Justiţie paralelă: cum a ajuns un fost prefect de la închisoare cu executare la un avertisment într-un dosar penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a modificat radical o sentinţă de 6 luni de închisoare cu executare ce fusese pronunţată, în 2018, la Iaşi, în dosarul fostului prefect al Iaşului, avocatul Dragomir Tomaşeschi.

Judecătorii Înaltei Curţi au decis să renunţe la urmărirea penală şi să aplice un avertisment avocatului ieşean, care a fost acuzat de mărturie mincinoasă. Decizia este definitivă şi vine în contextul în care prima instanţă, Curtea de Apel Iaşi, stabilise, în noiembrie 2018, o pedeapsă de şase ani de închisoare cu executare pentru Tomaşeschi.

În primul rând mulţumesc doamnelor judecătoare de la Înalta Curte, care au admis apelul meu şi au corectat sentinţa Curţii de Apel Iaşi. Este o soluţie solomonică”, a spus Dragomir Tomaşeschi.

Fost prefect al Iaşului în perioada 2009 – 2012, Tomaşeschi a fost trimis în judecată în 2017, într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi. Potrivit procurorilor, faptele de mărturie mincinoasă ar fi fost comise în datele de 28 aprilie şi 26 mai 2014, atunci când Tomaşeschi şi Avădanei au fost audiaţi în calitate de martor într-un dosar penal ce îl viza pe interlopul Gheorghe Clapon, fugit în prezent din ţară după ce a fost condamnat în mai multe dosare.

„Incul­paţii au susţinut în calitate de martor, în mod nereal, că poliţiştii din escortă l-au agresat fizic şi verbal, la intrarea în cadrul Tribunalului Iaşi, pe inculpatul Clapon Gheorghe, aflat în stare de arest preventiv, iar persoana privată de libertate, deşi a fost agresată, nu a adus ameninţări organelor de poli­ţie”, au precizat procurorii. Aceş­tia au mai arătat că declaraţiile ce ar fi fost date de Tomaşeschi şi Avădanei ar fi în contradicţie cu declaraţiile altor persoane audiate în acel dosar, precum şi cu înregistrăile audio-video de la intrarea în sediul instanţei.

În 2016, Clapon a fost condamnat pentru ultraj, instanţa înlăturând declaraţiile date de Tomaşeschi şi Avădanei, pe care le-a apreciat ca fiind nesincere. Tomaşeschi era avocatul lui Clapon la momentul la care acesta ar fi comis faptele de ultraj. Ulterior, Clapon a fost condamnat în alte două dosare, fiind dat în urmărire internaţională şi căutat de Interpol. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite