O sacoşă cu aur, dată de justiţie unui clan interlop. Bijuteriile şi-au triplat valoarea în timpul anchetei de proxenetism

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii din Iaşi au decis, la finele săptămânii trecute, să restituite o cantitate foarte mare de aur unei familii rome cunoscute pentru legăturile cu lumea interlopă din Moldova.

Familia Tănase de la Iaşi, ai cărei principali membri au fost condamnaţi pentu diverse infracţiuni grave, s-a judecat cu statul român pentru aproximativ 3,5 kilograme de aur care au fost confiscate de către DIICOT, în 2006, în timpul unei anchete penale de trafic de minori. În prim planul acelui dosar se afla unul dintre membrii clanului, Valter Păşniceanu, în numele căruia a fost indisponibilizată cantitatea de aur.

Păşniceanu şi alte rude de ale sale au fost condamnate atât în România cât şi în Spania pentru faptele de trafic de persoane, ţara iberică fiind cea în care, la momentul respectiv, clanul ţigănesc ar fi trimis zeci de fete pentru a se prostitua. Păşniceanu a primit o pedeapsă de 15 ani de puşcărie pentru acele fapte, el executând mai mulţi ani de detenţie în Spania.

Lupta pentru recuperarea aurului indisponibilizat a început imediat după demararea anchetei penale. Mama lui Valter Păşniceanu (foto dreapta), Olga Tănase, povestea în trecut corespondentului „Adevărul” că respectiva cantitate de aur nu ar fi trebuit indisponibilizată întrucât aceasta era moştenirea de familie. “Bijuteriile sunt moştenirea noastră de familie. Multe au aparţinut mie sau soţului meu, iar noi nu avem nicio treabă cu procesul acesta. Nu este corect să nu ni le dea înapoi. Nu am să mă las pentru că e vorba de moştenirea familiei noastre. Voi merge şi la CEDO dacă a nevoie pentru a recupera bunurile care ne aparţin”, spunea Olga Tănase, după unul dintre procesele pierdute privind recuperarea aurului.

image

Vineri, într-o rejudecare a cazului, magistraţii de la Judecătorie au dispus ridicarea sechestrului asiguratoriu impus pe numele lui Păşniceanu în 2006, precum şi restituirea tututor bunurilor indisponibilizate atunci în numele său. În plus, judecătorii au mai ridicat sechestrul şi de pe o clădire aparţinând clanului. „Era normală o soluţie de admitere a cererii formulate de clienţii mei, având în vedere achitarea tuturor obligaţiilor care derivă din sentinţa penală în dosarul în care au fost condamnaţi, mai ales că sentinţa iniţială a fost casată de Tribunalul Iaşi şi s-a dispus trimiterea cauzei la rejudecare”, ne-a precizat avocata Mariana Stan, reprezentantă a familiei Tănase. 

Pe aceeaşi temă:

"Prinţul ţiganilor", Cosmos Tănase, a fost arestat VIDEO

Temutul interlop Cosmos Tănase a evadat dintr-o închisoare din Spania ca să facă trafic de droguri în România

Peripeţii cu drogurile lui Cosmos Tănase demne de filmele cu mafioţi

Cum acţiona gruparea condusă de interlopul ieşean Cosmos Tănase

De unde vin banii interlopului ieşean Cosmos Tănase FOTO

Lux şi manele la ultima petrecere a lui Cosmos Tănase. Vezi cum s-a distrat interlopul FOTO

Adi Minune la nunta Prinţului Ţiganilor de la Iaşi: „Nu ne mai faceţi interlopi!"

FOTO Nuntă de interlopi cu manelişti şi firme de pază la Iaşi. Dedicaţii de mii de lei şi paradă cu maşini de lux VIDEO

FOTOGALERIE Maşini de lux la poarta lui Cosmos Tănase, interlopul din Iaşi care îşi însoară astăzi băiatul

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite