„Jocul în nuci“, întrecerea pe bani la care participau copiii acum 170 de ani. „Sunt nucari dibaci care fac nucile oală“
0Petre Ispirescu descrie jucăriile şi jocurile din copilăria sa în Bucureşti într-un volum apărut în 1885. Povestitorul scrie cum se confecţionau unele jucării şi cum se organizau jocurile între copii.
Scriitorul Petre Ispirescu descrie în volumul „Jucării şi jocuri de copii”, apărut în ziarul Tribuna din Sibiu în 1885, cum se jucau copiii în urmă cu mai bine de 150 de ani. Povestitorul explică ce jucării îşi confecţionau copiii din lucrurile pe care le aveau la îndemână şi cum se jucau când se întâlneau.
Autorul a cuprins în volumul său descrierea a şase jucării şi a 28 de jocuri despre care - într-o scrisoare din 27 ianuarie 1885 – scrie că se practicau în Bucureşti, în vremea copilăriei sale. La categoria jucării, povestitorul arată cum se confecţionau „Sfîriitoarea”, „Bîziitoarea”, „Morişca, „Sfîrleaza”, „Praştia” şi „Puşcoacele”. La categoria jocuri, Petre Ispirescu descrie „Jocul de-a porumbeii”, „Jocul de-a feţele”, „Ineluş învîrtecuş”, „Jocul de-a bisericuţa”, „Bătaia în degete”, „Jocul de-a lepşa”, „Jocul de-a baba oarba”, „Jocul de-a baba Gaia”, „Jocul în trei armene”, „Ora, ora morilor”, „Jocul în cinci pietri”, „Jocul de-a turca”, „Jocul de-a cărămijoara”, „Jocul de-a calda”, „Jocul de-a craia încălecata”, „Jocul de-a iapa călare”, „Jocul de-a puiul”, „Jocul de-a poarca”, „Jocul în nuci”, „Jocul de-a ascunsele”, „Jocul de-a v-aţi ascuns”, „Zmeul”, „Arşicele”, „Jocul în bei-bun”, „Jocul în armean”, „Jocul într-a lui”, „Jocul în sbenghi”, „Jocul în armăsie”.
Mai jos, descrierea integrală a Jocului „în nuci”.
„Se caută un loc, care să fie cam înclinat, să formeze adecă un povârniş. Acolo pe coastă sapă o gaură ca o cănăţuie de apă. Se aleg zece sau douăsprezece nuci de mărime mijlocie. Se hotărăşte de la câţi paşi departe de gaură să deie. Se prind în joc trei, patru, cinci sau oricâţi băieţi vor să joace. Acest joc se joacă în bani. Se învoiesc care să deie întâi, care al doilea, care al treilea şi aşa până se orânduiesc, care după care să deie până la cel din urmă. Acum cel ce are să deie întâi, ia nucile în mâna dreaptă şi se duce la semnul de unde are să deie. Acolo pune călcâiul stâng pe semn. Ceilalţi jucători stau împregiurul gropiţei.Fiecare din ei prinde, aruncând jos atâţi bani câţi vrea să prindă. Unii mai mulţi, alţii mai puţini, cât vreau ei. Se zice că prinde când pune jos banii ce voieşte să deie pentru un joc, de la mâna unuia din ei.
Cel ce dă nucile, dacă se încumetă în dibăcia lui, zice: „îi ţin pe toţi“. Dacă i se pare că prinsoarea tuturor este prea mare, zice: „ţin numai pe cutare ori pe cutare”. Atunci ceilalţi îşi iau banii de jos. Dacă i se pare că numai prinsoarea unuia este prea mare, atunci zice:„ţin pe toţi; dar pe cutare numai cu atît“, adecă cu cât voieşte el. Cel ce dă nucile, după ce a pus călcîiul stâng pe semnul de unde are să deie, şi după ce s-a învoit pe cine să ţin, se sprigineşte cu mâna stângă pe genunchiul din stânga, întinde piciorul drept înapoi, ţinîndu-se în cumpănă, îşi lasă trupul spre înainte şi, întinzând mâna dreaptă cu nucile, o leagănă înainte şi înapoi, spre gropiţă, ţinteşte bine cu ochii şi aruncă nucile.Ca să fie bine aruncate nucile, ele trebuie să meargă grămadă la un loc, iară nu risipite. Sunt nucari dibaci, cari fac nucile oală mai adeseori. Se zice că le face oală, când întră toate nucile în gropiţă, aruncându-le, şi rămân acolo. Meşteşugul acesta atârnă mult de la ţinerea nucilor în mână pe degete, de la ochire şi de la aruncare. Dacă aruncând nucile în gropiţă ies cu soţ: câştigă cel ce a dat, dacă ies fără soţ: pierde. Cel ce dă, ori de a făcut nucile oală, sau de a ieşit din gropiţă nuci cu soţ, adună banii de jos, ia nucile, şi dă tot el pînă spurcă. Se zice că a spurcat, când ies nuci fără soţ, şi atunci plăteşte tuturor câţi a pus şi cât a pus; apoi altul ia nucile, dă şi el pînă ce spurcă şi dânsul”.
Citeşte şi:
Se încarcă comentariile...
