Odiosul emisar sovietic care a adus comunismul în România. Cum a fost forţat Regele Mihai să cedeze unui şantaj de un cinism fără precedent
0
Andrei Vîşinski, adjunctul ministrului de externe sovietic Viaceslav Molotov, este responsabil cu instalarea primului guvern de sorginte comunistă în România. Diplomatul rus l-a ameninţat pe Regele Mihai chiar în Palatul Elisabeta.
În urmă cu ceva mai bine de 70 ani, pe data de 6 martie 1945, conducerea României avea să fie preluată de un guvern condus de Petru Groza, iar momentul este echivalent cu instalarea comunismului în România.
Contextul politic a fost unul extrem de tensionat. Pe data de 20 august 1944 armata sovietică a pătruns nestigherită pe teritoriul României prin ceea ce avea să rămână în istorie drept "Poarta Iaşului" sau "trădarea de la Iaşi". Pe pe 30 august, tancurile ruseşti aveau să pătrundă în Bucureşti prin porţile Colentina şi Pantelimon, iar populaţia a fost mobilizată să-i întimpine ca pe nişte eliberatori.
Istoricii estimează că, pe teritoriul României, au intrat până în 1945 între 750.000 şi 1,5 milioane de soldaţi sovietici. Concomitent, liderii sovietici au început o campanie intensă de înlăturare a forţelor democratice de la conducerea României.
Modalităţile la care au recurs bolşevicii au constat în esenţă în ameninţări, şantaje, organizarea de manifestaţii ale partidelor de stânga (PCR şi PSD) pe tot curprinsul ţări şi cu predilecţie în Bucureşti. Atunci când autorităţile române refuzau să aprobe manifestaţiile, emisarii sovietici dădeau dispoziţii pentru scoaterea tancurilor în stradă. Crimele, violurile, tâlhăriile şi furturile erau infracţiuni la ordinea zilei. Majoritatea erau comise de către soldaţii Armatei Roşii, care acţionau în grupuri restrânse şi organizate. Ziarele erau cenzurate, micii burghezi distruşi, iar cine refuza să se supună era asasinat.
În contrapondere, atât lideri ai partidelor istorice, precum Iuliu Maniu sau Constantin I.C. Brătianu, cât şi Regele Mihai, au încercat pe toate căile să obţină sprijinul SUA şi a Marii Britanii. Încă din octombrie 1944, sovieticii au încercat să-i impună Regelui Mihai să accepte un guvern condus de liderul comunist Petru Groza. Pe 6 noiembrie 1944, devine preşedinte al Consiliului de Miniştri al României generalul Constantin Sănătescu (foto stânga), un militar de carieră fost şef al Casei Militare Regale.
Învestirea n-a fost pe placul sovieticilor deşi, ca variantă de compromis, au fost numiţi miniştri mai mulţi comunişti: Petru Groza - vicepreşedintele Cabinetului, post creat special pentru el, Lucreţiu Pătrăşcanu (Justiţie), Lothar Rădăceanu (Muncă), Ştefan Voitec (Educaţie), Gheorghiu-Dej (Comunicaţii), Romulus Zăroni (secretar de stat la Agricultură).
După un al doilea guvern Sănătescu ratat, pe 6 decembrie şi-a început mandatul Guvernul Rădescu, un alt general de carieră cu care Regele Mihai a încercat să păstreze ţara în mâna forţelor de dreapta.
După negocieri încinse şi în noul Guvern au fost păstraţi lideri comunişti, iar sovieticii îşi exprimaseră acordul, în prima fază, formal, prin vocea emisarului Andrei Vîşinski, adjunctul ministrului de externe sovietic Viaceslav Molotov, trimisul special al lui I.V. Stalin.
Pe de altă parte, mişcările de stradă organizate de Frontul Naţional Democrat (FND), coaliţia alcătuită în octombrie 1944 de PCR şi PSD, dirijate din umbră de sovietici, au continuat să agite politic apele în România. Îngrijoararea Regelui Mihai avea să fie transmisă printr-o scrioare adresată pe 24 ianuarie 1945 preşedintelui american Franklin Roosevelt, pe parcursul căreia foloseşte formularea “dată fiind atitudinea diferiţilor reprezentanţi ai URSS în România, care în nenumarăte ocazii nu au înţeles problemele noastre”.
La scurt timp ulterior, între 4-11 februarie 1945, a avut loc la Ialta, celebra conferinţă de pace la sfârşitul căreia România a fost abandonată definitiv de către SUA şi Marea Britanie în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice. Generalul Rădescu (foto dreapta) a avut de-a face cu campanii diversioniste permanente, având ca unic scop discreditarea lui.
Pe 16 februarie începe o criză guvernamentală declanşată de o serie de declaraţii agresive ale lui Petru Groza la adresa generalului Rădescu. Situaţia a devenit critică pe 24 februarie, atunci când în faţa Palatului Regal din Bucureşti a avut loc un miting de mare amploare organizat de FDN. Premierul Rădescu a fost acuzat că ar fi dat ordin să se tragă în manifestanţi, dar a fost vorba doar de o diversiune creată de sovietici. În aceeaşi zi, Nicolae Rădescu avea să facă ultima declaraţie în calitate de demnitar al statului român: „Sub masca democraţiei, democraţie pe care la fiecare pas o calcă în picioare, aceste hiene fioroase nădăjduiesc să ajungă în stăpânirea ţării. Sunt nenumărate blestematele lor fapte, pe tot cuprinsul ţării. Voi avea în curând prilejul să vă vorbesc de toate. Astă seară voi spicui, în treacăt, numai pe cele, petrecute astăzi, fiindcă vreau să spulber toate infamiile care au şi început să fie aruncate asupra mea şi asupra armatei, în scopul de a ascunde odioasele lor crime. Din informaţiile mele de până acum, în urma celor petrecute în provincie şi în capitală, vă aduc la cunoştinţă următoarele: în Craiova, grupuri armate au atacat puternic prefectura şi au luat-o cu asalt. La Caracal, mica dar viteaza garnizoană a rezistat cu îndârjire atacului dat, asrfel că prefectura a putut fi salvată… în capitală, crimele lor nu vor putea fi cunoscute în întregime decât mâine…“.
Nicolae Ceauşescu în fruntea unei demonstraţii din Bucureşti pentru sprijinirea Guvernului Dr. Petru Groza, instaurat la 6 martie 1945/ FOTO: Arhivele Naţionale, Fond ISISP
Pe 26 februarie, avea să ajungă din nou la Bucureşti Andrei Vîşinski, cu însărcinarea clară de a instaura comunismul în România. Diplomatul rus l-a vizitat pe Regele Mihai la Palatul Elisabeta şi s-a exprimat în termeni clari în faţa monarhului român: „Trebuie să comunic Majestăţii Voastre că am însărcinarea, din partea guvernului meu, să vă declar că omul care ne inspiră nouă încredere este Petru Groza, ca preşedinte al Consiliului“. I-a cerut în termeni duri să-l demită pe Rădescu, acuzat că este reacţionar şi fascist. În acelaşi timp, regelui i s-a amintit discret că în Bucureşti staţionează 4-5 divizii sovietice şi că încă pe atâtea pot pătrunde oricând în România. Însă cea mai odioasă monedă de şantaj a fost aceea că România nu va primi înapoi Transilvania, dacă va refuză să se supună indicaţiilor de Moscova.
Regele a cerut timp de răgaz, în speranţa că va primi totuşi sprijin occidental, şi l-a desemnat pe Barbu Ştirbey să formeze guvernul. Tentativa a eşuat, iar emisarul lui Stalin revine la Palatul Elisabeta pe 4 martie, pentru convorbire în care precizează că „Anularea mandatului lui Groza va fi considerată de guvernul sovietic drept un act ostil“.
Iuliu Maniu îi cere Regelui să nu cedeze şantajului, iar Vîşinski a bătut atunci cu pumnul în masă şi a trântit uşa, strigând „Ialta sunt eu!”. Regele Mihai a convocat o întâlnire cu liderii partidelor istorice în care i-a informat că doreşte să renunţe la tron. La capătul consfătuirilor şi la cererea expresă a lui Constantin I.C. Brătianu, cel mai respectat om politic al ţării, Regele Mihai a fost convins să renunţe la ideea abdicării şi să accepte numirea lui Petru Groza.
La 6 martie, ora 19.30, Petru Groza şi miniştrii săi au depus jurământul înaintea regelui Mihai I. La 9 martie 1945, drept recompensă pentru instaurarea regimului Petru Groza, Nord-Vestul Transilvaniei a reintrat în stăpânirea României.
Primul ministru Petru Groza, Regina Mamă Elena, Regele Mihai (de la stânga la dreapta) FOTO: Arhivele Naţionale, Fond ISISP
Se încarcă comentariile...
