Mesajul emoţionant al unui ieşean stabilit în străinătate. „Fiţi, vă rog, solidari cu noi, cei din diaspora. Nepăsarea ne costă pe toţi“

Mesajul emoţionant al unui ieşean stabilit în străinătate. „Fiţi, vă rog, solidari cu noi, cei din diaspora. Nepăsarea ne costă pe toţi“

Un ieşean stabilit la Londra le-a transmis un mesaj emoţionant românilor chiar din faţa secţiei de votare unde aşteaptă să voteze.

Ştiri pe aceeaşi temă

Bogdan Cronţ îi îndeamnă pe români să iasă la vot măcar din solidaritate pentru cei din străinătate, care nu vor putea să intre în secţiile de votare înaintea orei încheierii şi să voteze. Acesta le-a transmis celor care nu ştiu încă dacă să treacă sau nu pe la urne să nu fie nepăsători, „pentru că nepăsarea ne costă pe toţi“.

„E oboseală, fiecare vine după o săptămână de muncă şi îşi sacrifică ziua liberă pentru că vrea să transmită un mesaj: suntem aici, nu scăpaţi de noi, rezistăm şi vom avea un cuvânt de spus! Dacă voi aveţi posibilitatea să votaţi mai repede, vă rog să o faceţi. Nu am pomenit niciun partid. Votaţi ce credeţi că vă reprezintă. Nu mai fiţi nepăsători, căci nepăsarea ne costă pe toţi”, a scris acesta pe pagina de Facebook.

Sute de oameni stau încă la cozi pentru a putea vota la secţiile din diaspora, câţiva aşteptând deja de câteva ore. Deşi, în urma insistenţor, BEJ a pus problema extinderii perioadei de vot pentru cei din străinătate, astfel încât să poată vota cât mai mulţi dintre ei, în cele din urmă decizia nu a fost adoptată. 

314.815 de români au reuşit până acum să voteze peste hotare. În România, 8.793.674 de persoane s-au prezentat la vot. Mai sunt aproximativ 20 de minute până la închiderea secţiilor de vot.

Citiţi şi:

UPDATE Prezenţa la vot în judeţul Iaşi. 316.926 de persoane au ajuns la secţiile de votare până la 19.45. Dintre aceştia, 280.005 au votat şi la referendum

Imaginea zilei surprinsă într-o secţie de votare din Iaşi. „Aventura noastră începe aici“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: