„Merţan” scump cât un apartament, incendiat intenţionat la Iaşi. Ar fi vorba de răfuieli interlope

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristinel Avram (foto Reporteris) s-a ales cu o pagubă serioasă după ce maşina i-a fost incendiată
Cristinel Avram (foto Reporteris) s-a ales cu o pagubă serioasă după ce maşina i-a fost incendiată

Maşina de lux a unui individ condamnat în trecut pentru acte de violenţă, apropiat al lumii interlope, a fost incendiată de persoane necunoscute. Paguba se ridică la aproximativ 100.000 de euro.

Reprezentanţii Inspectoratului de  Poliţie Judeţean Iaşi au deschis o anchetă după ce maşina deţinută de Cristinel Ştefan Avram, un apropiat al lumii interlope, a fost incendiată.

Fapta a avut loc în noaptea de 10 ianuarie, în jurul miezului nopţii, atunci când maşina Marca Mercedes S 350, cu numărul de înmatriculare IS-99-AVR, a fost incendiată de persoane necunoscute. 

Deşi la faţa locului au ajuns pompierii, maşina, a cărei valoare este estimată la aproximativ 100.000 de euro, a ars în proporţie de 90%.

Maşina  nu era asigurată, aşa că proprietarul va trebui să îşi recupereze paguba de la făptaşi, dacă aceştia vor fi prinşi.


Aşa arata maşina lui Avram 

maisna interlo

Cristinel  Avram ar fi un apropiat al interlopului Constantin Băcăoanu şi, recent, ar fi intrat în conflict cu persoane apropiate clanului Corduneanu. Poliţiştii din Iaşi au deschis un dosar penal pentru incendiere şi îi caută în continuare pe autori.

Citeşte şi: 

Război între clanurile interlope. Costel Cordunenu, ameninţat că va fi împuşcat. O vilă a fost lovită cu cocktailuri Molotov. „De n-o ieşi crimă la Iaşi, să mă scuipi” 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite