Orgie sexuală la un spital de psihiatrie. Un bărbat a fost violat când se afla sub supravegherea angajaţilor instituţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bolnav de la Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iaşi ar fi fost violat în noaptea de 1 spre 2 ianuarie de alţi doi pacienţi internaţi în acelaşi spital.

Familia unui tânăr internat la Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iaşi a reclamat la conducerea spitalului şi la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi că bolnavul a fost abuzat sexual în noaptea de 1 spre 2 ianuarie 2017 de către alţi doi pacienţi internaţi în aceeaşi unitate medicală.

Potrivit unui comunicat de presă emis de Institutul de Psihiatrie „Socola”, conducerea spitalului a demarat o anchetă internă după ce aparţinătorii pacientului în vârstă de 25 de ani au reclamat că tânărul ar fi fost violat.

„Familia victimei a depus sesizare la Poliţie, iar conducerea Institutului de Psihiatrie „Socola” Iaşi a demarat o anchetă pentru a stabili cine nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, lăsând bolnavii nesupravegheaţi”, se arată în comunicat.

Potrivit acestuia, medicul de gardă a raportat acest „incident neplăcut” pe 2 ianuarie. }n aceeaşi zi, un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean a transportat pacientul de la Institutul „Socola” la Institutul de Medicină Legală pentru investigaţii. „Pe 2 ianuarie, la ora 15.10 la SAJ Iaşi a fost înregistrată o solicitare pentru transportul unui pacient de la Institutul de Psihiatrie «Socola» la Institutul de Medicină Legală. Pacientul era cu abuz sexual”, a arătat Nicolai Pralea, asistent medical principal, purtător de cuvânt al SAJ Iaşi.

Conducerea spitalului mai precizează că aşteaptă rezultatele de la Institutul de Medicină Legală Iaşi pentru a vedea dacă violul se confirmă.

„Am demarat o anchetă, iar dacă se confirmă faptele, Comisia de Disciplină va aplica sancţiunile corespunzătoare, implicit desfacerea contractului de muncă al celor care nu au supravegheat pacienţii şi s-a putut ajunge la un astfel de eveniment neplăcut”, a precizat în comunicatul citat dr. Gabriel Oprişanu, managerul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iaşi.

Spitalul ieşean a raportat incidentul la Direcţia de Sănătate Publică Iaşi şi la Ministerul Sănătăţii. Potrivit reprezentanţilor IPJ, în cauză se efectuează cercetări pentru viol.„Cadrele medicale au depus o sesizare pe 2 ianuarie potrivit căreia un pacient de 25 de ani a fost agresat sexual de alţi doi pacienţi. Poliţia efectuează cercetări pentru viol“, a arătat Anca Vîjîiac, purtător de cuvânt al IPJ Iaşi.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite