Joi se dă startul Zilelor Basarabiei la Iaşi. Vezi aici programul festivalului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 24-29 martie, Iaşiul este gazda evenimentelor care marchează sărbătorirea a 93 de ani de la Marea Unire din 1918.

Deschiderea oficială a Zilelor Basarabiei are loc joi, 24 martie, la ora 22.00, în Club Dublin, unde formaţia Alternosfera, alături de Dubas şi The Rufus vor susţine un concert live în cadrul evenimentului intitulat „Tinerii fac Unirea".

„Sunt câteva zile în care punem accentual pe partea culturală care leagă cele două ţări româneşti şi promovăm tinere talente din Basarabia. Festivalul este un proiect al organizaţiilor de basarabeni ce are drept scop promovarea şi menţinerea vie a memoriei celor care au înfăptuit Unirea. Anul acesta, Zilele Basarabiei au fost organizate de asociaţiile de basarabeni din Bucureşti, Iaşi, Galaţi, Timişoara şi Suceava", spune Dan Caranfil,  preşedintele Asociației Tinerilor Basarabeni din Iaşi.

În următoarea zi, va avea loc spectacolul „Inimi ce bat împreună - 93 de ani" la Ateneul Tătăraşi, începând cu ora 19.00, când tineri din Basarabia şi România vor recita poezii, vor cânta şi dansa.

Sâmbătă, în cadrul manifestării „93 de ani de la Unirea Basarabiei cu Ţara", la Muzeul „Mihai Eminescu" din Copou vor susţine alocuţiuni conf. univ. dr. Sergiu Musteaţă (Chişinău), prof. univ. dr. doc. Gavril Istrate (Iaşi) şi  prof. univ. dr. Mandache Leocov (Iaşi). Apoi, cobzarul Ion Popov şi violonistul Vitalie Grib (Chişinău) vor susţine un concert.  

Duminică, 27 martie, de la ora 09.00, la Bârnova, va avea loc slujba de comemorare a lui Ion C. Inculeţ, preşedintele Sfatului Ţării.

Zilele Basarabiei se vor încheia cu Hora Unirii ce va avea loc la Troiţa Basarabenilor din Iaşi.

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite