INTERVIU Lucian Miron, oncolog: „Am pierdut războiul cu cancerul. Ratele de supravieţuire au rămas foarte reduse“

INTERVIU Lucian Miron, oncolog: „Am pierdut războiul cu cancerul. Ratele de supravieţuire au rămas foarte reduse“

Şeful Clinicii de Oncologie de la IRO Iaşi, profesorul Lucian Miron FOTO: Arhivă personală

Profesorul Lucian Miron, din Iaşi, vorbeşte despre cancer, care tinde să devină, la ora actuală, cea mai gravă boală, devansând mortalitatea prin bolile cardiovasculare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe 4 februarie s-a marcat Ziua mondială de luptă împotriva cancerului, iar specialiştii spun că lupta ştiinţei cu boala canceroasă înregistrează progrese remarcabile, dar nu reuşeşte încă vindecarea pacienţilor care se află în stadii avansate. Prof. dr. Lucian Miron, şeful Clinicii de Oncologie de la Institutul Regional de Oncologie din Iaşi, a explicat pentru „Weekend Adevărul“ că, în România, bolnavii ajung în număr mare la spital când nu se mai pune problema de vindecare, ci doar de alinare a suferinţei pe care o resimt. Din lipsa unei educaţii medicale, pacienţii nu se prezintă periodic la medic pentru controale de rutină şi află că au cancer când boala este avansată.


„Weekend Adevărul“: Care sunt provocările cu care vă confruntaţi în prezent în patologia cancerului?

Prof. dr. Lucian Miron: Cancerul nu reprezintă o singură afecţiune, ci un termen general pentru o gamă de boli. Vorbim despre 100-150 de maladii diferite. Boala canceroasă este dificilă şi complicată, pentru că celula care devine malignă este o celulă care proliferează permanent, nu moare niciodată ca o celulă normală şi are capacitate de invazie. Vorbim despre o celulă care merge în călătorie şi invadează tot organismul în drumul său. Celula canceroasă are capacitatea de a bloca sistemul imun, de a stoarce de resurse restul organismului şi astfel bolnavul slăbeşte, pierde energie. Boala canceroasă are opt trăsături „miraculoase“, care o fac să fie grea. Ea tinde să devină la ora actuală prima patologie, devansând mortalitatea prin bolile cardiovasculare, care afectează pacienţii. Cancerul este o patologie în creştere, în special în ţările în curs de dezvoltare. De ce? Pentru că este în legătură cu creşterea populaţiei mondiale, cu creşterea procesului de îmbătrânire a populaţiei. Cancerele apar, în general, după 50 de ani şi numărul lor creşte pentru că factorii de risc exogen, de mediu, fumat, alimentaţie, stil de viaţă au fost trasferaţi din ţările dezvoltate şi adoptaţi în ţările în curs de dezvoltare. Acestea însă nu au adoptat şi măsuri legislative atât de puternice ca în ţările dezvoltate, cum ar fi screeningul (n.r. – testarea generală a anumitor categorii de persoane) şi prevenţia, care acolo au dus la scăderea mortalităţii prin cancer.

 

CV  Lucian Miron 

Profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi

Data şi locul naşterii: 11 februarie 1955, Iaşi

Studiile şi cariera:

- În 1981, a absolvit Institutul de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa“ Iaşi, secţia Medicină generală.

- Este profesor la disciplina Oncologie, în cadrul Facultăţii de Medicină a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”

„Gr. T. Popa“ din Iaşi, din anul 2003.

- Din 2004 este şef de clinică (Oncologie Medicală) în cadrul Institutului Regional de Oncologie din Iaşi.

Locuieşte în: Iaşi.

Deci lupta împotriva cancerului este pierdută?

Boala canceroasă este o patologie atât de complexă, încât din 1971, preşedintele american Richard Nixon a semnat aşa-numita „Declaraţie de război contra cancerului“. Era perioada în care omul deja cucerise luna în 1969, era o atmosferă euforică în care se părea că cercetarea ştiinţifică şi progresul uman nu au limite. Atunci Richard Nixon a spus: „În câţiva ani vom fi capabili să învingem cancerul şi de aceea semnez această declaraţie de război“. 40 de ani mai târziu, s-a reanalizat situaţia şi s-a văzut că de fapt am pierdut acest război cu cancerul. Această maladie continuă să rămână o problemă formidabilă de sănătate. În ciuda progreselor spectaculoase, ratele de supravieţuire, mai ales în formele avansate, au rămas foarte reduse şi încă mai avem de luptat, nu putem să considerăm că am învins-o. Înfrângerea, în domeniul cancerului, o reprezintă povara economică, costurile pe care le implică această patologie pentru orice societate. Cancerul, în 2008, cheltuia peste 828 de miliarde de dolari, pe întreaga planetă. Susţinerea tratamentului pentru boala canceroasă este foarte costisitoare. Chiar ţări precum SUA suportă dificil această povară.

În ce punct a ajuns cercetarea în domeniul cancerului?

Ştiinţa şi medicina s-au concentrat pe această zonă încă din anii ’60-’70. Pe întreaga planetă sunt laboratoare care studiază această boală, biologia ei şi modalităţile terapeutice. Cu alte cuvinte, în cercetare, cancerul a devenit o prioritate. În urma acestei cercetări, în special după anii 2000, odată cu descifrarea codului genetic – pentru că boala canceroasă este o boală a genomului celular – cunoaşterea în domeniul biologiei tumorale a explodat. Astfel, în mod practic, au apărut în avalanşă medicaţii moleculare nemaipomenite care combat boala. Niciuna nu a dus la efecte de vindecare a cancerului, dar au crescut semnificativ ratele de supravieţuire ale pacienţilor cu boala avansată. Oncologia este una dintre ştiinţele cele mai dinamice, în care rata de noutate este formidabilă. O dată la şase luni se schimbă aproape conceptele. În timp ce vorbim noi, deja un medicament contra cancerului a fost inventat.

Care sunt deficienţele programului naţional de oncologie?

Programul nostru este unul organizat, care lucrează bine. Singura problemă, din punctul meu de vedere, este că toate descoperirile din domeniul cancerului sunt extrem de costisitoare. Sunt medicaţii pe care nu şi le permite orice om, orice stat.

Toate aceste descoperiri despre care vorbiţi au ajuns la noi în ţară?

Noi facem parte din Uniunea Europeană şi Europa, după SUA, aprobă aceste molecule într-un ritm rapid, dar decontarea de către Casă sau firma de asigurări de sănătate nu este aprobată în acest ritm. Totuşi, România, privită în contextul mondial, are aprobate molecule decontate de Casa de asigurări de sănătate care nu sunt decontate în ţări precum Anglia. Adică, avem totuşi un nivel decent de aprobare. Nu pot să spun că ne comparăm cu nu ştiu ce ţări. Sigur, nu este la nivelul dorinţelor pacienţilor şi medicilor, dar este ceea ce ne putem permite la ora actuală. Eu, ca medic, nu vreau să mă văd în situaţia de a nu putea trata un pacient. Suferinţa noastră, a oncologilor, este mare când ştim că pe plan mondial este un tratament care dă rezultate extraordinare, dar la care nu avem acces. În acelaşi timp, trebuie să fim realişti: nu orice societate şi-l permite. Până la urmă, banii destinaţi bolii sunt nişte resurse care ar putea fi foarte utile şi necesare pentru alte sectoare, cum ar fi învăţământul. Deci, eu pledez pentru aceste terapii moleculare, dar trebuie să fim rezonabili, în limita a cât ne putem permite. Sarcina mea ca oncolog este să-mi pun toată ştiinţa în valoare, să folosesc tot ce am la dispoziţie, astfel încât să obţin rezultate bune.

Cum reuşiţi să ţineţi sub control starea pacienţilor la care apar efecte secundare după chimioterapiei?

Cancerul fiind o patologie atât de complexă nu poate fi abordat printr-o singură modalitate terapeutică. Boala canceroasă are două tipuri de tratamente: cele locale sau loco-regionale şi cele sistemice. Primele tratează organul afectat: sânul, plămânul, colonul sau prostata. Aceste terapii locale sunt de două tipuri: chirurgia oncologică şi radioterapia, adică tratament prin radiaţii. Radioterapia concentrează un fascicul de radiaţii pe o tumoră localizată la un organ. A doua mare categorie de tratament nu se adresează cancerului ca boală de organ, pentru că biologia tumorală ne-a arătat că, la un moment dat, cancerul nu mai este o boală care aparţine unui singur organ. Cancerul de sân avansat nu mai aparţine sânului, ci merge în plămân, ficat, creier, suprarenale, şi atunci este o boală a întregului organism, adică o boală sistemică. Tratamentul la stadiile III şi IV de boală nu mai poate fi doar local şi avem nevoie de o categorie mare de medicamente care să circule în întreg organismul şi să atace tumora peste tot. Aceste medicamente sunt sistemice. Progresele în cancer sunt determinate exclusiv de medicamentele sistemice care privesc cancerul ca o boală a întregului organism. Prima terapie sistemică a fost chimioterapia citotoxică, în care se dau pacientului nişte otrăvuri ce acţionează asupra celulelor tumorale, dar care au efecte secundare extrem de importante, pentru că distrug şi multe celule normale. Efectele chimioterapiei sunt devastatoare pentru toate sistemele: cardiac, pulmonar, renal, endocrin. Nu există sistem în organism care să nu fie practic afectat de chimioterapie. Această terapie atacă şi celulele normale, şi cele canceroase. De aceea, chimioterapia este cea mai periculoasă medicaţie umană cunoscută. Cu chimioterapia poţi să omori foarte uşor un om, respectând dozele din ghiduri şi protocoale. Bun, este puţin exagerat să spun aşa. Respectând ghidurile, în 99% din cazuri nu omori omul, dar oncologul trebuie să se aştepte la efecte devastatoare, pentru că pragul terapeutic util al acestor doze şi pragul de toxicitate sunt foarte apropiate. Marea artă a oncologului este să previzioneze aceste efecte secundare, să ştie la ce să se aştepte şi să administreze concomitent cu terapia o serie de medicaţii care să protejeze organismul. Practic, chimioterapia foloseşte nişte otrăvuri toxice, extrem de puternice. Primul chimioterapic uman a fost inventat din gazul de luptă folosit în Primul Război Mondial.

Progresul ştiinţific de la începutul noului mileniu cum se reflectă în descoperirile din domeniul cancerului?

După anul 2000, odată cu formidabilul progres în biologia tumorală, s-a descoperit faptul că putem acţiona cu o serie de molecule inteligente care să se adreseze numai şi numai anumitor receptori. Această nouă categorie de medicaţie tumorală este ţintită şi are mult mai puţine efecte secundare, dar nu obţine efectele spectaculoase ale chimioterapiei, care sunt extrem de rapide. 10 ani de experienţă moleculară transformă de multe ori cancerul într-o boală cronică, dar nu o vindecă niciodată. La un moment dat, după doi-trei ani de tratament, tumora capătă rezistenţă şi la aceste medicamente, şi în cele din urmă va ucide bolnavul. În urmă cu un an sau doi s-a ivit pe scena clinică un nou tip de terapie sistemică, cu un alt profil: imunoterapia cancerului. Noţiunea de imunoterapie înseamnă că nu ne adresăm doar tumorii printr-un medicament, ci întregului organism. Îi dai pacientului un medicament care să trezească din somn sistemul imun şi să lupte el cu tumora, pentru că s-a descoperit că, de fapt, sistemul nostru imun, activat fiind, are capacitatea de a distruge şi cancere foarte avansate.

Alimentaţia favorizează apariţia bolii canceroase?

30-35% din cancere sunt cauzate de alimentaţie. Unele alimente sunt o sursă de carcinogeni, dar altele pot fi şi sursă de protecţie contra cancerului. Un factor foarte important de risc în ultimii ani este considerat obezitatea. Cancerul de prostată şi de colon sunt cancerele obezului. De aceea, trebuie adoptată o dietă sănătoasă, bogată în fibre, limitată în carne roşie – a nu se înţelege excluderea ei, dar bogată în carne albă, de pui şi de peşte.

„Efectele fumatului nu pot fi şterse niciodată“

  Când ar trebui să se prezinte la medic omul de rând pentru a preveni cancerul?

Femeile trebuie să-şi facă periodic control genital şi mamar. În România, avem mari probleme cu cancerul mamar. Este o boală care evoluează rapid, dar care poate fi identificată prin examen clinic sau autopalpare. Totuşi, avem un număr mare de femei care vin cu forme super-avansate la spital. Cred că aici intervin nişte chestiuni intime greu de explicat, pentru că sunt chiar doctoriţe care, deşi cunosc foarte bine problema, se prezintă la medic în stare avansată. Categoric, vorbim şi de o frică de durere, de pierdere a vieţii intime. Aş îndrăzni să spun că şi partenerul de viaţă are un rol în astfel de cazuri, fie că e bărbat sau femeie. Nu poţi să ai o viaţă normală atunci când vezi că partenerul suferă, slăbeşte în greutate sub ochii tăi sau că are o altă modificare importantă la nivelul corpului. El poate fi dominat de frică şi teamă, dar tu, partenerul lui, trebuie să fii acolo. Întotdeauna când o pacientă vine la medic cu soţul, trebuie întrebat şi el cum a putut sta aşa pasiv fără să ia nicio atitudine. Invers este la fel de valabil. Există tendinţa, mai ales la pacienţii intelectuali, să se teamă de boală. E greu de judecat, poate şi eu am această frică, dar trebuie să ne gândim mai întâi la ce e mai rău şi apoi să fim pozitivi. Pe de altă parte, marea noastră problemă în oncologie, în România, este că ne confruntăm mai ales cu cancere în stadii avansate de boală şi nu mai poate fi vorba de vindecare. În stadiile III şi IV nu mai putem obţine vindecarea, ci numai alinarea simptomatică şi prelungirea supravieţuirii. Este de dorit ca pacientul să se prezinte la medic în primele stadii de boală. Acum, majoritatea cancerelor umane nu sunt boli simptomatice, dar sunt o serie de cancere care pot fi diagnosticate în stadii asimptomatice pentru care poţi face aşa-numitul screening. Primul cancer pentru care avem screening este cel de col uterin, apoi cel mamar şi cel colo-rectal. Restul nu pot fi depistate în faze asimptomatice printr-o acţiune activă de screening, dar putem adopta un comportament preventiv. Stilul nostru de viaţă poate influenţa apariţia cancerului. Cel mai puternic factor de acest fel este fumatul. 35% din cancerele umane sunt determinate de fumat. Din păcate, în România, standurile de ţigări sunt încă luminoase şi atractive. În ţări precum SUA, Australia, Noua Zeelandă şi Anglia s-au adoptat politici foarte dure de supraveghere a vânzării ţigărilor.

Care este rezultatul acestor ţări?

Cancerul bronhopulmonar este în scădere.

Medicii care fumează sunt conştienţi de riscul pe care şi-l asumă?

Este foarte adevărat: mulţicolegi medici fumează. Am prieteni foarte buni cu care fac tot felul de glume, dar nu-i pot determina să se lase de fumat. Mă necăjeşte foarte mult, pentru că eu văd săptămânal pacienţi care mor efectiv pe patul de spital pentru că au fost fumători. Mor de cancer bonhopulmonar, din sfera ORL, sau de vezică. De aceea, când văd cum stau tinerii la rând să-şi cumpere ţigări, le-aş recomanda să facă o vizită într-un spital de oncologie, să vadă ce înseamnă suferinţa. Efectele fumatului nu pot fi şterse niciodată, chiar dacă renunţi. Totuşi, scade riscul de apariţie a cancerului cu 20-30%. Odată ce o persoană a acumulat un număr de peste 20 de pachete pe an, nu se poate exclude de la diferite afecţiuni, dacă nu cancer, atunci sigur altceva pe sistem cardiac. ;

Citeşte şi:

Medic specialist în îngrijirea bolnavilor cu afecţiuni incurabile aflaţi în ultimele faze: „Pentru pacienţi contează foarte mult să-i ţii de mână când mor“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: