Jaf de proporţii din sacii cu bani ai BRD. Cum ar fi furat doi angajaţi ai băncii 2 milioane de lei cash

0
Publicat:
Ultima actualizare:
benonie Bucurel ste unul dintre suspecţi FOTO Facebook
benonie Bucurel ste unul dintre suspecţi FOTO Facebook

Doi angajaţi ai BRD Iaşi sunt suspectaţi de delapidare după ce ar fi ieşit din sediu cu 2 milioane de lei. Suspecţii au fost reţinuţi, la finele săptămânii trecute, dar apoi au fost eliberaţi şi plasaţi sub control judiciar.

Furturile sistematice de bani din tezaurului BRD ar fi loc în perioada 2014 – 2017, perioadă în care din gestiunea băncii au dispărut aproximativ 2 milioane de lei.  Acuzaţiile de delapidare au ajuns în vizorul poliţiştilor în vara anului trecut, ca urmare a unei sesizări făcute chiar de BRD.

Săptămâna trecută, Serviciul de Investigaţii Criminale a citat la audieri doi angajaţi ai BRD, ambii fiind reţinuţi pentru 24 de ore. Benonie Bucurel (foto) şi Narcis Eduard Lontcovschi au fost plasaţi ulterior sub control judiciar, urmare a unei decizii luate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi. Timp de 60 de zile, suspecţii nu au voie să mai desfăşoare activităţi de gestionare a banilor.

Potrivit unor surse, angajaţii au fost gestionari în tezaurul BRD Iaşi, loc în care manipulau sume foarte mari de bani şi de unde ar fi ieşit în mod repetat cu suma totală de 2 milioane de lei.

„Au ascuns lipsa acestei sume de bani prin înlocuirea etichetelor ori­ginale ale sacilor cu bani cu alte etichete ce indicau o valoare mai mare“, au explicat surse judiciare. Aceleaşi surse au precizat că, în iulie 2017, Benonie Bucurel ar fi încărcat fictiv soldul sucursalei BRD Iaşi, fraudând sistemul informatic al băncii.

Concret, pentru suma de 500.000 de lei, angajatul ar fi efectuat schimbare de cupiură. Ar fi păstrat în sistem numărul efectiv de bancnote, însă le-a schimbat fictiv valoarea în aşa fel încât soldul fizic al tezaurului să coincidă cu structura soldului scriptic.

„Cercetarea penală are într-adevăr la bază o sesizare formulată de bancă. În privinţa măsurilor luate, banca a remodelat respectivul flux de lucru, independent de frauda în speţă, ceea ce face imposibilă, în prezent, producerea unei situaţii similară celei prezentate organelor de cercetare penală. Precizam că fapta penală sesizată nu are nicio legatură cu relaţia client-bancă, şi că niciun client nu a fost afectat de acest eveniment“, a precizat Traian Traicu, şeful departamentului media din cadrul BRD.

Cei doi angajaţi nu au putut fi contactaţi înainte de publicarea materialului. Maria Aldea, avocata unuia dintre ei, a refuzat dialogul pe acest subiect.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite