INTERVIU Scriitorul francez Mathias Énard: „Poezia persană, cultura şi literatura arabă m-au învăţat mai multe decât cultura franceză“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Născut în Franţa, dar fascinat de cultura arabă şi persană, scriitorul Mathias Enard a fost prezent anul acesta la FILIT Iaşi şi a dezvăluit cititorilor săi o parte dintre elementele care îi construiesc universul literar.

Născut pe 11 ianuarie 1972, scriitorul şi traducătorul francez Mathias Énard a studiat araba şi persana la Institut National des Langues et Civilisations Orientales (INALCO) din Paris, după care s-a stabilit, în anul 2000, la Barcelona. A colaborat cu mai multe reviste culturale şi a tradus două volume de amploare, unul din arabă şi altul din persană. A participat, de asemenea, la înfiinţarea comitetului de redacţie al revistei Inculte à Paris. Începând din 2010, predă limba arabă la Universitatea autonomă Barcelona 2. Énard - cîştigător al Premiului Goncourt 2015 pentru romanul “Boussole” (Actes Sud, 2015)/”Busola” (Nemira, 2018, traducere de Cristian Fulaş) – a venit in luna octombrie în România, la Iaşi (la FILIT) şi la Bucureşti (invitat de Institutul Francez şi de Editura Nemira). Un scriitor erudit, rafinat şi foarte bun cunoscător al Orientului, Énard a vorbit intr-un interviu pentru „Adevărul“ despre pasiunea sa pentru cultura arabă şi cea persană, culturi care l-au învăţat mai multe decât cultura franceză, după cum singur recunoaşte, despre diferenţele între percepţia pe care o avem despre lumea arabă şi realitate, despre personajele sale pasionate de aceste zone ale lumii, de muzica clasică, de artă, despre călătoriile în timp pe care literatura le facilitează, despre textul bine scris şi inspiraţie, despre Veneţia prezentului şi Veneţia trecutului, aşa cum o regăsim în romanul său “Dorinţa".  

"Adevărul": Din cărţile dumneavoastră, traduse şi în limba română, reiese pasiunea pe care o aveţi pentru cultura arabă şi cea persană. Vorbiţi-ne puţin despre aceasta, de unde vine şi cum aţi consolidat-o?

Mathias  Énard: E greu să spui de unde vine o pasiunea pentru un anumit lucru. Poate se datorează faptului că m-am născut într-un oraş francez mic care nu avea nimic de-a face cu lumea arabă sau persană şi atunci a existat această fascinaţie a depărtării şi a exotismului. Am studiat la Paris limbile orientale, mai întâi, şi acolo am avut posibilitatea de a face stagii de studiu în ţări precum Iran, Egipt sau Siria şi, în momentul în care am intrat în contact cu aceste lumi, pasiunea mea a crescut. Pentru că, una este să visezi la Damasc sau Alep şi alta să le vezi în realitate.

“Aici, în Occident, nu ne dăm seama de diversitatea locurilor din lumea arabă”

După ce v-aţi îndeplinit visul şi aţi ajuns acolo, cum v-a schimbat contactul cu aceste civilizaţii? Care vi s-a părut a fi cea mai mare mare diferenţă între ceea ce se spune şi ceea ce aţi observat prin propria experienţă?

Subiectul este extrem de vast. Poate că aici, în Occident, nu ne dăm seama de diversitatea locurilor din lumea arabă. În ţările acestea nu se vorbeşte aceeaşi limbă, nu se trăieşte în acelaşi fel la Cairo sau la Damasc. Există diferenţe de limbă, de climat, de religie. Noi cei din Europa nu prea vedem aceste diferite moduri de a trăi. În Iran este atât de diferit faţă de Turcia sau faţă de lumea arabă, de exemplu.  Eu personal am avut foarte multe de învăţat din contactul cu aceste civilizaţii. Poezia persană sau cultura şi literatura arabă m-au învăţat mai multe decât cultura franceză.

“Poezia persană, cultura şi literatura arabă m-au învăţat mai multe decât cultura franceză”

Pentru că tot vorbeaţi de scris, aţi simţit dintotdeauna că scrisul vă reprezintă, că e calea de urmat în viaţă pentru dumneavoastră?

Am simţit mereu că scrisul va juca un rol important în viaţa mea, însă nu m-am gândit neapărat să scriu literatură, romane.  Mă gândeam să scriu teze de doctorat, articole ştiinţifice, comunicări pentru colocvii. Atunci când am scris prima carte, aveam în jur de treizeci de ani. Dar, da, relaţia mea cu scrisul a fost întotdeauna puternică.

“Nu mi s-a întâmplat niciodată să întâlnesc pe cineva şi să spun «iată personajul meu!»”

Odată lansat în lumea literară, cum vă construiţi personajele, vin ele spre dumneavoastră, prin experienţele trăite, le documentaţi în anumite zone, în anumite situaţii?

Nu mi s-a întâmplat niciodată să întâlnesc pe cineva şi să spun “iată personajul meu!”Personajele importante sunt fructul unei construcţii, unei cercetări. Uneori, se întâmplă să se regăsească într-un personaj mai multe persoane reale. Însă, şi imaginaţia intervine în definirea acelui personaj.

Dar, cum arată pentru dumneavoastră o naraţiune bine scrisă. Ce elemente nu trebuie să lipsească pentru ca un roman să fie cât mai bine construit? Aţi găsit reţeta?

Nu, nu am reţeta. Scrierea unui roman este o experienţă care duce la crearea unui produs unic. De aceea, mi-e greu să identific o schemă după care structurez naraţiunea. Ce pot spune este că lucrez continuu cu personajul, cu imaginaţia şi cu povestea, până la finalizarea unei cărţi.

Imagine indisponibilă

În romanul “Dorinţa”, tradus şi în română, puneţi în prim-plan Veneţia. De unde fascinaţia pentru acest oraş? Cum este Veneţia dumneavoastră?

Cartea care are în prim-plan Veneţia a fost scrisă în urma unei cereri venită de la un muzeu la care era expusă în acel moment o colecţie de tablouri din secolul al XVIII-lea. Atunci mi s-a dat cadrul poveştii. Eu am trăit o vreme la Veneţia, când eram student, şi de aceea cunosc bine oraşul, iar această întoarcere în Veneţia secolului al XVIII-lea a fost o experienţă pasionantă. Astăzi, când ne referim la Veneţia, ne este distrasă atenţia de clişeele turistice şi uităm că în acest oraş a existat o adevărată civilizaţie, cu elemente culturale unice, cu o cultură muzicală unică, un oraş care a avut prin comerţ relaţii complexe cu Orientul Mijlociu, de exemplu. E adevărat că de la început secolului al XIX-lea oraşul şi-a pierdut puţin din specificul cultural, însă rămâne un oraş fascinant.

„Uneori trecutul iluminează prezentul, alteori prezentul iluminează trecutul”

Dacă tot vorbim de surse de inspiraţie, spuneţi-ne, vă inspiră lumea în care trăiţi sau mai mult civilizaţiile trecute?

Şi trecutul şi prezentul pot reprezenta surse de inspiraţie, dacă ai încredere în inspiraţie. Uneori trecutul iluminează prezentul, alteori prezentul iluminează trecutul. Aşa că pot spune că şi trecutul şi prezentul mă inspiră.

“Cititorul este cel care scrie cartea citind-o”

Cum ar trebui să fie cititorul ideal, dacă el există? Sau nu vă gândiţi la asta când scrieţi.

Nu mă gândesc neapărat la un cititor atunci când scriu sau poate mă gândesc la un cititor foarte îndepărtat, abstract, ori, dimpotrivă, la unul extrem de concret. Cititorul este cel care scrie cartea citind-o.

Schimbând rolurile, cum sunteţi dumneavoastră în ipostaza de cititor? Ce vă place să citiţi?

Citesc mult. Sunt şi critic pentru că scriu pentru ziarul Le Monde, iar lecturile mele sunt foarte eclectice: de la eseuri istorice, la poezie medievală şi literatură în traducere.

Criticii sunt de acord că romanul dumneavoastră “Busola” este un text profund melancolic. De unde această melancolie? Omul e prin definiţie o fiinţă melancolică?

Cartea are un aspect melancolic pentru că sunt interesat de ceea ce dispare. De exemplu, oraşe care astăzi sunt distruse, cum este Alep. Este vorba despre acea melancilie a omului modern care îşi dă seama că violenţa a dus la pierderea multor lucruri de valoare, de neînlocuit. Totuşi, nu cred că omul este o fiinţă melancolică pin definiţie. Are capacitatea de a uita această tristeţe provocată de îndepărtarea de origini şi de a îmbrăţişa noul. Altfel ar sta închis în casă, măcinat de propria tristeţe.

“Ne întoarcem la acel mod de comunicare de la începutul secolului XX”

Îşi ascunde omul modern melancolia în spatele de reţelelor de socializare? Îşi mai trăieşte cu adevărat viaţa sau duce mai mult o pseudoviaţă?

Nu cred că reţelele sociale schimbă radical viaţa privată. Nu e o adevărată revoluţie. Asistăm poate la o multiplicare a mesajelor, însă nu e o schimbare de fond. Am lucrat recent pe corespondenţa lui Proust şi sunt multe mesaje trimise către prietenii săi care seamană cu cele pe care ni le trimitem astăzi, cu sms-urile de astăzi, cu mesajele de pe reţelele de socializare. Ne întoarcem la acel mod de comunicare de la începutul secolului XX.

Revenind la scris şi la personajele dumneavoastră, aţi avut personaje dificile, care nu se conturau aşa cum vă doreaţi?

Nu, nu neapărat. Poate doar atunci când e vorba de personaje istorice, cele despre care nu ştim foarte multe, însă prefer să le acord un rol secundar şi nu încerc niciodată să umplu golurile din biografia lor, ci le las să plutească într-un soi de mister.

Scriitorul Mathias Énard în dialog cu Matei Visniec FOTO FILIT

Imagine indisponibilă

“Este multă diversitate culturală în România”

Sunteţi în România, invitat la un festival de literatură. Ce ştiţi despre literatura română? Aţi citit vreun scriitor român?

Da, i-am citit pe Panait Istrati, pe Jean Bart şi pe scriitorul la modă în prezent Mircea Cărtărescu. Dar, trebuie să recunosc, îmi plac în mod deosebit pianiştii români, Dinu Lipatti, de exemplu.

Atunci, spuneţi-ne câte ceva despre pasiunea dumneavoastră pentru muzica clasică, pasiune care reiese şi din cărţile pe care le scrieţi, de altfel.

Mă pasionează muzica, însă nu sunt muzician, deşi pot citi partiturile muzicale. Şi asta îmi impune anumite limite. De aceea, unele personaje ale mele sunt muzicieni, pentru a contrabalansa frustrarile.

Care sunt impresiile unui scriitor care i-a citit pe Panait Istrati şi Mircea Cărtărescu şi care îl iubeşte pe Dinu Lipatti, atunci când vizitează România?

Nu sunt pentru prima data în România, însă sunt pentru prima dată la Iaşi. România mi se pare o ţară importantă în Estul Europei, la graniţa cu Ucraina şi cu Bulgaria. Este multă diversitate culturală în România, o ţară foarte interesantă care încearcă să se trezească şi să scape de corupţie, de toate aceste dificultăţi legate de democraţie.

Câştigător, în 2015, al prestigiosului Premiu Goncourt, cu romanul “Busola”

Numele: Mathias Énard

Data şi locul naşterii: 1972, Niort, Franţa

Studiile şi cariera

  • A studiat araba şi persana la Institut National des Langues et Civilisations Orientales (INALCO) din Paris.
  • A locuit câţiva ani  în Orientul Mijlociu, trei ani la Damasc, doi ani la Beirut şi un an la Teheran.
  • Din 2010, a predat limba arabă la Universitatea Autonomă din Barcelona.
  • 2004: Prix des cinq continents de la Francophonie pentru La Perfection du tir.
  • 2008: Prix Décembre şi Premiul Candide (împreună cu Martin Kluger ) pentru Zone.
  • 2009: Prix du Livre Inter pentru Zone.
  • 2010: Prix Goncourt des lycéens pentru Parle-leur de batailles, rois et d’éléphants.
  • 2015: Prix Goncourt pentru Boussole (Busola).
  • 2018: Premiul pentru literatură Konrad-Adenauer-Stiftung.

Locuieşte în: Barcelona, Spania

Mai puteţi citi: 

INTERVIU Scriitoarea spaniolă Maria Duenas: "Sunt absolut fascinată de spaniola pe care o vorbiţi voi românii"

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite