Poveste ireală la Iaşi. O femeie a mers cu buletinul să reclame că maşina i-a fost lovită, deşi nu avea permis de conducere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia Rutieră a avut parte de o mare surpriză când au verificat-o pe femeie
Poliţia Rutieră a avut parte de o mare surpriză când au verificat-o pe femeie

Poliţiştii din Iaşi s-au confruntat zilele trecute cu un caz inedit. O femeie de 34 de ani, din oraş, a mers să reclame că maşina i-a fost lovită, deşi şoferiţa nu avea permis de conducere.

Incidentul în care a fost implicată ieşeanca a avut loc pe 20 octombrie, atunci când maşina sa a fost lovită din spate de către o altă maşină. 

Evenimentul rutier uşor a avut loc pe Aleea Sadoveanu, însă cei doi şoferi implicaţi nu s-au înţeles şi au mers la Poliţie. Acolo, ambii conducători auto au fost căutaţi în baza de date iar poliţiştii rutieri au avut parte de o surpriză de proporţii.

Femeia nu figura cu permis de conducere. Documentul nu era suspendat sau anulat, cu pe numele femeii nu fusese înregistrat niciodată un permis de conducere, au precizat surse din Poliţie. De altfel, aceasta a mers la sediul Poliţiei Rutiere doar cu buletinul pentru a reclama incidentul rutier.

 „La data de 20 octombrie, la Poliţia Municipiului s-a prezentat o femeie de 34 de ani, din municipiul Iaşi, pentru a declara o tamponare, survenită în municipiul Iaşi, în care a fost implicată ca şi conducător auto. În urma verificărilor în baza de date s-a constatat faptul că aceasta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru infracţiunea de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere“, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite