Omerta preoţească în dosarul violurilor de la Huşi: mulţi preoţi audiaţi l-au protejat pe episcop. Abuzurile sexuale descoperite sunt vechi de 13 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Corneliu Bârlădeanu şi Sebastian Jitaru au fost arestaţi FOTO Arhivă
Corneliu Bârlădeanu şi Sebastian Jitaru au fost arestaţi FOTO Arhivă

Zeci de foşti elevi de la Seminarul Teologic de la Huşi au fost audiaţi de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi în dosarul de viol al fostului episcop Corneliu Bârlădeanu. Cei mai mulţi dintre ei au refuzat să coopereze cu anchetatorii. Chiar şi unii actuali preoţi, despre care sunt indicii clare că au fost abuzaţi sexual, au refuzat să formuleze plângere. Unele fapte descoperite de procurori sunt din 2007.

Procurorii ieşeni au reuşit să convingă doar trei victime, toţi foşti seminarişti, să îşi asume plângeri împotriva abuzatorilor de la Seminarul din Huşi. Cei trei tineri, unul actual preot, au fost violaţi prin constrângere psihică de fostul arhimandrit Sebastian Jitaru, în intervalul 2015-2017.

Unul dintre ei, D.T. (în prezent de 20 de ani), ar fi fost abuzat şi de Jitaru şi de fostul episcop Corneliu Bârlădeanu. Pe ultimul, victima l-a filmat cu un ceas inteligent, în 2017, în timpul abuzurilor sexuale. Una dintre fapte a avut loc în mai 2017, în ziua în care Corneliu Bârlădeanu şi-a îngropat mama. 

Una dintre victimele din dosar ar fi încercat să se sinucidă după ce a izbucnit scandalul de la Huşi, ne-au mai transmis surse juridice. Din cauza stării psihice precare ale celor abuzaţi, anchetatorii au cerut în timpul investigaţiei expertize psihologice pentru victimele şi martorii din dosar. 

Potrivit unor surse juridice, numărul real al victimelor se ridică la câteva zeci, toţi fiind foşti elevi de-ai seminarului, mulţi actuali preoţi. Deşi unii dintre ei apăreau în imagini pornografice sau despre alţii probele indicau că ar putea fi victimele ale abuzurilor sexuale, cei mai mulţi au refuzat să colaboreze cu anchetatorii şi să facă plângere împotriva abuzatorilor.

Filmările, principalele probe

Alte fapte, pentru care s-ar fi putut pune în mişcarea acţiunea penală chiar şi fără colaborarea victimelor, sunt prea vechi pentru a mai putea fi incriminate. E vorba de multe abuzuri sexuale pentru care se va dispune clasarea, deoarece faptele sunt prescrise. Potrivit unor surse juridice, cele mai vechi astfel de fapte sunt identificate şi probate începând cu anul 2007. 

Piatra de temelie a dosarului o reprezintă înregistrările FOTO-VIDEO ridicate în urma percheziţiilor ce au avut loc în 2017, în chilia lui Sebastian Jitaru de la Huşi. DNA a efectuat atunci percheziţiile într-un dosar în care Jitaru şi alţi doi preoţi erau acuzaţi că îl şantajează cu acele filmări pe episcopul  Bârlădeanu. Jitaru voia funcţie, iar preoţii 50.000 de euro pentru a nu face publice filmările. 

Acele probe video, care demonstrau abuzurile, nu a fost folosite în dosarul de la DNA, care s-a ocupat, strict juridic, doar de acuzaţia de şantaj asupra episcopului, nu şi de abuzurile sexuale ale acestuia. CD-urile compromiţătoare au ajuns până la urmă la Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi după ce jurnaliştii de la "Să fie lumină" au scris despre existenţa lor, iar Parchetul le-a cerut de la DNA Iaşi. 

Ce se ştie despre victimele din dosar 

Vineri, 22 mai, fostul episcop Corneliu şi Sebastian Jitaru au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile. Acuzaţiile sunt de viol şi agresiune sexuală în formă continuată. 

Atât Bârlădeanu, cât şi Jitaru nu au dat declaraţii în faţa anchetatorilor, însă au făcut-o în faţa judecătorilor. „Clientul meu a pledat nevinovat. Consider că probele administrate la dosarul cauzei nu sunt elocvente. Sunt surprins de soluţia dată de instanţă, de emiterea mandatului de arestare pe o perioada de 30 de zile, pe care am contestat-o. Pentru mine e surprinzător pentru că după trei ani de zile de la presupusele acte materiale s-a constatat că este un pericol pentru ordinea publică“, a declarat Liviu Bran, avocatul lui Corneliu Onilă. Carmen Codreanu, avocata lui Jitaru, a precizat că şi acesta îşi susţine nevinovăţia. 

Măsura arestului preventiv în cazul celor doi va fi analizată săptămâna viitoare de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite