Incredibilul caz al funcţionarei care spune că primea şpagă cu forţa. „Mă trezeam pe birou cu tort, cu flori, cu bomboane“

Incredibilul caz al funcţionarei care spune că primea şpagă cu forţa. „Mă trezeam pe birou cu tort, cu flori, cu bomboane“

funcţionarul public spune că se trezea cu bunuri pe birou FOTO Arhivă

Judecătorii au publicat informaţii revoltătoare în motivarea condamnării unui funcţionar public din judeţul Iaşi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Maricica Tagarcea a fost şefă a Evidenţei Populaţiei din comuna Scânteia, localitatea din Iaşi în care, în ultimii ani, mii de persoane din Republica Moldova s-au mutat fictiv pentru a obţine cărţi de identitate româneşti. Ea a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare pentru fapte de luare de mită fiind acuzată că, pentru a facilita eliberarea de buletine pentru moldoveni, ar fi primit în mod repetat mite de la diverşi intermediari.

Motivarea sentinţei arată că Tagarcea ar fi perceput comisioane de 10-15 euro pentru fiecare basarabean căruia îi elibera buletinul. Dar nu doar bani ar fi primit Tagarcea, potrivit judecătorilor ci şi torturi, bomboane, cafea, parfumuri, rochii de damă, pătură electrică, contravaloarea unor rate bancare, contravaloarea analizelor la un spital privat pentru fiica sa, flori etc. Maricica Tagarcea a negat toate acuzaţiile care i s-au adus spunând că nu a cerut niciodată bani sau bunuri de la intermediari. A recunoscut însă că „s-a trezit” cu flori, dulciuri sau alte bunuri la birou, însă nu ar fi trata preferenţial pe nimeni.

„Mă trezeam pe birou cu un tort, cu flori de 8 Martie, cu bomboane de Crăciun sau de Paşti. Vreau să precizez că aceste produse nu erau aduse doar pentru mine, ci şi pentru colegele mele de serviciu. Cu privire la celelalte bunuri, rochii, pături, eu am încercat să le returnez sau să le plătesc, însă aceste persoane, menţionate mai devreme, au refuzat”, s-a apărat Tagarcea.

 „Nu recunosc niciuna dintre faptele pentru care am fost trimis în judecată. Mă consider nevinovată întrucât nu am pretins nicio sumă de bani de la aceste persoane, nu am primit nicio sumă de bani de la aceste persoane şi nu le-am condiţionat niciodată în sensul că, dacă nu imi dau bani sau alte bunuri, nu le soluţionez dosarele”, a mai spus femeia.

Aceasta a contestat decizia de condamnare cu suspendare iar procesul ei s-a reluat la Curtea de Apel Iaşi. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: