Nu vrei să te implici în viaţa cetăţii? Foarte bine, este dreptul tău. Cu toate acestea unele decizii necesită a fi luate, iar lipsa de interes şi mai ales îndemnul la boicot nu trebuie să fie calea prin care anumite minorităţi îşi impun voinţa în faţa majorităţii.

acum 6 zile · comentarii (32)

Am aflat, în sfârşit, câţi dintre români susţin normalitatea. Am aflat, datorită referendumului, cine sunt cei care menţin încă neclintită valoarea naturală a familiei. Ne-am confruntat cu dezbateri, cu instigări la ură, cu jigniri impardonabile… am fost puşi faţă în faţă cu boicotarea acestui referendum şi, totuşi, încă au rămas români care au apărat viitorul familiei naturale.

acum 6 zile · comentarii (8)

Cred că analistul politic şi patronul postului de televiziune „Realitatea tv“, Cozmin Guşă, merge prea departe atunci când susţine sus şi tare că preşedintele PSD, Liviu Nicolae Dragnea, ar fi fost pregătit şi dornic ca, duminica trecută, să îşi anunţe candidatura la preşedinţia României, în cazul în care Referendumul pentru modificarea Constituţiei ar fi fost validat ca urmare a unei prezenţe la vot suficiente.

acum 6 zile · comentarii (40)

În urmă cu ceva timp, avertizam că această Mare Schismă urma să aibă loc, zguduind din temelii unitatea şi credibilitatea lumii ortodoxe, eveniment nedorit şi ale cărui consecinţe suntem încă departe de a le întrevedea măcar şi care se suprapune aproape exact peste aniversarea celeilalte Mari Schisme, cea din 1054.

acum 7 zile · comentarii (101)

Taximetristul e nervos de dimineaţă. „Pe unde să vă duc, doamnă, că e blocat tot oraşul! Merg jumate de Iaşi ca să duc clienţii unde-mi cer, ei ţipă la mine că vreau să-i fur şi că o iau special pe traseele mai lungi. Am crezut că scăpăm de pelerini măcar de azi, că s-a terminat cu Sfânta, dar au rămas tot aici. Au lăsat ăştia moaştele şi astă-noapte afară, ca să mai facă nişte bani. Pai, ce, le strică încă vreo cinci mii de euro?”.

acum 3 ani · comentarii (78)

„Scrisoare Deschisă către ieşeni, ăia care m-aţi votat ca proştii de trei ori. Dragii mei cretini şi isterici, înainte de toate, vă rog să primiţi scuzele mele, în care, vă spun de pe acum, nu cred nici eu. Dar, chiar şi aşa, vă rog să le primiţi, la fel cum aţi înghiţit ca fraierii, timp de 12 ani, toate minciunile pe care vi le-am îndrugat.

acum 3 ani · comentarii (19)

Multe tâmpenii s-au răspândit, dragi români, în ultimele zile, pe plaiurile mioritice. Cazul primarului de Iaşi, care şi-a spionat, ameninţat şi bătut fosta iubită, folosindu-şi slugile din Poliţia Locală şi banii cetăţenilor de rând, a scos din nou toată mizeria politico-jurnalisto-coruptă de sub preşul ţărişoarei.

acum 4 ani · comentarii (30)

„Ştii ce mi-o făcut? Mi-o trimis doi borfaşi la masă, eram cu un tip şi din ăştia, prieteni ai Cordunenilor, şi i-o zis să plece într-o oră din Iaşi, că fata asta nu e singură”. Sună bine, nu? O fi cool, onorată instanţă, să-ţi vină nişte golani la masă, în buricul târgului, să-ţi spună să dispari rapid din oraş? Din oraşul lor!

acum 4 ani · comentarii (130)

Imaginaţi-vă că aţi intra într-un oraş al României sosind acolo cu aşteptările create de cartea de istorie. Cam aşa am intrat eu în Sibiu în anul 2007, când oraşul era capitală culturală europeană. Nu puteţi avea acum această şansă, aşa că vă ofer, cu ochii minţii, drept propunere, oraşul în care locuiesc, Iaşi.

acum 4 ani · comentarii (9)

În urmă cu două zile, dl Gheorghe Nichita, primarul cu care ne-a „blagoslovit” în 2003, cu vreo şase luni înainte de termenul alegerilor locale, dl Constantin Simirad (în schimbul poziţiei de ambasador al României în Cuba, primit la schimb de la PSD), a avut o nouă (şi, aş garanta, nu va fi ultima!) ieşire comică. Prin care demonstrează, cu asupra de măsură, că nu este politician.

acum 4 ani · comentarii (2)

Matei nu mă mai ţine de mână. E mare. Băiat mare! Zburdă-n stânga mea. Zburd şi eu cu el, într-un joc imaginar pe care doar noi doi îl ştim. Mergem spre Sfântă. Îmi povesteşte despre misiuni posibile şi imposibile, despre eroi din lumi numai de el ştiute, despre cât de tare e, mamă, jocul ăsta!

acum 5 ani · comentarii (92)