Medic prins cu şpăgi trecute în agendă: un milion de euro

Medic prins cu şpăgi trecute în agendă: un milion de euro

Paul Botez a fost reţinut pentru 24 de ore însă eliberat de judecători FOTO Ionuţ Benea

Ortopedul Paul Botez, de la Spitalul de Recuperare din Iaşi, este la un pas de a fi trimis în judecată. Surse juridice spun că ar putea fi cercetat într-un nou dosar pentru o mită de peste un milion de euro.

Ştiri pe aceeaşi temă

Situaţie juridică fără precedent la Iaşi, acolo unde un renumit medic ortoped ar putea ajunge în vizorul procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru o mită mai mare de un milion de euro. Medicul Paul Botez, şef de secţie la Spitalul de Recuperare din Iaşi şi unul dintre cei mai buni ortopezi din ţară, este deja cercetat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi într-un dosar în care este acuzat că a condiţionat actul medical în cazul unui pacient. În acest dosar, care datează din iulie 2013, anchetatorii au prezentat deja materialul de urmărire penală, Botez fiind la un pas de a fi trimis în judecată. 
 
Potrivit unor surse juridice, trimiterea în judecată nu ar fi singura problemă pe care medicul ieşean ar avea-o cu legea, anchetatorii urmând a disjunge un nou dosar către DNA. Motivul ar fi reprezentat de faptul că, în timpul cercetărilor din dosarul existent, procurorii ar fi găsit probe ce ar arăta că medicul ar fi luat bani şi de la alţi pacienţi. Suma totală posibil a fi fost obţinută în mod ilegal de Botez ar depăşi un milion de euro şi atrage astfel competenţa anchetatorilor anticorupţie. 
 
Dat de gol de o agendă 
 
Sursele citate au precizat că suspiciunile privind eventuala mită-record reies dintr-o agendă găsită de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi în biroul medicului Paul Botez. Agenda a fost descoperită în timpul percheziţiilor şi ar conţine o listă lungă cu nume ale unor pacienţi, în dreptul cărora este trecută o sumă de bani. Lista cu pacienţi ar data din anul 2009 şi, în urma unor confruntări cu registrele pacienţilor de la Spitalul de Recuperare din Iaşi, s-a constatat că numele de pe agenda doctorului Botez coincid cu cele regăsite în documentele unităţii sanitare. 
 
De altfel, varianta disjungerii la DNA, deşi neconfirmată oficial, este plauzibilă raportat la sumele de bani descoperite de către anchetatori în biroul medicului, în timpul pecheziţiilor. Medicul Botez avea ascunse într-un seif sumele de 65.000 de lei, 44.865 de euro, 2.500 de dolari şi 80 de ruble ruseşti. 
 
În ceea ce priveşte acuzaţiile curente, de luare de mită, procurorii susţin că Paul Botez ar fi cerut de la un pacient care avea nevoie de o operaţie la şold suma de 5.000 de lei, după ce, ulterior, ar fi condiţionat intervenţia de plata acestei sume. Potrivit referatului propunerii de arestare, Neculai A. a fost internat în perioada 4-11 iunie la Spitalul de Recuperare şi, „deşi a fost programat pentru artroplastie totală de şold, nu a fost operat deoarece nu a avut suma de 5.000 de lei pe care i-a pretins-o medicul Botez Paul“, se arată în documentul citat. Denunţul a fost făcut pe 9 iulie, iar în aceeaşi zi Neculai A. a primit de la Parchet o cameră video cu care a filmat în timp ce Botez i-ar fi spus, referitor la operaţie, „ştii că te costă 5.000 de lei“. A doua zi, Neculai A. i-ar fi înmânat medicului doar 4.000 de lei, bani marcaţi, care au fost găsiţi în birou în timpul flagrantului.
 
Medicul se consideră nevinovat 
 
Imediat după flagrant, în luna iulie, Paul Botez a fost reţinut pentru 24 de ore de către procurori, însă eliberat de judecători, care au respins propunerea de arestare. Doctorul a refuzat orice discuţie cu presa referitoare la acest dosar. O declaraţie de a sa, referitoare la poziţia lui faţă de acuzaţiile care i se aduc, a fost dată în faţa judecătorilor de la Curtea de Apel care au judecat recursul la arestarea preventivă. „Sunt medic de peste 35 de ani, perioadă în care am parcurs toate ierarhiile profesiei. Până şi cei mai mari duşmani ai mei trebuie să recunoască cu câtă pasiune şi rigoare îmi tratez toţi pacienţii, indiferent de situaţia lor. Nu am condiţionat niciodată actul medical. De îndată ce am fost pus în libertate m-am întors la spital“, a declarat Botez. 
 
Medicul ieşean este considerat în lumea medicală cel mai bun ortoped din zona Moldovei şi printre primii din ţară în acest domeniu. De-a lungul carierei, a efectuat mai multe operaţii în premieră mondială participând, de asemenea, la numeroase seminarii sau conferinţe ştiinţifice internaţionale. El este şi profesor universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa“ din Iaşi.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: