Măcel cu cuţitul de 20 de centimetri: mamă şi fiică înjunghiate în somn. Făptaşii le-au confundat cu doi colegi din puşcărie pe care voiau să îi omoare

Măcel cu cuţitul de 20 de centimetri: mamă şi fiică
înjunghiate în somn. Făptaşii le-au confundat cu doi colegi din puşcărie pe care voiau să îi omoare

Corneliu Marolicaru a mai fost condamnat, în trecut, pentru fapte comise cu violenţă

Magistraţii de la Tribunalul Iaşi au condamnat trei persoane recidiviste care au înjunghiat în somn două femei din oraş. Agresorii, aflaţi în prezent în arest, au mai executat, în trecut, pedepse pentru omor, unul dintre ei fiind eliberat condiţionat cu puţin timp înainte de comiterea faptei.

Ştiri pe aceeaşi temă

În acest dosar, Corneliu Marolicaru, considerat instigator, a fost condamnat la 9 ani şi 8 luni pentru instigare la tentativă la omor calificat. Aceeaşi pedeapsă a primit şi Sergiu Gavriliu, în timp ce Gheorghe Gherasim a primit 14 ani de închisoare. Agresorii ar trebui să achite, împreună, 150.000 de lei celor două victime, cu titlul de daune morale.

Indivizii sunt foşti deţinuţi condamnaţi pentru multiple fapte de omor sau agresiune, unele dintre ele demne de filmele de groază. De pildă, în urmă cu mai mulţi ani, în timp ce se aflau în puşcărie, Marolicaru i-a tăiat gura până la urechi lui Gheorghe Gherasim.

În ciuda trecutului lor, cei doi s-au întovărăşit cu Gherasim pentru a ucide doi foşti colegi de celulă, însă au confundat victimele. Se întâmpla în noaptea de 14 spre 15 august, atunci când cei trei au intrat în casa Paraschivei B., din Iaşi. Femeia locuia alături de fiica sa Petronela, precum şi de nepoata sa de nouă ani. Femeile dormeau atunci când în casă au intrat cei trei agresori, ambele fiind înjunghiate în timp ce se aflau în pat.

„Maniera în care au acţionat inculpaţii Marolicaru Corneliu, Gherasim Gheorghe şi Gavriliuc Rotaru Sergiu şi momentul ales, în cursul nopţii, profitând de faptul că persoanele vătămate dormeau în camera lor şi le-au aplicat lovituri de cuţit, în mai multe rânduri în ceea ce-o priveşte pe B.P., presupune  o periculozitate sporită  a inculpaţilor care s-au ajutat reciproc şi au cooperat la săvârşirea faptei“, arată procurorii în rechizitori.

Aceştia mai menţionează că una dintre victime a fost tăiată în zona braţelor, în timp ce încerca să îşi apere zonele vitale. De asemenea, Petronela B. era însărcinată la acel moment, şi din acest motiv „şi-a pus braţele pe abdomen/torace pentru a-şi apăra copilul nenăscut.“ „Împrejurarea că inculpaţii au avut convingerea că persoanele pe care le-au atacat în somn erau M.A. şi T.S. şi confuzia acestora asupra persoanelor vătămate - error in persona - este fără relevanţă, viaţa şi integritatea fizică a persoanelor fiind protejată în egală măsură“, se mai arată în rechizitoriu. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: