Misterul spargerii sediului ANAF din Iaşi. Un necunoscut a intrat chirurgical în clădire şi doar s-a uitat în hârtii, fără a fura nimic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi investighează o tentativă de furt după ce un individ necunoscut a intrat în sediul Agenţiei Judeţene a Finanţelor Publice din Iaşi, a răscolit mai multe documente, după care a plecat fără a fura nimic.

Necunoscutul a fost surprins de camerele de supraveghere ale instituţiei, însă, din cauza rezoluţiei slabe a imaginilor, identitatea sa nu a fost încă stabilită de către anchetatori.

Tentativa de furt a avut loc la finele săptămânii trecute, atunci când un bărbat a demontat un geam de-al instituţiei, pe care a intrat în clădire. Ulterior, a cotrobăit prin opt birouri, răscolind mai multe documente. 

La final, conform imaginilor de pe camerele de supraveghere, hoţul nu pleacă din sediu cu nimic voluminos. Nici reprezentanţii instituţiei nu au observat nimic lipsă, din acest motiv fiind întocmit dosar penal pentru tentativă de furt.

 „În dimineaţa de 16 august, poliţiştii au fost sesizaţi de către un bărbat de 36 de ani cu privire la faptul că, în noaptea de 15 spre 16 august, persoane necunoscute au pătruns în sediul unei instituţii din municipiul Iaşi. Din primele cercetări s-a constatat faptul că mai multe bunuri ar fi fost răvăşite, şi nu ar fi fost sustrase bunuri sau înscrisuri. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de tentativă de furt calificat, iar cercetările continuă“, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite