magic Merlic pe blogul lui David Icke.

„S-a dus în România ca profesor şi i s-au aprins călcâile după un copil de 13 ani", a adăugat Edelweiss, un alt forumist. Comentariile cititorilor de pe site-ul dailymail.co.uk, unde a apărut primul articol referitor la biografia Tessei Dunlop, au fost restricţionate de administratori din „motive legale".

Prezentatoarea Tessa Dunlop consideră că atitudinea negativă la adresa biografiei personale a fost vizibilă doar pe blogul lui David Icke. "Cred că este de ajutor pentru ziarul dumneavoastră să ştiţi că, în Anglia, David Icke este receptat de cea mai mare parte a opiniei publice ca un aiurit. Face parte din cercurile care neagă Holocaustul, motiv pentru care nu este citat niciodată în presa noastră naţională drept o sursă credibilă", se apără Tessa Dunlop într-un mail trimis redacţiei "Adevărul".

EXCLUSIV Află povestea ieşeanului care la 12 ani i-a furat inima prezentatoarei BBC

Cum s-a înfiripat povestea de dragoste dintre prezentatoarea Tessa Dunlop şi soţul ei pe când acesta era elev în Iaşi

Recenzii pozitive
Pe de altă parte, criticii literari au primit bine cartea scrisă de Tessa Dunlop. „«Pentru România, cu dragoste» este un imn impresionist exuberanţei, riscului, al impulsurilor. Este o poveste emoţionantă, comică, sinceră şi curajoasă despre cum întâlneşti iubirea şi o păstrezi", analizează Toby Clements, în „The Daily Telegraph".

L-am găsit pe bărbatul „vânat“ de toată presa britanică. Acesta este ieşeanul de care s-a îndrăgostit vedeta BBC Tessa Dunlop

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din judeţ!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite