Poliţist de frontieră diagnosticat cu Covid-19, periplu în cluburile de noapte din Iaşi. Ar fi minţit autorităţile şi a fost crezut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul a fost preluat cu izoleta FOTO Inquam Photos
Bărbatul a fost preluat cu izoleta FOTO Inquam Photos

Unul dintre pacienţii din judeţul Iaşi care a fost diagnosticat cu Covid-19 este un poliţist de frontieră care s-ar fi îmbolnăvit la Varşovia. Înainte de a afla că e bolnav, weekendul trecut, bărbatul ar fi mers în mai multe cluburi.

Informaţia a fost publicată de cotidianul „Ziarul de Iaşi”, care citează mai mulţi martori oculari. Potrivit sursei citate, poliţistul de frontieră ar fi mers în cluburile Time Out şi Fratelli, dar şi la sala de sport Vivertine.

Până la ora redactării acestei ştiri, autorităţile din Iaşi nu au precizat în mod clar dacă dezvăluirile presei se confirmă. Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), a precizat că o anchetă epidemiologică este în curs de desfăşurare, fără a confirma sau informaţia informaţia.

Cătălin Leahu, patronul clubului Fratelli, a confirmat pentru „Adevărul” că poliţistul de frontieră ar fi ajuns la local în noaptea de sâmbătă spre duminică, între orele 3.30 – 4.00, însă nu a fost lăsat să intre. El a aflat de la presă despre caz, nu de la DSP. 

„Vă aduc la cunoştinţă faptul că barbatului testat pozitiv cu COVID-19 în Iaşi despre care se presupune că ne-a călcat pragul în seara respectiva, nu i s-a permis accesul în locaţie de către angajaţii responsabili de Securitate ai clubului. Sâmbată spre duminica, în jurul orei 3:30-4:00 persoana în cauză (deşi era client frecvent Fratelli) nu a fost primită în interior datorită ţinutei sale nepotrivite”, a scris, ulterior, pe Facebook, Cătălin Leahu.

Poliţistul de frontieră a fost diagnosticat cu Covid-19 miercuri, 11 martie, la orele prânzului. Spre seară, el a fost preluat de o izoletă şi dus la Spitalul de Boli Infecţioase.

Conform postărilor de pe pagina sa de Facebook, la finele lunii februarie, poliţistul de frontieră ar fi călătorit în Dubai.

Potrivit informării oficiale, poliţistul de frontieră, care are 38 de ani, a luat boala de la o persoană din Varşovia, în timpul unei întâlniri profesionale. Poliţistul ar fi intrat în izolare la domiciliu pe 9 martie, adică a doua zi după ce ar fi fost în club. Autorităţile nu au precizat până la ora redactării acestei ştiri când a aflat poliţistul de frontieră că a intrat în contact cu o persoană bolnavă.

Nici pacientul, contactat de ziar, nu a comentat până acum informaţiile.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite