La Iaşi se strâng fonduri pentru Festivalul FânFest, ajuns la ediţia a noua, în 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 11-17 august, la Roşia Montană, se va desfăşura cea de noua ediţie a Festivalului FânFest. Pentru a-i ajuta pe organizatori, cei de la Centrul Urban de Initiative Bune (CUIB) din Iaşi, pun la cale, la început de august, o acţiune de strîngere de fonduri.

Aflat în 2014 la a noua ediţie, Festivalul FânFest reuneşte în fiecare an familia Roşia Montană şi propune activităţi dintre cele mai diverse, de la proiecţii de filme documentare, piese de teatru, la forumuri sociale de activism, dezbateri, ateliere, expoziţii, concerte, tururi ghidate, activităţi speciale pentru copii, activităţi recreative, târg ţărănesc şi de produse artizanale, menite să relaxeze, dar şi să nască atitudine. 

Pregările pentru FânFest se fac prin pre-eventuri şi prin manifestări culturale şi cu tentă activistă. La Iaşi, sambătă, 2 august, începând cu ora 12.00, Centrul Urban de Iniţiative Bune (CUIB) organizează un astfel de pre-event.

Programul propus de cei de la CUIB include:

-între orele 12.00-18.00  Bazar Solidar

-între orele 18.00-19.00 Dezbatere Roşia Montană: patrimoniul natural, cultural, oamenii de acolo, programul "Adoptă o Casă la Roşia Montană", aflat în prezent în derulare, program prin care voluntari de toate vârstele şi ocupaţiile pot contribui în diverse moduri la salvarea patrimoniului cultural

-începând cu ora 19.00, pe terasa CUIB, un jam session acustic, în care toată lumea care are instrumente felurite este invitată să participe la o adunare muzicală creativă şi, mai ales, solidară

O parte din încasările CUIB care vor rezulta din vânzările din timpul jam session-ului vor fi donate pentru sprijinirea organizării FânFest.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite