Sute de maşini vor intra în coloană în Bucureşti într-un protest fără precedent. „Răbdarea celor 7 milioane de români din Moldova s-a terminat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nemulţumiţi de lipsa de investiţii în infrastructura din Moldova, membrii unor organizaţii civice din Iaşi vor organiza, sămbătă, 19 mai, un protest fără precedent. Peste 500 de maşini sunt aşteptate să plece din judeţele Moldovei pentru a intra, în coloană, în Bucureşti, în cadrul unui marş de protest „motorizat” menit a atrage atenţia autorităţilor centrale că, fără o autostradă, Moldova nu poate ieşi din sărăcie.

UPDATE 16.30 Dan Radu, unul dintre organizatorii protestului motorizat, spune că Primăria Bucureşti a refuzat intrarea coloanei motorizate în Piaţa Victoriei: "Ca totul să fie după chipul guvernanţilor, Primăria Bucureşti nu a autorizat finalizarea marşului motorizat în Piaţa Victoriei. Au pretextat că acolo are loc o manifestare a taximetriştilor, dar taximetriştii habar nu au de aşa ceva. Ne-au anunţat şi tîrziu, ca să nu putem avea o reacţie legală. Nu e o surpriză. Marşul este un succes, cu sute de participanţi, cu oameni care ne aplaudau pe traseu, cu o acoperire media bună. E un început corect. Dacă ni s-a interzis să intrăm cu maşinile în Piaţa Victoriei, o vom face pe jos, cu bannere, steaguri, megafoane. Mesajul a fost transmis".

UPDATE Sâmbătă, ora 14.30. Sute de maşini s-au unit la Tişiţa, mergând în coloană către Bucureşti. Vehicule care s-au alăturat protestului „motorizat” au plecat din toate oraşele mari ale Moldovei, dar nu numai. La acţiune participă şi mai multe vehicule de gabarit mare. 
 


Acţiunea inedită este organizată de către Grupul civic „Împreună pentru A8” şi Asociaţia „Moldova vrea autostradă”, scopul ei fiind determinarea autorităţilor centrale să urgenteze procedurile de construcţie a unei autostrăzi care să lege Moldova de restul ţării.  Indicată de toate statisticile a fi cea mai sărăca regiune a ţării, Moldova este zona care nu este traversată de niciun metru de autostradă, fapt care descurajează investiţiile, susţin organizatorii marşului. 

La acţiunea de prostest sunt aşteptate maşini din mai multe judeţe - Iaşi, Vaslui, Bacău, Suceava, Botoşani, Galaţi, Vrancea, dar şi din Brăila, Buzău, Harghita şi Mureş, ultimele fiind judeţe care ar trebui să fie riverane autostrăzii A8. Vehiculele se vor deplasa încolonate spre Piaţa Victoriei, unde ar urma să ajungă după ora 17.00. Va fi cel mai mare protest „motorizat” care a avut loc vreodată în România, susţin organizatorii. 

„Din anul 2007, de când s-a dat startul construirii infrastructurii mari în zona Moldovei, nu numai că nu s-a construit nici un metru de autostradă, dar nu există în acest moment nici măcar contracte încheiate pentru refacerea studiilor de fezabilitate. Mai grav: nu sunt nici măcar fixate date clare pentru licitarea acestor contracte!”, se arată într-un comunicat de presă semnat de cele două organizaţii civice.

În document se mai precizează că pentru Autostrada A8 (Iaşi – Târgu Mureş, care ar lega Moldova de rutele europene) au fost anulate până acum două studii de fezabilitate, situaţia fiind la momentul de faţă tot la punctul zero, după 11 ani, exact ca în 2007. De asemenea – mai arată organizatorii - pentru Autostrada A7 (sau drum expres) au fost amânate licitaţiile pentru studiile de fezabilitate de 16 ori în 5 ani! Acum două zile a avut loc ultima amânare - data de 15 mai 2018 era termenul pentru evaluarea ofertelor pe tronsonul Buzau - Focşani din A7. 

„Protestul atrage atenţia Guvernului României, Ministerului Transporturilor, CNAIR, că lipsa autostrăzilor blochează investiţiile regionale, creează subdezvoltare, dezechilibre la nivelul României, generează emigrări masive ale forţei de muncă – şi că răbdarea celor 7 milioane de români, din Moldova şi restul judeţelor care depind economic de A7 şi A8, s-a terminat”, mai susţin cele două organizaţii civice.

Imagine indisponibilă

Organizatorii protestului solicită o întâlnire cu Prim-Ministrul României, doamna Viorica Dăncilă, cu Ministrul Transporturilor, domnul Lucian Şova, pentru a primi garanţii oficiale ferme şi o foaie de parcurs cu termene şi acţiuni clare pentru deblocarea construcţiei Autostrăzilor A8 şi A7, esenţiale pentru egalizarea dezvoltării interregionale în România. În acest sens, organizatorii au înaintat o solicitare publică autorităţilor menţionate. Până la ora redactării acestei ştiri autorităţile centrale nu oferise, încă, un răspuns. 

„Evenimentul de sâmbătă este unul exclusiv civic şi transmite revolta cetăţenilor faţă de minciunile şi incompetenţa din ultimii 11 ani ale guvernanţilor şi cerinţa: Vrem urgent autostrăzi şi dezvoltare în Moldova!”, se mai arată în comunicatul menţionat. 

Cele cinci revendicări ale protestatarilor

1. VREM UN TERMEN CLAR. Impactul lipsei acestei infrastructuri este plătită sever de milioane de români cărora li se refuză accesul la dezvoltare. Mediul de afaceri este profund afectat de lipsa autostrăzilor în Moldova, ceea ce are impact inclusiv asupra bugetului naţional. România nu atrage fonduri europene nici măcar pentru obiective majore şi esenţiale de infrastructură, deşi există linii de finanţare special destinate, cum ar fi POIM.

Având în vedere că în acest moment nu există nici un angajament oficial cu privire la construcţia autostrăzii A8 Iaşi-Târgu Mureş, cerem ca Guvernul României să îşi asume un termen clar pentru licitarea studiilor de fezabilitate pentru cele trei tronsoane, dar nu mai târziu de 1 septembrie 2018.

2. VREM CA A7 SĂ FIE AUTOSTRADĂ. Ruta A7 Ploieşti-Suceava să intre în categoria Autostrăzi (şi nu Drumuri Expres), deoarece şi această investiţie este, ca şi A8, vitală pentru legarea economiei Moldovei la infrastructura naţională.

3. VREM UN RITM ACCELERAT DE LUCRU. Vrem ca Guvernul României să îşi asume public şi oficial un ritm accelerat de realizare a investiţiilor A8 şi A7, printr-o foaie de parcurs cu termene şi acţiuni ferme.

4. VREM EFICENTIZAREA CNAIR. Dat fiind faptul că CNAIR este responsabilă în mod direct de lipsa autostrăzilor din România, solicităm să devină o prioritate naţională eficientizarea acestei instituţii esenţiale pentru dezvoltarea economică a României: evaluarea funcţionarilor din CNAIR, înlocuirea celor incompetenţi şi recrutarea de profesionişti de top.

5. VREM UN DEPARTAMENT SPECIAL PENTRU INFRASTRUCTURA DIN MOLDOVA. În vederea accelerării demersurilor şi spargerii blocajului informaţional referitor la aceste investiţii esenţiale şi având în vedere întîrzierea majoră faţă de celelalte regiuni ale ţării, solicităm înfiinţarea unui Departament pentru Infrastructură în Moldova. 

Acesta ar urma să creeze legătura între Guvern, ministere, autorităţi locale, mediul de afaceri şi societatea civilă şi să monitorizeze realizarea acestor investiţii. Departamentul ar trebui să fie în subordinea directă a Primului Ministru. 

Imagine indisponibilă
Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite