Medicii se tem că o nouă tulpină a coronavirusului va apărea în România. Cu ce diferă aceasta de precedentele

Medicii se tem că o nouă tulpină a coronavirusului va apărea în România. Cu ce diferă aceasta de precedentele

FOTO. Arhivă Adevărul/Shutterstck

Medicii români sunt îngrijoraţi de evoluţia noului coronavirus în România şi spun că ţara noastră ar putea genera o nouă tulpină.

Ştiri pe aceeaşi temă

Noile manifestări ale COVID-19 i-au pus pe gânduri pe medicii ieşeni, care spun că evoluţia bolii s-a schimbat foarte mult în ultima perioadă. Pacienţii ajung la poarta spitalului, iar în 30 de minute pot fi deja la Terapie Intensivă. 

Simptomele şi evoluţia bolii nu mai sunt aceleaşi ca anul trecut şi orice minut poate conta în lupta împotriva virusului. 

„Ceea ce am observat în ultima perioadă este o modificare a virusului din punctul de vedere al simptomatologiei, şi anume o degradare într-un timp foarte scurt a pacienţilor. Dacă la internare prezintă un necesar de oxigen mic, vorbim de un necesar de 5 litri pe minut, într-un interval foarte scurt, sub 30 de minute, necesarul de oxigen escaladează, necesitând consult de ATI şi îngrijirea în ATI. Sistemul medical, nu doar ieşean, ci cel românesc, este aproape de colaps. Acest lucru s-a întâmplat deoarece rata de vaccinare este la un nivel nu mic, ci foarte mic”, a declarat Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi. 

Părerea medicului este împărtăşită şi de şefa Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Sfântul Spiridon din Iaşi, Diana Cimpoeşu, care aşteaptă rezultatele studiilor făcute de microbiologi.  

„Ceea ce ne-a adus acest val 4 este proporţia de cazuri grave, care este mult mai mare, iar modalitatea în care evoluează de la debutul bolii către agravare este mult mai rapidă. Dacă, în general, se întâmpla în a 8-a zi de boală , acum ne trezim cu aceste agravări în a 4-a sau a 5-a zi de boală. După cum declară pacienţii, pentru că momentul infectării nu este în general cunoscut.

Este ceva clar diferit. Nu pot să spun că este vorba de o nouă tulpină, pentru că, aici, microbiologii, imunologii care studiază aceste aspecte îşi vor spune cuvântul. Dar, în ceea ce priveşte gravitatea cazurilor, ca noutate, noi putem spune da. În acelaşi timp, vorbind cu ai noştri colegi din state europene, constatăm că la ei, care au o rată de vaccinare de trei ori mai mare decât la noi, nu există aceste cazuri grave, nu se aglomerează spitalele şi ATI”, a declarat Diana Cimpoeşu.

Municipiul Iaşi se apropie de o rată a infectării de 13 cazuri la mia de locuitori, iar alte localităţi din judeţ au depăşit deja 16 cazuri la mia de locuitori. 
 
Vă recomandăm să citiţi şi: 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările