INTERVIU Avertismentul unui medic cardiolog: „Există infarctul silenţios, mai greu de diagnosticat, uneori prea târziu“

INTERVIU Avertismentul unui medic cardiolog: „Există infarctul silenţios, mai greu de diagnosticat, uneori prea târziu“

Prof. dr. Ioan Bostaca, medic primar cardiolog FOTO Arhiva personală

Profesorul doctor Ioan Bostaca, medic primar cardiolog de 20 de ani la Spitalul „Sfântul Spiridon“ din Iaşi, explică pentru „Weekend Adevărul“ care sunt afecţiunileinimii cel mai des întâlnite în rândul pacienţilor tineri şi cum se manifestă acestea „la distanţă“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Inima nu doare, dar în partea stângă, în apropierea cordului, pot fi resimţite „dureri de împrumut“.

Profesorul doctor Ioan Bostaca, unul dintre cei mai experimentaţi cardiologi ieşeni, fost şef al Clinicii de Cardiologie de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ din Iaşi, arată pentru „Weekend Adevărul“ că unele suferinţe ale inimii se pot manifesta prin dureri „la distanţă“, în zone mai puţin apropiate cordului.

Pe de altă parte, unele afecţiuni cardiologice pot debuta brusc, dar cu un tratament adecvat pot fi ţinute sub control toată viaţa. „Odată recomandat tratamentul antihipertensiv, acesta nu se termină decât la sfârşitul vieţii, pentru că a menţine permanent tensiunea sub control înseamnă a preveni complicaţiile“, subliniază medicul. Cardiologul ieşean a fost apreciat în 2003 de Societatea Argentiniană de Cardiologie ca fiind autorul celei mai bune lucrări ştiinţifice despre efectele consumului de alcool asupra inimii.

„Weekend Adevărul“: Este corect spus că inima doare?

Prof. dr. Ioan Bostaca: Inima ca atare nu doare, dar patologia cardiacă se manifestă prin dureri „de împrumut“, adică proiecţia durerii este în zona toracică anterioară stângă, în dreptul inimii. Geneza acestei senzaţii este iniţiată de metaboliţi cardiaci. Durerea cauzată de o suferinţă a inimii poate fi percepută şi la distanţă. Se desfiinţează astfel mitul durerii exclusiv în „mâna stângă“ sau „în partea stângă“, durerile date de afecţiunile inimii se pot manifesta în partea dreaptă, în umeri, coate, în pumn, în mandibulă, aşa cum se întâmplă în angina pectorală, o boală frecventă a inimii, manifestată eminamente prin durere.

Care sunt cele mai întâlnite afecţiuni ale inimii în România?

Cele mai întâlnite afecţiuni pentru aria noastră geografică, în special pentru Moldova, sunt grupate pe mai multe categorii: un lot consistent este reprezentat de bolile degenerative, în care intră ateroscleroza cu determinism cardiac, numită şi cardiopatia ischemică, şi a arterelor periferice, apoi hipertensiunea arterială, cardiomiopatiile şi aritmiile cardiace cauzate de alcool. Toate acestea plus cardiopatiile congenitale duc la cea mai frecventă boală de inimă, insuficienţa cardiacă. Aproape toate bolile de inimă finalizează prin insuficienţă cardiacă şi, pentru că acest lot de pacienţi este cel mai reprezentativ, există un congres de insuficienţă cardiacă, ba chiar s-au înfiinţat societăţi de insuficienţă cardiacă.   

La ce categorii de vârstă apar astfel de probleme de sănătate?

Bolile de inimă apar şi sunt diagnosticate la orice vârstă, pentru că toţi oamenii sfârşesc prin stop cardiac. Categoriile de vârstă pentru problemele cardiace frecvente sunt în general peste 45-50 de ani la femei şi peste 30-35 de ani la bărbaţi, uneori şi mai devreme. Până la aceste vârste evoluează cardiopatiile congenitale, realizând loturi de pacienţi cu aşa-numitele boli congenitale la adult, tolerate uneori până la vârste înaintate.

Cine sunt „sclavii” tratamentului

Dacă discutăm despre distribuţia pe sexe, afecţiunile cardiace afectează în egală măsură şi bărbaţii, şi femeile?

Aici este o diferenţiere pe boli. Cardiopatia ischemică, de obicei, se spune că nu afectează sexul feminin până la menopauză, pe când sexul masculin poate fi afectat la vârste foarte tinere. Adică infarctul miocardic la tineri, până la vârsta de 45 de ani, se întâlneşte mai rar la persoanele de sex feminin. Pe de altă parte, există o patologie cardiacă specific feminină, legată de sarcină sau perisarcină (n.r. – care se demască sau evoluează înainte, în timpul sau după naşterea fătului), cum ar fi hipertensiunea arterială de sarcină şi cardiomiopatia peripartum.

Prima complicaţie cardiacă de sarcină se poate rezolva favorabil odată cu finalizarea sarcinii şi naşterea fătului, dar  uneori demască o hipertensiune arterială preexistentă. Această hipertensiune se agravează în cursul sarcinii şi femeia va rămâne pe toată durata vieţii cu afecţiunea, indiferent dacă a avut sau nu evoluţii dramatice în cursul naşterii. Hipertensiunea arterială atât la bărbaţi, cât şi la femei, sub vârsta de 20-35 de ani, poate avea o cauză curabilă. Totuşi, ţinta terapeutică de a videca radical hipertensiunea arterială se atinge doar în proporţie de 10-15% pentru clinicile avansate de cardiologie, cu cea mai viguroasă şi înaltă capacitate de diagnostic al hipertensiunii arteriale secundare.

Secundare cui?

Secundare unor anomalii vasculare aortice sau renale, unor tumori endocrine ale suprarenalei, unor tumori chistice renale. Identificarea unei asemenea cauze de hipertensiune arterială secundară permite tratamentul radical şi vindecarea pacientului. Trebuie reţinut că 80-85% din pacienţii hipertensivi rămân „sclavii“ tratamentului cu pastile pe viaţă, tratament ce afectează bugetul familiei şi alimentează conturile enorme ale companiilor farmaceutice care nu au descoperit încă pastila antihipertensivă ideală.

De aceea, se spune că odată recomandat  tratamentul antihipertensiv, acesta nu se termină decât la sfârşitul vieţii, pentru că a menţine permanent tensiunea sub control înseamnă a preveni complicaţiile. Cele mai redutabile complicaţii sunt accidentul vascular cerebral şi infarctul de miocard, care se produce frecvent în contextul cardiopatiei hipertensive.

În ce condiţii apare şi ce înseamnă mai exact infarctul miocardic la tineri?

Infarctul miocardic la tineri apare în condiţii mai puţin identificabile la prima vedere: adică fie o malformaţie vasculară de arteră coronară, fie un vasospasm ce constă într-o tulburare de mişcare a peretelui arterial coronar, care este indusă de mecanisme-trăgaci din afară – cel mai banal fiind fumatul excesiv. În majoritatea cazurilor de infarct miocardic, atât pentru pacienţii tineri, cât şi pentru doctori reprezintă o surpriză.

Este o surpriză pentru medic deoarece instalarea infarctului se face, de regulă, după vârsta de 40-45 de ani la bărbat şi chiar mai târziu la femei, când s-au iniţiat şi au progresat leziuni de ateroscleroză coronariană. Evenimentul obstructiv – cel mai adesea trombotic (n.r. – se formează un cheag de sânge într-un vas sangvin) – este momentul debutului dramei infarctului de miocard, la persoane care cumulează unul sau mai mulţi factori de risc: fumatul, hipertensiunea arterială, dislipidemia (n.r. – creşterea nivelului de grăsimi din sânge), diabetul zaharat. Pe de altă parte, factorii anatomici şi funcţionali din patologia coronariană nu exclud o ateroscleroză precoce, agresivă, drept cauză a producerii infarctului miocardic la tineri, mai ales la persoane provenind din familii cu anomalii ale metabolismului grăsimilor.

O calitate a vieţii profesionale, sexuale, sociale

Cum se acţionează din punct de vedere medical pentru un pacient cu infarct miocardic?

Infarctul miocardic se prezintă sub două forme clinice: infarctul acut, de care nu ştie nici pacientul, nici doctorul până la momentul diagnosticului şi infarctul miocardic cronic, când bolnavul a supravieţuit unui infarct miordic acut şi „se transformă“ într-un pacient cu infarct miocardic cronic. Comportamentul medicului este diferenţiat pentru infarctul miocardic acut, care reprezintă o urgenţă cardiacă majoră, unde medicaţia şi intervenţiile se administrează după protocoale bine stabilite – cât mai repede posibil, cu atât mai multe şanse de supravieţuire pentru pacient.

În cazul infarctului cronic, ce urmăreşte conduita terapeutică?

În infarctul cronic se poate face o recuperare foarte bună, aceasta fiind compatibilă cu o supravieţuire îndelungată. Agresiunea factorilor de risc poate fi ţinută sub control prin modificarea stilului de viaţă, a calităţii vieţii. În plus, pacientul necesită măsuri de prevenţie secundară, adică să nu mai facă alt infarct, un reinfarct sau o recidivă de infarct acut în acelaşi teritoriu anatomic sau în teritorii anatomice adiacente. Odată trecut episodul acut, infarctul miocardic cronic are măsurile sale specifice de curabilitate şi evoluţie favorabilă, având ca obiectiv major supravieţuirea şi o calitate a vieţii profesionale, familiale, sexuale, sociale cât mai compatibilă cu a unui individ sănătos.

Infarctul înseamnă neapărat durere?

Prezentarea sau diagnosticarea unui infarct miocardic presupune existenţa a două categorii de pacienţi: categoria cu infarct însoţit de durere, simptom care „anunţă“ infarctul şi care permite un diagnostic mai rapid şi mai precis, şi categoria cu infarct fără durere, silenţios, care este mai greu diagnosticat, uneori prea târziu.

 

Pentru medic, infarctul miocardic fără durere presupune două constatări neplăcute: una este că infarctul s-a produs „subversiv“, neanunţat prin durere, şi a doua că acesta poate să aibă o evoluţie imprevizibilă, necontrolată, silenţioasă, dar şi severă, fatală uneori.

 

Despre pacienţii care nu percep durererea se spune că au un prag ridicat al durerii, ceea ce se traduce printr-o sensibilitate redusă, chiar abolită, aşa cum se întâmplă în diabetul zaharat. La bolnavii cu neuropatie autonomă diabetică diagnosticăm infarctul după electrocardiograma de rutină sau prin markeri biochimici pozitivi pentru infarct, când acesta s-a produs deja. Sigur că este periculos să ai de-a face cu un infarct fără durere, care nu-l alertează nici pe bolnav, nici pe medic. Diagnosticul unor astfel de infarcte este pus, din păcate, după decesul pacientului, pe masa de necropsie.

Cât alcool se poate bea fără riscuri pentru inimă

Care sunt factorii de risc care afectează inima? Cât de nocive sunt, de fapt, alcoolul, ţigările? Cât de mult contează ce mâncăm?


Dintre factorii de risc menţionaţi, fumatul nu mai comportă multe discuţii, întrucât tot mai mulţi oameni au înţeles necesitatea eliminării absolute din viaţa lor a tutunului. Demersurile făcute de Ministerul Sănătăţii, de Societatea de Pneumologie şi Cardiologie au realizat paşi importanţi în stoparea agresiunii acestui factor major de risc cardiovascular.

Mai lent merg lucrurile cu înţelegerea şi corectarea factorilor de risc din alimentaţie. În ceea ce priveşte consumul de băuturi alcoolice, consumul de vin, bere sau chiar de băuturi spirtoase, acesta poate fi acceptat între anumite limite. De altfel, vinul este recunoscut pentru virtuţile sale de „medicament antioxidant“, prin conţinutul de resveratrol. Chiar se consideră că vinul menţine starea de sănătate. Toată problema este cea a limitelor toxice. Pentru aria noastră geografică, un litru de vin pe zi, cu 8% alcool pur, este o limită toxică, mai ales în consumul susţinut, echivalent cu conţinutul în alcool a patru sticle de bere şi a 40 de mililitri de băuturi spirtoase. Dar aceste cantităţi nu trebuie folosite ca „ţinte“ tolerabile, ce pot fi trecute cu vederea, mai ales în consumul de lungă durată.

Totuşi, cât alcool se poate bea fără riscuri?

Standard drink, adică măsura favorabilă, reprezintă o cantitate de 14 grame de alcool pur indiferent de tipul de băutură consumat, pentru că se echivalează toate tipurile. Cantităţile permise de băuturi sunt mult mai mici faţă de limitele „toxice“ menţionate mai sus. Dozele permise pentru cele trei categorii de băuturi alcoolice sunt apreciate în standard drink-uri echivalente: 1 standard drink sau o măsură = 150 mililitri de vin cu 12% alcool = 350 mililitri de bere cu 5% alcool = 40 mililitri de spirtoase cu 40% alcool = 14 grame alcool pur.

Consumul „raţional“, de plăcere, nu trebuie să fie mai mare de două standard drink-uri pe zi la bărbaţi şi un standard drink pe zi la femei. Consecinţele consumului de alcool pentru inimă sunt asociate şi inimii sănătoase, care dezvoltă mai rar o cardiomiopatie alcoolică pură. Din nefericire, cel mai adesea, cardiomiopatia alcoolică se poate asocia oricărei boli cardiace preexistente sau evolutive, cum ar fi cardiopatia ischemică cu infarct cronic, cardiopatia hipertensivă, diabetică. În aceste situaţii, se complică sever evoluţia specifică cu o rată de progresie mai accelerată spre insuficienţă cardiacă.

„Accesul la transplant de cord este limitat“

V-aţi ocupat anul trecut de un pacient care a primit şansa unui transplant de cord. Credeţi că bolnavii au acces facil la un astfel de program?

Nu. În momentul de faţă, accesul bolnavilor cu indicaţii clare la un transplant de cord este limitat prin mai multe obstacole puse, în primul rând, de sistemul medical din România. Acestora li se adaugă un număr insuficient de centre de transplant cardiac. Singurul centru organizat şi menţinut în funcţiune, mai mult prin entuziasmul şi dăruirea echipei de medici, este Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant Cardiac din Târgu Mureş, cel care gestionează o listă unică de aşteptare. Nimeni nu-şi asumă responsabilitatea morală şi profesională privind şansele şi evoluţia nefastă a acestor bolnavi aflaţi pe lista de aşteptare pentru transplant cardiac. Pe de altă parte, această delăsare a autorităţilor medicale din România diminuează şi mai mult entuziasmul şi speranţa de progres a celor care prestează sau recomandă transplantul cardiac, cu bună credinţă, la pacienţii cu insuficienţă cardiacă ireversibilă.

CV
S-a specializat în Germania
Numele: Ioan Bostaca
Data naşterii:
19 octombrie 1949
Starea civilă: căsătorit
Studiile şi cariera:
În 1973 a absolvit Facultatea de Medicină Generală din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi.
Din 1990 este doctor în medicină, din 1997 medic primar de medicină internă şi cardiologie la Spitalul „Sfântul Spiridon“ din Iaşi.
Între 2011 şi 2014 a ocupat funcţia de şef al Clinicii de Cardiologie a Spitalului „Sf. Spiridon“.
În 1995 a făcut o specializare la UNI-KLINIK III Innere Medizin, Albert-Ludwings Universitat, din Freiburg, Germania.
În 2003, cu ocazia celui de-al treilea Congres Virtual de Cardiologie, medicul ieşean a obţinut premiul pentru cea mai bună lucrare ştiinţifică prezentată online. Lucrarea cu titlul „Alcoholic Torsade de Pointes“ subliniază efectele consumului de alcool asupra inimii.
Locuieşte în: Iaşi

Citeşte şi:

Diana Cimpoeşu, femeia pe care niciun doctor de urgenţe din ţară nu o egalează: „Sunt situaţii pe care nici cel mai grozav medic nu le poate rezolva”

Eugen Târcoveanu, medic chirurg: „Cancerul are mai multe cauze. Mâncarea de azi e ultrachimizată şi oamenii mănâncă mai mult decât au nevoie“

Preşedintele Societăţii Române de Pediatrie: „Cine este împotriva vaccinării nu este normal la cap. Toată lumea să-şi vaccineze copiii“

INTERVIU Lucian Miron, oncolog: „Am pierdut războiul cu cancerul. Ratele de supravieţuire au rămas foarte reduse“

Ruşinile românilor în capitalism. Gabriel Crumpei, medic psihiatru: „Sunt oameni care ascund faptul că au intrat în şomaj“

Verdictul grav al preşedintelui Societăţii Române de Neurochirurgie: „Tumorile cerebrale sunt din ce în ce mai frecvente“

INTERVIU Profesorul Maria Stamatin, neonatolog: „Sunt fetiţe de 14-16 ani care vin pur şi simplu să nască“

Medic specialist în îngrijirea bolnavilor cu afecţiuni incurabile aflaţi în ultimele faze: „Pentru pacienţi contează foarte mult să-i ţii de mână când mor“


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările