Marele Cuza - între mit şi realitate. Cum a sărăcit din cauza jocurilor de noroc şi câte amante a avut domnul principatelor

Marele Cuza - între mit şi realitate. Cum a sărăcit din cauza jocurilor de noroc şi câte amante a avut domnul principatelor

Alexandru Ioan Cuza FOTO Adevărul

Imaginea primului domnitor român a fost idealizată de majoritatea istoricilor de-a lungul anilor. Manualele de istorie l-au prezentat drept un personaj bun, drept, înţelept, dar i-au ascuns adevăratul caracter.

Ştiri pe aceeaşi temă

Alexandru Ioan Cuza este, de departe, cel mai popular personaj istoric în România, potrivit unui sondaj de opinie realizat la începutul anilor 2000 de către Universitatea din Bucureşti. Zeci de generaţii de elevi au învăţat la şcoală despre reformele domnitorului, despre modernizarea statului român, simţul politic sau forţarea plecării în exil a lui Cuza din cauza deciziilor sale radicale.

Decisiv la clădirea unei imagini atât de bune este celebra poveste cu “ocaua lui Cuza“. Domnitorul reprezintă şi astăzi un simbol al luptei contra hoţiei şi corupţiei.

Istoricii români apreciază la unison că domnia lui Cuza (1859-1866) a fost una dintre cele mai spectaculoase şi mai eficiente din istoria României. A iniţiat şi implementat în ritm accelerat importante reforme interne: secularizarea averilor mânăstireşti (1863), reforma agrară (1864), reforma învăţământului (1864), reforma justiţiei (1864) ş.a., care au fixat un cadru modern de dezvoltare al ţării.

Faţa “umană“ a domnitorului a fost, însă, ţinută ascunsă prin politica educaţională impusă de regimul comunist. Idealizarea lui Cuza, alături de alte figuri, precum Ştefan cel Mare sau Mihai Viteazul, a făcut parte din politica naţionalistă dictată de preşedinţii comunişti ai ţării.

Cercetări recente sau mai vechi ale istoricilor români arată, însă, că Alexandru Ioan Cuza a avut două mari slăbiciuni: femeile şi jocurile de noroc. S-ar părea că acestea i-au grăbit de fapt plecarea de pe scaunul principatelor unite şi nu inflexiunea în faţa liberalilor care ar fi dorit o altfel de politică.

Istoricul C. C. Giurescu, care a studiat îndelung viaţa lui Cuza, îl descria astfel: "Un om simpatic şi inteligent, având replica prompta şi ascuţită. Chiar şi slăbiciunile sale - nu dispreţuia, mai ales nu dispreţuise în tinereţile sale, un pahar de vin bun şi omagia frecvent sexul frumos - erau din acelea pe care contemporanii le priveau cu îngăduinţă. Pe de altă parte, nu era nici un ambiţios doritor de a face, cu orice preţ, carieră şi nici nu umbrea pe ceilalţi prin mari însuşiri de orator".

O autoare a biografiei Elenei Cuza, femeia cu care domnitorul a fost căsătorit peste 20 de ani, dar pe care abia o vizata, nuanţează slăbiciunilor de caracter ale acestuia: "Cuceritor când voia, prietenos cu cei de aproape, lua parte la mai toate petrecerile, unele din ele destul de scandaloase pentru cei care ţineau la buna lor faimă. După obiceiul deprins de la Paris, unde fusese lăsat fara nici un control în timpul vârstei critice, Alexandru Cuza îsi petrecea multe nopţi cu prieteni uşuratici, care-i speculau firea nepăsătoare, gata să le împartă tot ce avea şi să le mai rămână şi dator. Pătimaş la jocuri de cărţi, îsi pierdu mai târziu multe proprietăţi moştenite de la părinţi", scrie Lucia Borş în lucrarea “Doamna Elena Cuza“ publicată în 1940.

Alexandru a fost un mare aventurier. Un carneţel descoperit în arhive arată că sobrul Kogălniceanu îsi "bifase"  700 de experte într-ale amorului, pe care cheltuise o avere, şi pe care avea sarcina să i le livreze lui Cuza. Între toate acestea, s-a evedienţiat una singură: Maria Obrenovici, care avea “rang“ de primă amantă. Se pare că Obrenovici, spre sfârşitul domniei lui Cuza, s-a alăturat complotiştilor care l-au forţat să abdice pe 11 februarie 1866.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: