Investiţie de 300 milioane de euro la Iaşi. Va fi ridicat unul dintre cele mai mari mall-uri din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Ziarul de Iaşi
FOTO Ziarul de Iaşi

Un proiect în valoare de 300 milioane de euro va fi realizat la Iaşi. Iniţiativa „Silk District”, un proiect al companiei Prime Kapital, are în vedere construirea a 2.500 de locuinţe, 100.000 de metri pătraţi de birouri şi a unuia dintre cele mai mari mall-uri din ţară.

Proiectul mixt, în care urmează să se investească 200 de milioane de euro, prevede numeroase locuinţe şi birouri şi ar urma să fie realizat pe o suprafaţă de 10 hectare, pe fosta platformă Tomiris din Zona Industrială a Iaşului. De asemenea, investitorii spun că au în plan şi ridicarea unui mall la ERA, investiţie estimată la 100 milioane de euro.

Lucrările vor începe în martie 2020, arată Ziarul de Iaşi, şi se vor întinde pe o perioadă de câţiva ani, în 2021 urmând să fie livrate primele blocuri şi spaţii pentru birouri, ca mai apoi, în decurs de trei ani, să fie date în folosinţă şi celelalte.

Pe lângă locuinţe şi birouri, investitorii au prins în proiect şi un hotel de 160 de camere, săli de conferinţe, o clinică medicală privată, spaţii de retail şi servicii, spaţii de recreere şi fitness, o grădiniţă privată şi zone verzi pentru circulaţia pietonală. 

Sursă foto: Ziarul de Iaşi

silk district iasi 2

„Complexul imobiliar este centrat în primul rând pe oameni şi pe un stil de viaţă sănătos. Proiectul are la bază concepte şi tehnologii de dezvoltare «verzi», acestea fiind integrate încă din faza incipientă. Unul dintre punctele de diferenţiere importante ale Silk District este investiţia majoră în infrastructura sustenabilă de suprafaţă şi de subsol. Astfel, vom crea o reţea excelentă de parcări subterane cu puncte de acces multiple şi un mediu prietenos cu pietonii, lipsit de aglomeraţie şi de autoturisme“, au declarat investitorii pentru sursa citată, joi, la evenimentul de lansare al proiectului. 

Sursă foto: Ziarul de Iaşi

silk district iasi

„Silk District” are în vedere crearea unei mici comunităţi urbane, în cadrul căreia se vor putea realiza şi târguri de weekend, festivaluri de cultură şi divertisment sau alte activităţi în aer liber.

Citiţi şi:

Scandal în jurul casei în care a locuit Costache Negruzzi la Iaşi. Un afacerist este acuzat că ar fi dărâmat-o fără aprobare pentru a construi un hotel

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite