Musafiri nepoftiţi la petrecerile de la scara blocului. Ce-au păţit ieşenii care s-au distrat prea tare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chefurile până la orele dimineţii nu au rămas fără urmări pentru zeci de ieşeni care şi-au deranjat vecinii cu muzica prea tare.

Din cauza reclamaţiilor vecinilor, agenţii de la Poliţia Locală au amendat în doar trei zile peste 170 de ieşeni, iar alte 230 de persoane au fost legitimate. Cei mai mulţi dintre aceştia s-au ales cu amenzi după ce, pe fondul consumului de alcool, au făcut gălăgie şi scandal în zona scărilor de bloc sau în parcurile de joacă din cartiere. Valoarea sancţiunilor aplicate s-a ridicat la 28.000 de lei, aplicate în perioada 27-29 aprilie.

Poliţiştii locali din Iaşi au amendat scandalagiii din căminul social din Canta

„Ţinând cont de numeroasele sesizări primite din partea cetăţenilor cu privire la fapte de tulburare a ordinii şi liniştii publice, poliţiştii locali au continuat activităţile de identificare a persoanelor şi grupurilor de tineri care pe fondul consumului de alcool devin turbulente şi nu respectă normele de convieţuire socială“, a spus Nicoleta Deciu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale.

Scandalagiii şi şoferii indisciplinaţi din Iaşi, arşi la buzunare de poliţiştii locali

În perioada 27-29 aprilie, poliţiştii locali au mai amendat 20 de persoane după ce au aruncat gunoaie pe stradă, au lipit afişe în locuri neautorizate şi au mutat mobilierul stradal.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite