Poli Iaşi, ocrotită de Dumnezeu în duelurile cu granzii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimele două sezoane, echipa din Copou s-a impus în partidele disputate cu echipele cele mai în formă ale campionatului atunci când jocul a fost programat în preajma unei mari sărbători religioase.

18 aprilie 2009. Poli Iaşi întâlneşte pe Dinamo Bucureşti, într-un meci contând pentru etapa a 25-a din Liga 1. Partida este programată în Sâmbăta Mare din Postul Paştelui iar „câinii roşii" sunt favoriţi la victorie, ocupând locul 1 în clasament.

În minutul 87 însă, căpitanul ieşenilor, Lucian Munteanu, aruncă tribunele în aer după ce marchează singurul gol al meciului, care pecetluieşte victoria Politehnicii, scor 1-0.

Citeşte şi:

18 august 2010 – ziua în care a murit Politehnica Iaşi

15 octombrie 2010. La o zi după Hramul Sfintei Parascheva, protectoarea întregii Moldove, Politehnica Iaşi primeşte vizita celor de la Petrolul Ploieşti, într-un meci contând pentru etapa a 8-a din Liga 2, Seria 2. Gazdele par victime sigure după ce etapa trecută s-au făcut de ruşine pe terenul celor de la CSM Râmnicu Vâlcea, echipa de pe ultimul loc din clasament, iar acum întâlnesc pe liderul seriei.

Cu toate acestea, golurile lui Panait, Pălimaru şi Drida au adus victoria ieşenilor, care s-au impus cu un neverosimil 3-1. Succesul Politehnicii nu îl salvează însă pe Ionuţ Popa, care este demis imediat după fluierul final.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite