Poşta, chirie renegociată de ochii lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O parte din angajaţi s-a mutat deja în spaţiul de pe strada Aurel Vlaicu
O parte din angajaţi s-a mutat deja în spaţiul de pe strada Aurel Vlaicu

Instituţia va plăti cu aproape 10.000 de euro mai puţin pentru trei spaţii de la periferia Iaşiului. Compania Poşta Română va plăti pentru  trei clădiri şi o parcare situate la periferia Iaşiului aprope 31.000 de euro, faţă de 40.221 de euro cât era iniţial.

După apariţia unui articol în cotidianul „Adevărul“, reprezentanţii Companiei Poşta Română au reanalizat contractul şi au constatat că suma pe care trebuiau să o plătească lunar era prea mare. Astfel, reprezentanţii instituţiei au renunţat la nişte acte adiţionale pe care le-au încheiat cu firma Tegolino, care deţinea  terenul de 8.000 de metri şi cele trei clădiri de pe el. 


Astfel, s-a hotărât pe 27 octombrie ca pentru 4.277, 57 de metri pătraţi de clădire şi 3.800 metri pătraţi de parcare Poşta să plătească lunar 31.535 de euro.

Au predat spaţiul


De asemenea, durata contractului a fost redusă de la 8 la 5 ani, iar instituţia nu va plăti chirie timp de două luni, până când mai multe compartimente se instalează efectiv în spaţiu. Săptămâna trecută, Tegolino a predat spaţiul către Poşta Română. „Printr-o decizie a directorului general specialişti din cadrul companiei de la nivelul central şi regional au fost numiţi într-o comisie  de predare - primire a spaţiului din Aurel Vlaicu, nr. 78. S-a  preluat spaţiul urmând ca în perioada următoare o serie de subunităţi să-şi desfăşoare activitatea acolo“, a precizat Radu Ursanu, directorul executiv al Direcţiei Regionale de Poştă Iaşi.

Tarif exagerat


Cu toate că reprezentanţii Poştei susţin că spaţiile au fost dotate la cele mai înalte standarde, agenţii imobiliari sunt de părere că preţul este totuşi mare. „În zonă, chiria ajunge la maxim 2,5 euro pe metru pătrat. Pentru 8.000 de metri s-ar putea plăti maxim 20.000-25.000 de euro“, a comentat Tudor Stoica, agent imobiliar.

Citiţi şi:

Reţetă de muls banii statului concepută de un ieşean: chirie lunară de 50.000 de euro


Chiria iniţială de 40.221 de euro i-a cauzat probleme lui Radu Mironeanu-Hâra, fost director executiv la Compania Naţională Poşta Română. Reprezentanţii Ministerului Comunicaţiilor au susţinut, în august, că poziţia ieşeanului nu se mai regăseşte în noua structură a companiei şi se va întoarce acasă. Reprezentanţii Poştei Iaşi au renunţat şi la un contract cu SC Shoes SRL. Pentru o parcare în zona Păcurari instituţia plătea 14.000 de euro lunar.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite