FOTO VIDEO Iohannis a dansat Hora Unirii la Iaşi după un discurs în care a îndemnat la unitate şi responsabilitate. Ponta, huiduit de un mic grup de ieşeni

FOTO VIDEO Iohannis a dansat Hora Unirii la Iaşi după un discurs în care a îndemnat la unitate şi responsabilitate. Ponta, huiduit de un mic grup de ieşeni

Iohannis şi Ponta participă la manifestaţiile organizate la Iaşi cu ocazia Micii Uniri FOTO Mediafax

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta se află la Iaşi, acolo unde, în cursul zilei de sâmbătă, 24 ianuarie, participă la manifestările organizate cu ocazia Unirii Principatelor Române.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE Peste 5.000 de persoane se estimează că s-au adunat în Piaţa Unirii din Iaşi pentru a participa la manifestările dedicate Unirii Principatelor. 

UPDATE Oficialităţile venite la Iaşi, printre care şi preşedintele Klaus Iohannis, au dansat Hora Unirii preţ de câteva minute. 

UPDATE Oficialii sosiţi la Iaşi, alături de oficialităţile locale depun coroane la statuia din Piaţa Unirii din Iaşi.

UPDATE Pe scena amplasată în Piaţa Unirii din Iaşi, a urcat apoi şi premierul Victor Ponta.

UPDATE Preşedintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă, la Iaşi, de Ziua Unirii Principatelor, că în spatele unităţii şi solidarităţii unei naţiuni trebuie să stea responsabilitatea fiecăruia, dar mai cu seamă a clasei politice. Citeşte discursul integral al lui Iohannis.

Foto

„Este momentul să ne amintim că acest reper fundamental al existenţei noastre s-a realizat în timpuri istorice complicate. Unirea a fost în definitiv un act de mare abilitate politică. Recunoştinţa noastră este cu atât mai mare pentru că am avut de-a face cu lideri vizionari, oameni vrednici care au înţeles că a servi ţara înseamnă înainte de toate asumarea cu mare responsabilitate a unor importante idealuri. Să nu trăim cu iluzia că atunci a fost uşor. Şi atunci, liderii au avut mari dificultăţi în a se solidariza în jurul unor interese esenţiale, aşa cum a fost unirea, dar au reuşit să finalizeze cu succes un astfel de proiect fundamental. Pentru o asemenea reuşită este nevoie de viziune, de renunţarea la orgolii, la mărunte interese personale sau partizane. Este nevoie de curaj şi de acţiune”,  a spus Iohannis. 

UPDATE Klaus Iohannis a ajuns în Piaţa Unirii din Iaşi în jurul orei 10.00, fiind întâmpinat cu onoruri militare.

Apoi, şeful statului, care poartă o cocardă tricoloră în piept, a salutat garda de onoare, după care a urcat pe scena amplasată în Piaţa Unirii.
 
La manifestări participă şi premierul Victor Ponta, vicepremierul Liviu Dragnea şi mai mulţi miniştrii, între care Liviu Pop, Eugen Teodorovici, Mihai Câmpeanu.
 
Victor Ponta şi delegaţia PSD au venit pe jos în Piaţa Unirii pe pietonalul Ştefan cel Mare, de la sediul PSD, iar la un moment dat un ieşean le-a strigat „Hoţilor, la puşcărie!“.
 
De asemenea, sunt prezenţi primarul Gheorghe Nichita, preşedintele Consiliului Judeţean, Cristian Adomniţei, mai mulţi reprezentanţi ai autorităţilor locale, dar şi parlamentari şi lideri politici.
 
Pe scena amplasată în Piaţa Unirii, Iohannis se află în apropierea lui Ponta, iar între cei doi se află primarul Gheorghe Nichita. Lângă şeful statului se află şeful CJ, Cristian Adomniţei, care are pe braţ o banderolă albă cu verde cu un mesaj de susţinere a construcţiei autostrăzii Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş.

La evenimente, asistă câteva mii de persoane, unele dintre acestea având pancarte pe care scrie „Vrem Unirea“.
 
Manifestările din Piaţa Unirii au început, la ora 9.00, cu un concert de muzică populară susţinut de Aurel Tamaş, Margareta Clipa, Nicolae Glib şi Daniela Condurache, după care mai mulţi actori au urcat pe scenă pentru a interpreta o scenetă istorică.

Cei doi ar trebui să apară în faţa ieşenilor ce se vor aduna în Piaţa Unirii începând cu ora 10.00, atunci cand autorităţile locale au programat momentul festiv dedicate sărbătorii. 

Alături de preşedinte şi premier, şefii administraţiei locale din Iaşi vor fi şi ei prezenţi pe scena din Piaţa Unirii. 
 
După alocuţiunile autorităţilor vor urma depunerea de coroane, defilarea militară şi hora simbolică a unirii. La defilarea militară vor participa 540 de militari, 400 dintre aceştia fiind din Iaşi.
 
„Este o zi cu totul şi cu totul specială pentru Iaşi. Este ziua în care Iaşul preia în stăpânire o sărbătoare naţională care pentru prima oară îşi va avea sediul la noi. Ce reprezintă 1 Decembrie pentru Alba Iulia va reprezenta 24 Ianuarie pentru Iaşi. Sunt convins că vor veni mii de ieşeni în Piaţa Unirii şi am luat toate măsurile ca acest eveniment să se desfăşoare impecabil“, a declarat prefectul Dan Cârlan.
 
Recomandări aceeaşi temă:
 
 Preşedintele Klaus Iohannis a făcut o baie de mulţumie, sâmbătă (24 ianuarie 2015), la Iaşi, unde a participat la manifestările prilejuite de Ziua Unirii, el fiind bine primit de ieşeni, care s-au fotografiat şi au vorbit cu şeful statului şi i-au spus să nu-i dezamăgească şi „să termine cu corupţia” FOTO presidency.ro

Imagini din aceeasi galerie
  •  Preşedintele Klaus Iohannis a făcut o baie de mulţumie, sâmbătă (24 ianuarie 2015), la Iaşi, unde a participat la manifestările prilejuite de Ziua Unirii, el fiind bine primit de ieşeni, care s-au fotografiat şi au vorbit cu şeful statului şi i-au spus să nu-i dezamăgească şi „să termine cu corupţia” FOTO presidency.ro
  • La manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi au participat câteva mii de persoane FOTO presidency.ro
  • Președintele Klaus Iohannis, la festivitățile organizate la Iași cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, sâmbătă, 24 ianuarie 2015 FOTO presidency.ro

  • Președintele Klaus Iohannis și primarul Iașiului, Gheorghe Nichita, la festivitățile organizate la Iași cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, sâmbătă, 24 ianuarie 2015 FOTO presidency.ro
  • Președintele Klaus Iohannis, la festivitățile organizate la Iași cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, sâmbătă, 24 ianuarie 2015 FOTO presidency.ro
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre:
Modifică Setările