Cinci poveşti de succes ale elevilor care au obţinut 10 la Evaluarea Naţională. „Generaţia mea va salva România”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii de nota 10 la Evaluarea Naţională interpelaţi de ziarul „Adevărul” spun că examenul a fost unul uşor, urmând a alege cele mai bune licee care să îi ajute, ulterior, să performeze în profesiile pe care şi le doresc. Unii dintre adolescenţi sunt încrezători că generaţia lor este cea care poate salva România de mediocritate.

Judeţul Iaşi a fost printre primele pe ţară în ceea ce priveşte numărul de elevi care au obţinut 10 pe linie la Evaluarea Naţională. 23 de elevi din totalul celor 6.300 înscrişi la acest examen au reuşit performanţa de a obţine nota maximă, în ciuda controverselor care au apărut, la nivel naţional, după presupusa ambiguitate a unui subiect de la examenul de Matematică. 
 

Nu mai puţin de 15 dintre cei 23 de elevi care au obţinut nota maximă, în judeţul Iaşi, au învăţat la Colegiul Naţional, cel mai prestigios din Iaşi şi una dintre cele mai bune unităţi de învăţământ din ţara noastră. Printre cei care au obţinut 10 pe linie se numără şi Mădălina Ioan Sinca, elevă la Colegiul Naţional. Adolescenta a declarat pentru „Adevărul” că, în opinia sa, examenul a fost unul de nivel mediu, aşteptându-se la acest lucru dinainte de a începe Evaluarea Naţională. 
 

„Pot spune că mi-a facut placere sa rezolv subiectul la limba româna, întrucât poezia mi-a plăcut foarte mult. În cazul meu, notele de la examen sunt direct proporţionale cu orele de muncă şi s-a meritat tot efortul depus în aceşti patru ani! Sper ca profilul pe care îl voi alege mă va ajuta să îmi îndeplinesc visul, de a deveni un psiholog de succes, tot în aceasta ţara, căci am încredere în generaţia mea care va susţine si salva Romania”, ne-a spus Mădălina Ioan Sinca (foto jos). 
 

image


 

Nota 10 atât la Română cât şi la Matematică a obţinut şi Matei Nicolae Negruşer. Băiatul spune că nu se aştepta să obţină nota maximă la examen. Matei spune că a învăţat destul de mult înainte de examen, însă în timpul desfăşurării acestuia a avut tot timpul impresia că ar mai fi putut să repete o parte din materie. „Eu momentan sunt dansator sportiv de performanţă. Practic acest sport de 8 ani şi aş vrea să continui pe aceasta cale, dar şi educaţia este necesară. De aceea încă sunt indecis ce voi face mai departe şi sunt curios ce îmi rezervă viitorul”, ne-a precizat Matei (foto jos), de asemenea elev al Colegiului Naţional. 

image


 

La aceeaşi unitate de învăţământ a urmat cursurile şi Anastasia Oana Cărăuşu. Eleva ne-a precizat, de asemenea, că examenul i s-a părut a fi unul uşor. „Având în vedere că am învăţat constant de-a lungul anilor, examenul mi s-a părut uşor. Într-adevar sunt emoţii mari şi ştiu că nu aş fi reuşit fără familia şi prietenii care m-au susţinut tot timpul. În viitor, aş dori să devin un medic chirurg pentru că biologia este pasiunea mea, dar îmi place şi teatrul”, a precizat Anastasia (foto jos). 
 

image

Ioana Miruna Gorea, o altă elevă care a obţinut nota 10, spune că secretul succesului în timpul unui asemenea examen este, pe lângă studiu, şi capacitatea de a-ţi ţine în frâu emoţiile. „Examenul de capacitate mi s-a părut destul de uşor, dar contează foarte mult maniera în care reuşeşti sa îţi ţii în frâu emoţiile şi să te concentrezi în momentul respectiv. Încă de la începutul anului şcolar am înţeles că dacă vreau sa iau 10 am mult de lucru şi am încercat să îmbin activităţile plăcute cu studiul, astfel încât să reuşesc ceea ce mi-am propus, să rămân la liceul la care am fost şi până acum. Încă nu sunt sigură ce vreau să fac pe viitor, dar sper sa descopăr în curand”, ne-a spus Ioana (foto jos).  

   

image


O alt elevă care obţinut nota 10 la examenul de bacalaureat este Patricia Perdun, de la Colegiul Naţional din Iaşi. Tânăra a spus că probele de la Evaluarea Naţională au fost uşoare şi intenţionează, în viitor, să studieze în străinătate. „Din perspectiva mea, gradul de dificultate al examenului a fost scăzut, dar emoţiile destul de mari, căci a lua nota 10 presupunea nu doar să ai cunoştinte, ci şi să fii atent. Pregătirea mea pentru examen a presupus perseverenţă, seriozitate, dedicare şi foarte multă muncă. În viitor aş vrea să studiez într-o altă ţară şi să-mi creez o carieră în domeniul ştiinţelor, în medicină sau ştiinţe biomedicale”, ne-a spus Patricia (Foto jos). 

image

Numele celor 23 de elevi de nota 10 din judeţul Iaşi 
 

1.BULEU D. TEODORA ŞCOALA GIMNAZIALĂ "D. D. PĂTRĂŞCANU", TOMEŞTI

2.CĂRĂUŞU H. OANA ANASTASIA COLEGIUL NAŢIONAL, IAŞI

3.CATANĂ DL. ANA MARIA COLEGIUL NAŢIONAL, IAŞI

4.COJOCARU DC. ANDREEA SABINA COLEGIUL NAŢIONAL, IAŞI

5.CORDUNEANU M. ALEXANDRA COLEGIUL NAŢIONAL "EMIL RACOVIŢĂ", IAŞI

6. DIMA IC. ELISABETA COLEGIUL NAŢIONAL, IAŞI

7. DIMITRIU ID. CORINA COLEGIUL NAŢIONAL "EMIL RACOVIŢĂ", IAŞI

8. GHEORGHIŢĂ C. MARIA ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ION SIMIONESCU", IAŞI

9. GOREA DP. IOANA MIRUNA COLEGIUL NAŢIONAL, IAŞI

10. GORIE EM. IOANA COLEGIUL NAŢIONAL "EMIL RACOVIŢĂ", IAŞI

11. HUŢUPAŞU D. ŞTEFANA COLEGIUL NAŢIONAL "EMIL RACOVIŢĂ", IAŞI

12. LĂPUŞNEANU I. ANDREI EUGEN COLEGIUL NAŢIONAL, IAŞI

13. LEHĂCEANU G. SHARON ŞTEFANACOLEGIUL NAŢIONAL, IAŞI

14. MUNTEANU-FLOREA AT. RALUCA TEODORA COLEGIUL NAŢIONAL "COSTACHE NEGRUZZI", IAŞI

15. NEGRUŞER G. NICOLAE MATEI COLEGIUL NAŢIONAL, IAŞI

16. PÂSOI IR. ANDRA NICOLE IOANA COLEGIUL NAŢIONAL, IAŞI

17. PERDUN P. PATRICIA MARIA COLEGIUL NAŢIONAL, IAŞI 

18. ROTARU JM. IRINA COLEGIUL NAŢIONAL, IAŞI 

19. SAUCIUC CN. LIVIA AMIRA COLEGIUL NAŢIONAL, IAŞI 

20. SINCA VS. IOANA MĂDĂLINA COLEGIUL NAŢIONAL, IAŞI

21. STOICA C. VLAD COLEGIUL NAŢIONAL "COSTACHE NEGRUZZI", IAŞI

22. STRUGARU OANA ANDRADA COLEGIUL NAŢIONAL, IAŞI

23. TITI H. ILINCA COLEGIUL NAŢIONAL, IAŞI

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite