A izbucnit în presă săptămâna trecută o altă afacere cu iz de PR ce implică SUA şi Rusia la nivelul conducătorilor militari ai forţelor armate. O scrisoare secretă, care a scăpat în presă la nivelul agenţiei Reuters din SUA, confirmată ulterior, poate prea repede, de către partea rusă.

acum 11 zile · comentarii (34)

SUA au anunţat noi tarife la importurile din China; Beijing-ul pregăteşte măsuri de retaliere. Această axă de conflict comercial ascuţit nu este singura. Vizita lui Jean Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, la Washington s-a soldat cu un armistiţiu privind tarifele aplicate la automobile – americanii reproşează europenilor care ar beneficia de o asimetrie majoră în acest domeniu.

acum 11 zile · comentarii (26)

Este de presupus că în discuţia telefonică Iohnnis-Dăncilă au fost făcute referiri la reducerea, prin rectificare, a bugetelor serviciilor de informaţii şi a celor de pază şi protecţie. Vizibil afectat, Dragnea a explicat în ultima intervenţie televizată că reducerile nu sunt mari, că au drept cauză necheltuirea a 50% din bugetul alocat în primele şase luni.

acum 12 zile · comentarii (25)

Taximetristul e nervos de dimineaţă. „Pe unde să vă duc, doamnă, că e blocat tot oraşul! Merg jumate de Iaşi ca să duc clienţii unde-mi cer, ei ţipă la mine că vreau să-i fur şi că o iau special pe traseele mai lungi. Am crezut că scăpăm de pelerini măcar de azi, că s-a terminat cu Sfânta, dar au rămas tot aici. Au lăsat ăştia moaştele şi astă-noapte afară, ca să mai facă nişte bani. Pai, ce, le strică încă vreo cinci mii de euro?”.

acum 3 ani · comentarii (78)

„Scrisoare Deschisă către ieşeni, ăia care m-aţi votat ca proştii de trei ori. Dragii mei cretini şi isterici, înainte de toate, vă rog să primiţi scuzele mele, în care, vă spun de pe acum, nu cred nici eu. Dar, chiar şi aşa, vă rog să le primiţi, la fel cum aţi înghiţit ca fraierii, timp de 12 ani, toate minciunile pe care vi le-am îndrugat.

acum 3 ani · comentarii (19)

Multe tâmpenii s-au răspândit, dragi români, în ultimele zile, pe plaiurile mioritice. Cazul primarului de Iaşi, care şi-a spionat, ameninţat şi bătut fosta iubită, folosindu-şi slugile din Poliţia Locală şi banii cetăţenilor de rând, a scos din nou toată mizeria politico-jurnalisto-coruptă de sub preşul ţărişoarei.

acum 3 ani · comentarii (30)

„Ştii ce mi-o făcut? Mi-o trimis doi borfaşi la masă, eram cu un tip şi din ăştia, prieteni ai Cordunenilor, şi i-o zis să plece într-o oră din Iaşi, că fata asta nu e singură”. Sună bine, nu? O fi cool, onorată instanţă, să-ţi vină nişte golani la masă, în buricul târgului, să-ţi spună să dispari rapid din oraş? Din oraşul lor!

acum 3 ani · comentarii (130)

Imaginaţi-vă că aţi intra într-un oraş al României sosind acolo cu aşteptările create de cartea de istorie. Cam aşa am intrat eu în Sibiu în anul 2007, când oraşul era capitală culturală europeană. Nu puteţi avea acum această şansă, aşa că vă ofer, cu ochii minţii, drept propunere, oraşul în care locuiesc, Iaşi.

acum 4 ani · comentarii (9)

În urmă cu două zile, dl Gheorghe Nichita, primarul cu care ne-a „blagoslovit” în 2003, cu vreo şase luni înainte de termenul alegerilor locale, dl Constantin Simirad (în schimbul poziţiei de ambasador al României în Cuba, primit la schimb de la PSD), a avut o nouă (şi, aş garanta, nu va fi ultima!) ieşire comică. Prin care demonstrează, cu asupra de măsură, că nu este politician.

acum 4 ani · comentarii (2)

Matei nu mă mai ţine de mână. E mare. Băiat mare! Zburdă-n stânga mea. Zburd şi eu cu el, într-un joc imaginar pe care doar noi doi îl ştim. Mergem spre Sfântă. Îmi povesteşte despre misiuni posibile şi imposibile, despre eroi din lumi numai de el ştiute, despre cât de tare e, mamă, jocul ăsta!

acum 5 ani · comentarii (92)