Misterul morţii bizare a unui licean, la Mănăstirea Putna. Dezvăluiri din interior: clericii ar fi vrut să nu se afle

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sebastian a murit în urma unui accident stupid FOTO Facebook/putna.ro
Sebastian a murit în urma unui accident stupid FOTO Facebook/putna.ro

Sebastian Lungu, adolescentul de 17 ani care a murit în condiţii neclare la Mănăstirea Putna, nu e singurul minor care ar fi lucrat în ultima săptămână la lăcaşul de cult. Un fost elev de la Seminarul din Iaşi ne-a dezvăluit, sub protecţia anonimatului, că e o practică uzuală ca liceenii să meargă, de bună voie, la Putna pentru a munci. Uneori, sunt şi plătiţi pentru asta.

Sebastian era elev al Seminarului Teologic de la Iaşi şi a decis să meargă la Mănăstirea Putna pentru a munci la mănăstire, înainte de hramul lăcaşului de cult, celebrat pe 15 august. 

E o practică uzuală ca tineri din toate colţurile Moldovei, mulţi dintre ei minori, să meargă la mănăstire pentru a lucra contracost, a precizat pentru „Adevărul” un fost elev care a prestat, la rândul său, astfel de munci. Muncitorii de ocazie sunt supravegheaţi, teoretic, de un călugăr, care le distribuie sarcinile şi care trebuie să se asigure că elevii le îndeplinesc. 

„De multe ori ajung minori de 15 ani să presteze munci foarte grele, în timp ce studenţi sau persoane de 20 de ani, 20 şi ceva de ani sunt puşi la munci mult mai uşoare. La muzeu, de exemplu. Au mai avut loc accidente. Acum câţiva ani, un elev a fost lovit cu furca în picior. Au mai fost situaţii în care s-au bătut între ei”, ne-a spus tânărul, care a dorit să îşi păstreze anonimatul. Acesta a adăugat că, pentru o zi de lucru, un elev ar primi 40 de lei.

Anchetă la Putna

Sebastian a fost desemnat să muncească în pivniţă, unul dintre locurile unde munca este foarte grea, ne-a mai transmis sursa. El trebuia să ajute la căratul navetelor, a sacilor de alimente etc. Tineri apropiaţi cazului spun că pe 11 august, în jurul prânzului, atunci când a avut loc accidentul, Sebastian se afla în pivniţă când s-ar fi lovit de liftul care face legătura între respectivul beci şi bucătărie. Ar fi vorba de un lift metalic, controlat de o telecomandă.

Ulterior accidentului, primul care a intervenit a fost medicul de la Putna. Reprezentanţii mănăstirii ar fi încercat, pe cât posibil, ca accidentul să nu fie mediatizat, mai ales că marţi, 15 august, la Putna a fost hramul lăcaşului. Astfel, au mai transmis sursele apropiate cazului, Sebastian ar fi fost dus în primă fază la o clinică privată şi, ulterior, la Unitatea de Primire Urgenţe de la Spitalul Judeţean Suceava. Transportul s-ar fi realizat cu un vehicul al mănăstirii. Potrivit informaţiilor obţinute de „Adevărul”, cazul nu a fost semnalat, imediat după accident, prin intermediul numărului unic de urgenţă 112.

sebastian lungu

De la Suceava, medicii au decis că starea băiatului este foarte gravă, motiv pentru care au decis transportul la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi. Aici, Sebastian a murit în cursul zilei de 14 august.

Până la ora redactării acestei ştiri, deşi trecuseră mai bine de 24 de ore de la moartea tânărului, reprezentanţii Mănăstirii Putna nu au transmis o comunicare oficială despre decesul acestuia. Anchetatorii urmează a audia mai mulţi clerici de la Putna, dar şi tineri care au muncit alături de Sebastian, pentru a afla exact ce s-a întâmplat.

„Tânărul, elev al Seminarului din Iaşi, se afla cu încă patru-cinci colegi la o practică pe timpul verii la Mănăstirea Putna, acolo unde ajuta la diverse treburi. La un moment dat, vineri, a vrut să coboare într-o pivniţă să aducă ceva ce îi ceruse un părinte. În acea pivniţă se afla un ascensor pentru marfă prevăzut cu două uşi metalice. Victima şi-a prins capul în barele acestor uşi. În cauză s-a deschis dosar penal de ucidere din culpă, vor fi audiaţi călugări şi martori, să se vadă dacă se face sau nu vinovat cineva din personalul mănăstirii pentru accident”, este varianta expusă marţi, 15 august, de către Ionuţ Epureanu, purtător de cuvânt al IPJ Suceava. 

Citeşte şi:

Cum a fost ascunsă sub preş moartea elevului care muncea la Mănăstirea Putna

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite