Lecţie umanitară la Iaşi: au alergat zeci de kilometri ca să-i ajute pe elevii săraci să-şi continue studiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Participanţii la semimaraton au alergat pentru o cauză umanitară FOTO: Facebook
Participanţii la semimaraton au alergat pentru o cauză umanitară FOTO: Facebook

Aproape o mie de persoane au alergat la Iaşi şi câte 21 de kilometri în cadrul semimaratonului ce a avut ca scop reducerea abandonului şcolar, susţinerea cu burse a elevilor buni la învăţătură, dar săraci şi încurajarea sportului.

Duminică dimineaţa, la Palatul Culturii din Iaşi s-a dat startul semimaratonului care a avut aproape o mie de participanţi. Au participat copii, tineri, părinţi, dar chiar şi persoane de vârsta a treia.

O femeie de 67 de ani s-a înscris la cursa de 2,5 kilometri pentru a arăta că şi cei mai în vârstă trebuie inclusi în activităţi sociale şi umanitare.

‘’Vreau să ajut şi vreau să arăt că se poate ca şi persoanele de vârsta a treia să participe la această competiţie. Ştiu că beneficiari sunt elevii săraci, este foarte binevenită această campanie umanitară’’, spune femeia. 

Participanţii au avut de ales între trei trasee: o cursă de 2,5 kilometri, una de 10 şi cea mai lungă de 21 de kilometri. Unii au avut emoţii, dar au trecut peste ele la gândul că îşi vor putea ajuta semenii. 

‘’Este ceva absolut minunat ce se întâmplă la Iaşi. Eu am venit împreună cu familia de la Bucureşti pentru a participa la acest semimaraton. Îmi doresc să încurajez mişcarea, dar cel mai important este că nişte copii fără posibilităţi materiale vor primi şansa de a învăţa cu ajutorul nostru’’, spune o participantă la competiţie. 

Anul trecut, cu ajutorul semimaratonul s-au strâns 8.000 de euro, bani cu ajutorul cărora au fost susţinuţi timp de un an zece elevi săraci din mediul rural, copii foarte buni la învăţătură. 

Vă mai recomandăm:

Bilanţul unui proiect generos. La un an de Casa Share, şapte familii au primit o locuinţă şi 34 de copii şansa la o viaţă mai bună

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite