Investiţii consistente pentru protecţia mediului în bugetul Iaşiului pe 2013. Reţeaua primitivă de drumuri din judeţ, neglijată şi anul acesta

Investiţii consistente pentru protecţia mediului în bugetul Iaşiului pe 2013. Reţeaua primitivă de drumuri din judeţ, neglijată şi anul acesta

Voluntari participă la acţiuni de plantare a arborilor FOTO Adevărul

Consilierii judeţeni din Iaşi au aprobat bugetul pentru anul în curs, alătuit în mare măsură din venituri prognozate din fonduri europene.

Ştiri pe aceeaşi temă

Oficialii Consiliului Judeţean au stabilit pentru 2013 un buget de cheltuieli estimat la 965,5 milioane de lei, mai mare cu 370 de milioane comparativ cu cel din 2012. Diferenţa o constituie veniturile care ar urma să intre în conturile judeţului din fondurile nerambursabile ale Uniunii Europene.

Veniturile se cifrează la doar 805 milioane de lei. Diferenţa de 160 de milioane de lei ar urma să fie recuperată pe parcursul anului din excedentul bugetar.

Capitolul "protecţia mediului" are prevăzută o sumă foarte mare: 242,6 milioane de lei, banii urmând să fie cheltuiţi pentru finalizarea Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor, plus acţiuni de împădurire. Asigurările şi asistenţa socială vor costa 156,4 milioane de lei, mare parte pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

121 milioane de lei vor fi cheltuite pentru modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi, iar "sănătatea" va încasa 26 milioane de leim din care 13 milioane de lei vor merge pentru modernizarea Spitalelor de Pediatrie ”Sfânta Maria” şi celui de Neurochirurgie ”Prof. Dr. N. Oblu”.

Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor a primit doar 23 milioane de lei. Şi în acest an, investiţiile în reţeaua de drumuri a judeţului, care implică peste 1.100 de kilometri de drumuri pietruite, sunt infime. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările